4.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLetonia, cel de-al 18-lea stat din zona euro

Letonia, cel de-al 18-lea stat din zona euro

Letonia a trecut oficial, de la 1 ianuarie 2014, la moneda unică europeană, relatează Agerpres. 

”Sunt încântat să urez bun venit Letoniei drept cel de al 18-lea membru al zonei euro. Este un eveniment major, nu numai pentru Letonia, ci şi pentru zona euro însăşi, care rămâne stabilă, atractivă şi deschisă pentru noi membri. Pentru Letonia, acesta este rezultatul unor eforturi impresionante şi a determinării ferme a autorităţilor şi a poporului leton. Mulţumită acestor eforturi, depuse după o criză economică profundă, Letonia va intra în zona euro mai puternică ca oricând. În numele Comisiei Europene şi al meu personal, îi transmit cele mai sincere felicitări Letoniei şi cele mai bune dorinţe de viitor”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Totuşi, trecerea efectivă la euro se va face treptat. Statul leton va circula în paralel cu euro în prime două săptămâni pentru a permite retragerea progresivă a monedei naţionale de pe piaţă.

Zona euro ajunge astfel la 18 stat, având o populaţie de 333 de milioane de locuitori.

Cele mai citite

Academia Română primește 24 de milioane de lei, pentru investiții în proiecte de cercetare

Fondurile neutilizate, primite de la Guvern, vor fi returnate la Fondul de Rezervă, până la sfârșitul anului Guvernul României a decis suplimentarea bugetului Academiei Române...

Sondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%,...

Konoplyanka își deschide sufletul despre perioada petrecută la CFR Cluj! „Nu înțelegeam care e problema”

Yevhen Konoplyanka, fostul internațional ucrainean retras recent din activitatea sportivă la 35 de ani, a vorbit despre experiența sa la CFR Cluj, unde a...
Ultima oră
Pe aceeași temă