Prima tentativă de construire în concesiune a autostrăzii Bucureşti-Braşov a avut loc în 2004. In acel an guvernul Adrian Năstase selectase trei firme pentru construirea tronsoanelor Bucureşti-Ploieşti (Strabag, Austria), Comarnic-Predeal (Vinci, Franţa) şi Predeal-Braşov (Ashtrom-Roichman, Israel). La schimbarea Guvernului la finele lui 2004, drafturile contractelor cu construire în concesiune erau semnate, mai aşteptau doar avizele ministerelor Finanţelor şi Justiţiei. Comisia Europeană şi-a exprimat atunci dezacordul asupra modului în care au fost selectaţi viitorii concesionari şi a afirmat că legislaţia pentru parteneriat-public-privat din România are neajunsuri şi trebuie refăcută.
In urma acestor semnale, noii liderii veniţi la conducerea ţării au decis să nu mai semneze contractele cu cele trei firme. Potrivit senatorului PSD, Sorin Bota, care în 2004 era secretar de stat în Ministerul Transporturilor ( ministru fiind Miron Mitrea), înţelegerile semnate pentru Comarnic-Predeal şi Predeal-Braşov prevedeau un preţ de construire de 601 milioane euro pentru primul (din cei 36 de km erau realizaţi la nivel de două benzi pe sens doar 12 km) şi, respectiv, 404 milioane pentru al doilea tronson care avea 21,8 km. Preţul total pentru 57 kilometri de autostradă căreia îi lipsea a doua bandă de circulaţie pe fiecare sens, pe o lungime de 24 de kilometri, era deci de 1,05 miliarde euro.
Cat a costat autostrada in 2010
Al doilea rateu a venit în 2010, la jumatate de an după ce Ministerul Transporturilor anunţase selectarea firmei Vinci pentru concesiunea Comarnic-Braşov. La expirarea termenului limită la care se putea retrage din contract fără a plăti daune, Vinci a anunţat sec că nu a reuşit atragerea banilor de la bancheri, în cele şase luni scurse de la semnarea înţelegerii iniţiale. Pe situl de internet propriu, Radu Berceanu, ministru al Transporturilor la acel moment, prezintă câteva date ale înţelegerii: „ valoarea de construcţie a celor 55 de km de autostradă între Comarnic şi Braşov este de 1.2 miliarde euro; costul proiectării şi al lucrărilor de preconstrucţie – 150 milioane euro; management al proiectului, asigurări şi organizare a proiectului, inginerul independent – 350 milioane euro; costurile echipamentelor – 200 milioane euro”. Fostul ministru susţine că de fapt preţul era cu 350 de milioane de euro mai mic, deoarece Vinci urma să achite această sumă statului român, în cei patru ani ai construcţiei, cu titlul de TVA.
