Germania va reduce aproape la jumătate estimarea de creştere economică pentru anul următor, de la 1,8% la circa 1%, au declarat surse din coaliţia de guvernare, subliniind temerile privind o încetinire semnificativă a celei mai mari economii din Europa, informează Mediafax.
Guvernul urmează să anunţe noile prognoze economice joi.
Surse din coaliţia aflată la guvernare în Germania au declarat, pentru Reuters, că ministrul Economiei, Philipp Roesler, va revizui în uşoară scădere şi estimarea pentru avansul economic din acest an, de la 3% la 2,9%.
Criza datoriilor din zona euro şi încetinirea economiei mondiale afectează pieţele de export ale Germaniei şi limitează cheltuielile de consum pe piaţa internă, alimentând temeri în rândul economiştilor că Germania ar putea intra în recesiune.
Potrivit unui sondaj în care au fost consultaţi peste 20 de economişti, Germania se află în pragul recesiunii din cauza agravării crizei din zona euro, care începe să afecteze economia reală.
Revizuirea datelor va alinia prognozele autorităţilor cu cele ale centrelor de cercetare şi cu înrăutăţirea situaţiei economice la nivel global.
Cele mai importante institute economice din Germania au înrăutăţit săptămâna trecută estimarea de creştere economică pentru anul următor de la 2,9% la 0,8%.
Anul trecut, Germania a înregistrat o crştere a PIB de 3,6%, fiind una dintre economiile industrializate cu cea mai bună evoluţie după criza financiară, susţinută de cererea puternică pentru exporturi, mai ales din China.