5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvernul a pregătit de moarte Oltchim

Guvernul a pregătit de moarte Oltchim

Actuala situaţie în care se găseşte Oltchim, cu zeci de angajaţi aflaţi în greva foamei, în pericol să-i fie sistată alimentarea cu energie electrică, cu instalaţii oprite, tocmai bun de aprovizionat firmele de fier vechi atât de profitabile în România, ar fi putut fi evitată dacă Ministerul Economiei şi Guvernul ar fi adoptat strategii coerente de redresare a unităţii.

Marian Ciolacu, angajat al combinatului, aflat de marţi în greva foamei, a fost transportat la Spitalul Judeţean joi dimineaţă, după ce i s-a făcut rău. Ceilalţi 22 de angajaţi aflaţi în greva foamei nu sunt nici ei în stare bună, având glicemii, tensiuni scăzute sau oscilante.

Promisiunile ce le-au fost făcute în ultimul an, încălcate de către Guvern, îi fac pe cei 3.000 de angajaţi să nu mai creadă în nimic.

Dezamăgirea lor e justificată. Singura strategie guvernamentală aplicată la Oltchim este cea a vorbelor.

Declaraţii le făcute ieri de către avocatul Gheorghe Piperea, administrator judiciar Oltchim, citat de Hotnews.ro, arată cât de gravă e situaţia.

Oprirea combinatului, periculoasă

Potrivit sursei citate, din cauza lipsei de activitate, Oltchim a acumulat cantităţi în exces de clor, circa  4.000 de tone, care sunt ţinute în cisterne. Riscul poluării cu acest halogen, extrem de toxic, este mare. Şansele de readucere la viaţă a combinatului depind de o reducere a costurilor actuale, care sunt exorbitante.

Pentru aceasta se va aplica un plan de măsuri urgente, pentru care e nevoie de “linişte şi calm” din partea sindicatelor.

“Noi suntem un fel de chirurg care operează un pacient aflat în  comă”, a precizat Piperea. El spune că Oltchim nu se îndreaptă însă către faliment. Aceasta nu ar fi o soluţie, în condiţiile în care de Oltchim  depind mai multe industrii conexe din judeţ, ce numără zeci de mii de locuri de muncă.

Istoria eşecului: un sprijin guvernamental ce nu a mai venit

În luna iulie 2012, premierul Victor Ponta garanta “sprijin guvernamental în limitele legale” combinatului aflat în situaţie dificilă alături de ALRO Slatina. Referirea era la un proces de privatizare ce includea, printre altele, “operaţiuni precum conversia datoriilor”. Schema ar fi fost una avantajoasă. Investitorul ar fi cumpărat doar activele combinatului fără a-şi mai bate capul cu o bună parte din datorii – cele către stat.

Ajuns în pragul privatizării, în luna septembrie Guvernul schimbă macazul, renunţând la conversie. Sunt scoase la vânzare separat, pachetul de acţiuni Oltchim şi un altul conţinând creanţele AVAS. Renunţarea vine după ce, timp de un an, Comisia Europeană fusese bătută la cap să accepte conversia. Emil Boc, fost premier, susţinea în vara anului trecut că, într-un final, CE şi-a dat acordul asupra conversiei.

Responsabil „cu capul“ de privatizare, Chiţoiu e avansat

Este demarată licitaţia, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, urmând să răspundă “cu capul, viaţa şi tot” pentru succesul privatizării – anunţa cu emfază la începutul lunii septembrie premierul Victor Ponta.

Patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câşti-gător al licitaţiei, intră în hora promisiunilor găunoase, spunând că va aduce trei milioane de euro “în saci” pentru plata salariilor. Vânzarea se conturează a fi un fiasco, după ce se vede că Guvernul a desemnat câştigător  o persoană fizică ce nu avea banii necesari.

Eşecul privatizării cu strigare, metodă  hilară de găsire a unui investitor pentru un combinat aflat în topul european, este pasată la consultanţii de la PricewaterhouseCoopers, aleşi nu de Guvernul lui Ponta, ci de adversarii politici. Sancţiunile cu care fusese ameninţat Daniel Chiţoiu rămân vorbe. În loc să răspundă în orice fel, Daniel Chiţoiu ajunge să răspundă de Ministerul Finan-ţelor, primind portofoliul într-un nou Guvern, în decembrie 2012.

Un nou „plan de salvare“

Angajaţilor li se fac noi promisiuni. “Anunţăm azi planul de salvare pentru Oltchim. (…) Doamna ministru Câmpeanu ne va informa asupra situaţiei sociale a angajaţilor de la Oltchim. (…) Domnul Chiţoiu şi ministrul de Finanţe vor începe discuţiile cu principalii creditori ai Oltchim, Electrica, BCR, Banca Transilvania şi CEC”. Planul de salvare e sublim, dar lipseşte cu desăvâr-şire. Singurele informaţii concrete privesc o reluare a privatizării în 2013 şi numirea unui nou director general.

Ponta şi Chiţoiu se contrazic

Nu au fost rare cazurile în care membrii Guvernului s-au contrazis între ei pe tema salvării Oltchim. Angajaţii dezamăgiţi atât de Dan Diaconescu, cât şi de Guvern au continuat să spere că măcar ceva-ceva va fi adevărat.

Compania ar putea primi un împrumut garantat de stat în valoare de 40 de milioane lei, anunţa în iulie 2012 Daniel Chiţoiu. El a mărit potul brusc la 20 de milioane euro, potrivit unor declaraţii făcute tot de el pe 24 septembrie.

De parcă n-ar şti unul de altul, şeful lui, Victor Ponta, contrazice posibilitatea, doar două săptămâni mai târziu. Dacă banii ar intra în contul Oltchim, creditorii s-ar repezi să-i ia şi finanţarea nu ar mai putea fi folosită la repornirea combinatului.

Periodic, aflat în diverse vizite de lucru prin ţară, premierul Victor Ponta promite investitori serioşi, misterioşi însă, ce ar pândi din umbră reluarea licitaţiei pentru Oltchim. Sunt menţionaţi ba ruşii de la TISE, ba alţi doritori din diferite ţări.

Situaţia se degradează, datoriile se adună lună de lună (2,67 miliarde lei în prezent) şi, într-un final, singura modalitate de protecţie împotriva creditorilor devine intrarea în insolvenţă. Protecţia faţă de creditori e cerută la finele lunii ianuarie şi o săptămână după  aceea se întrerupe şi ceea ce mai rămăsese din producţia combinatului, în lipsa capitalului de lucru necesar.

Consiliul Judeţean Vâlcea, care are în subordine CET Govora, unitatea ce alimentează Oltchim cu energie electrică, a aprobat ieri debranşa-rea combinatului cu începere de vineri, 15 februarie. Com-binatul nu va rămâne fără energie, cel puţin până la finele lunii, existând banii necesari plăţii facturilor, a susţinut ieri ministrul Economiei, Varujan Vosganian. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă