5 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăLicitaţii feroviare trucate, în atenţia CE?

Licitaţii feroviare trucate, în atenţia CE?

România riscă să ajungă din nou caz pe masa Comisiei Europene în privinţa modului de acordare a contractelor finanţate din banii europeni, de data aceasta fiind vorba de lucrări de reparare a căii ferate.

Disputa priveşte modul în care CFR SA a acordat un contract de 330 milioane de euro pentru repararea celor 44 kilometri de cale ferată dintre localităţile Vinţu de Jos şi Simeria. Proiectul este finanţat în cea mai mare parte de către Comisia Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi. O plângere în acest sens, atât către Comisia Europeană, cât şi către Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) ar urma să fie făcută de către firma austriacă Swietelsky, liderul unuia dintre cele două consorţii candidate la valorosul contract. Zilele trecute CFR a semnat contractul cu asocierea concurentă, formată din FCC (Spania) AZVI (Spania) Alpine (Austria) şi Straco (România). „Austriecii analizează oportunitatea unei adrese către DLAF privind modul de acordare a contractului“, ne-au declarat surse convergente atât din industria feroviară, cât şi apropiate licitaţiei în cauză. Acestea mai afirmă că austriecii ar urma să trimită o scrisoare către Comisia Europeană în care reclamă faptul că CFR SA ar fi acordat contractul unei asocieri a cărei ofertă este necorespunzătoare.

Ce reclamă Swietelsky?

Disputa ce implică, pe de o parte, consorţiul perdant al contractului, respectiv Swietelsky-Strabag-Alston-Arcada-Euroconstruct Trading 98, şi, pe de altă parte, pe cel câştigător format în jurul spaniolilor de la FCC, precum şi compania de stat CFR SA, blochează de doi ani demararea proiectului. Riscul acestei situaţii este ca România să piardă finanţarea UE ca urmare a neefectuării lucrărilor. Swietelsky afirmă că oferta concurentă nu este conformă din 3 motive mari şi late. Ei acuză că FCC ar fi prezentat un termen de execuţie de 32 de luni şi au primit pentru acesta punctaj maxim, în condiţiile în care cea mai bună notă trebuia acordată pentru un termen de 30 de luni, că oferta spaniolilor conţinea documente cu semnături diferite ale aceloraşi persoane şi că FCC nu a dovedit prin documentele prezentate că beneficiază de sprijin necondiţionat la efectuarea lucrărilor în cazul în care ei, din diferite motive, nu le pot face.

Aceste argumente au convins Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care, în mai multe rânduri, le-a dat dreptate austriecilor, obligând CFR SA să reevalueze ofertele.

De fiecare dată CFR a continuat să desemneze drept câştigător consorţiul spaniolilor.

Contractul cu FCC a fost semnat în urmă cu câteva zile. O plângere a austriecilor a fost din nou judecată ieri de către Curtea de Apel Bucureşti. Austriecii aşteaptă hotărârea instanţei pentru a decide dacă depun sau nu plângere la DLAF.

Solicitată ieri, conducerea firmei Swietelsky a refuzat să confirme intenţiile sale privind această licitaţie. George Micu, director general al CFR, nu a fost disponibil pentru a oferi informaţiile referitoare la dispută.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Arabia Saudită pregătește o ofertă istorică pentru Vinicius Junior! 1 miliard de euro salariu și 300 de milioane pentru Real Madrid

Arabia Saudită își continuă strategia agresivă de atragere a starurilor fotbalului mondial, iar Vinicius Junior (24 de ani), vedeta Realului, este următoarea țintă. Două...

Horoscop 29 ianuarie 2025. Influențe astrale pentru fiecare zodie

Horoscop 29 ianuarie 2025. Fiecare zodie are parte de influențe astrale care le pot ghida ziua într-un mod interesant și diferit. Horoscop 29 ianuarie 2025 Berbec...

Problemele dentare comune la vârstnici și cum le putem preveni

Pe măsură ce îmbătrânim, sănătatea noastră dentară devine o preocupare din ce în ce mai importantă. Problemele dentare la vârstnici pot avea un impact semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă