1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul trei din...

România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul trei din 2013

România a avut a cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul trei din 2013, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat) şi citate de Agerpres.

Graţie unei creşteri economice trimestriale de 1,6%, România este lider în UE, urmată de Letonia (1,2%), Marea Britanie şi Ungaria (ambele cu 0,8%) şi Polonia (0,6%). Potrivit Eurostat, în perioada iulie-septembrie 2013 expansiunea economiei zonei euro a încetinit la 0,1%, după un avans de 0,3% în trimestrul precedent, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică de 0,2%, după 0,4% în trimestrul doi din 2013.Singurele scăderi s-au înregistrat în Cipru (minus 0,8%), Cehia (minus 0,5%), Franţa şi Italia (ambele cu minus 0,1%). Nu au fost disponibile datele pentru Grecia.

Citeşte şi: PIB-ul, în creştere cu 2,7%, în primele nouă luni

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o creştere de 4,1%, cea mai mare creştere atât din zona euro cât şi din Uniunea Europeană, fiind urmată de Letonia (3,9%), Lituania (2,3%), Polonia (1,7%), Ungaria (1,6%) şi Marea Britanie (1,5%).

Cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Cipru (minus 5,7%), Grecia (minus 3%), Cehia (minus 1,6%), Italia (minus 1,9%) şi Spania (minus 1,1%)

În schimb, economia zonei euro a înregistrat o contracţie de 0,4% în ritm anual în timp ce PIB-ul UE a înregistrat un avans de doar 0,1% în perioada iulie-septembrie 2013 comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Citeşte şi: Geoană: România poate fi o punte economică între Est şi Vest

Datele Eurostat sunt similare cu cele anunţate joi de Institutul Naţional Statistică (INS), potrivit cărora economia României a crescut în trimestrul trei din acest an cu 1,6% faţă de trimestrul doi, iar avansul a fost de 4,1% comparativ cu perioada similară din 2012.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă