1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFMI trage alarma în privinţa concesiunii Comarnic-BraȘov

FMI trage alarma în privinţa concesiunii Comarnic-BraȘov

Impresia publică pe care Guvernul încearcă să o lase privind concesiunea Comarnic-Braşov – totul decurge bine, finanţatorii internaţionali sunt interesaţi de proiect, a fost spulberată de mai multe precizări făcute de către FMI în raportul de ţară dat publicităţii zilele trecute.

Finanţarea autostrăzii Comarnic-Braşov, proiect la care lucrările urmau să fie începute în acest an conform unor declaraţii vechi ale ministrului Transporturilor, Dan Şova, nu pare a fi atât de simplă pe cât pretinde ministrul. Semnele de întrebare privesc nu doar obţinerea finanţării necesare, ci chiar respectarea legalităţii în procedura de achiziţie, la finele căreia asocierea firmelor Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) şi Aktor (Grecia) a fost desemnată câştigătoare. Atenţionările apar în raportul de ţară elaborat de specialiştii FMI şi publicat zilele trecute pe site-ul instituţiei internaţionale.

Contract semnat în grabă

Potrivit oficialilor FMI, Guvernul ar dori „semnarea unui contract comercial în aprilie şi începerea lucrărilor pregătitoare chiar înainte ca termenii financiari să fie conveniţi iar resursele identificate”. Situaţia seamănă cu cea din 2003 când în doar câteva săptămâni firmei americane Bechtel i-a fost acordat un contract cu o valoare finală necunoscută la acel moment. Bătute în cuie erau la acel moment doar preţuri unitare pe diferite tipuri de lucrări.

Graba Guvernului pare a avea de a face cu dorinţa acestuia de a beneficia de o imagine publică pozitivă, în pofida riscului ca peste ani şi acest contract să se dovedească a fi unul nociv pentru bugetul de stat, după cum a fost cel pentru autostrada Transilvania. FMI spune: „Autorităţile insistă cu un proiect de autostradă la scară mare (Comarnic-Braşov) în pofida faptului că riscul reputaţional poate împiedica materializarea finanţării”, spun raportorii FMI. Aceştia mai precizează că proiectul este primul de acest tip în România.

În urmă cu câţiva ani, Banca Mondială recomanda României ca prima concesiune să privească un proiect mai mic, mai puţin ambiţios, de tipul lărgirea unui drum naţional la patru benzi, chiar pe Valea Prahovei.

Reguli încălcate

Experţii FMI afirmă că la desemnarea concesionariului sunt încălcate normele finanţatorilor, dar şi directivele europene. De aceea, Banca Europeană de Investiţii şi cea pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ar putea să nu mai dea bani pentru proiect. „Posibila finanţare din partea BEI şi BERD către potenţialii investitori este pusă în pericol dacă selecţia unui concesionar câştigător nu este derulată în concordanţă cu practicile lor (ale BERD şi BEI – n.red.) şi prevederile din directivele europene relevante”, se arată în raportul de ţară. În 2003 contractul cu Bechtel, având o valoare estimativă de 1,2 miliarde euro, dar în realitate mult mai scump, a fost acordat americanilor în urma unei aşa zise negocieri directe, fără o competiţie reală.

FMI arată că Guvernul a prevăzut o alocare bugetară pentru 2014 menită să acopere cheltuielile presupuse de proiect, în situaţia în care finanţarea nu va fi obţinută. Există însă un risc reputaţional mare pentru România dacă un astfel de proiect este anunţat şi demarat fără a li se permite bancherilor să facă o analiză financiară completă. “În timp ce a fost realizată o alocare bugetară menită să acopere riscul fiscal din 2014 în eventualitatea că obţinerea finanţării nu se materializează, experţii subliniază că riscul reputaţional reprezentat de anunţarea şi demararea acestui proiect fără a se permite o analiză financiară completă este ridicat”, se arată în raportul FMI.

Afirmaţiile FMI contrazic declaraţii recente ale ministrului Şova. Recent acesta recunoştea că o astfel de analiză durează un an însă pretindea că analiza pentru Comarnic-Braşov va dura doar 4 luni deoarece bancherii BEI şi BERD ar avea o mare încredere în proiect. „În mod normal, un due diligence al lor durează un an de zile de la momentul în care toate contractele sunt stabilite definitiv, aşa cum a fost şi la noi. La noi au acceptat să lucreze în patru-cinci luni, ceea ce demonstrează un interes foarte mare al lor”, declara Dan Şova în urmă cu o săptămână.

Începerea lucrărilor în acest an nu mai este certă. Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a dat marţi un răspuns evaziv la întrebarea simplă când va fi semnat contractul pentru Comarnic-Braşov şi când vor începe lucrările. Discuţiile se poartă în prezent asupra părţilor contractuale care urmează să-şi asume riscurile. Transferul unei părţi cât mai mari a riscurilor către concesionarul privat ar permite Guvernului să scoată proiectul din calculul deficitului bugetar făcut de Eurostat. Legal ar fi fost însă ca departajarea riscurilor între partenerul public şi cel privat să fie făcută de la bun început, în faza de licitaţie, nu după desemnarea Vinci-Strabag-Aktor drept câştigători. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă