1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDisputele pe drepturile de autor au blocat Nădlac-Sibiu

Disputele pe drepturile de autor au blocat Nădlac-Sibiu

Firma care a făcut studiile de fezabilitate pentru trei din cele patru tronsoane de autostradă susţine că acestea nu i-au fost plătite de către Compania de Autostrăzi şi ca urmare a blocat licitaţiile în justiţie.

Construirea ultimilor 254 de kilometri de autostradă situaţi între Nădlac şi Sibiu, ultimii pentru care nu au fost selectaţi încă executanţii lor, ar mai putea dura luni bune. Firma germană DIWI Consult International a blocat la Tribunalul Bucureşti licitaţiile pentru realizarea a trei tronsoane din cele patru, anume cele pentru Orăştie-Sibiu, Lugoj-Deva şi Nădlac-Arad, cu o lungime totală de 220 km. Studiul de fezabilitate (SF) pentru al patrulea tronson a fost făcut de firma Scetauroute.

Oficial, motivul Transporturilor este că „valoarea şi complexitatea procedurilor de achiziţie publică” au determinat un număr ridicat de clarificări la documentaţia de atribuire, care trenează licitaţiile. Formularea răspunsurilor la solicitări ar obliga Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) la amânarea licitaţiilor până la începutul lunii următoare. În realitate, DIWI acuză faptul că nu i-au fost plătite studiile, parte a documentaţiei de licitaţie, şi s-a adresat justiţiei.
Contract de 12 milioane euro

Contractul pentru întocmirea SF a fost câştigat în 2007 de consorţiul condus de DIWI Consult International, valoarea sa fiind de 12,69 milioane euro. Într-o primă etapă, firmele în cauză urmau să facă studiile de fezabilitate pe cele trei tronsoane, plus variantele de ocolire Sibiu, Sebeş şi studiile de impact asupra mediului. Etapa a doua prevedea că vor fi realizate proiectele tehnice şi documentaţiile de licitaţie. Firmele în cauză s-au apucat de treabă, însă din cauza amatorismului celor care conduceau compania nu a reuşit să îşi termine treaba în timp util.

Studii refăcute de zece ori

Ca urmare a întârzierilor înregistrate, CNADNR a decis să penalizeze financiar DIWI. Acesteia nu i s-au plătit banii, nivelul penalităţilor egalându-l pe cel al sumelor de încasat. În plus, CNADNR a decis şi să renunţe la a doua parte a contractului, cel cu proiectele tehnice şi documentele de licitaţie. Acum, DIWI susţine că deţine drepturile de autor asupra SF pe cele trei tronsoane şi că CNADNR nu are voie să se folosească de ele până nu i le plăteşte. Într-o declaraţie neoficială făcută în iulie 2010, oficialii DIWI susţineau că cele trei studii au fost predate şi de 10 ori într-un an, din cauza „schimbărilor şi modificărilor cerute de CNADNR”.

Compania de stat ar fi luat cu întârziere deciziile necesare, iar pe durata proiectelor au existat patru directori generali şi patru miniştri ai Transporturilor, toate aceste schimbări trenând realizarea SF. Oficialii DIWI au afirmat la acel moment că se vor adresa direcţiei responsabile de drepturi de autor ale Comunităţii Europene dacă CNDNR va folosi studiile sale.

Întrebaţi zilele trecute asupra cauzelor care i-au determinat să conteste licitaţiile şi despre pretenţiile lor, oficialii DIWI au refuzat să răspundă. „Nu voi face nici un comentariu, altul decât că rămânem încrezători şi disponibili să rezolvăm problema amiabil cu CNADNR”, ne-a răspuns Wim Ruys, director general DIWI Consult International.

Amânarea unei decizii asupra cererii DIWI la primul termen de judecată, anume 11 februarie, a obligat compania să reprogrameze licitaţiile pentru începutul lunii martie. Dacă însă firmei DIWI i se va da dreptate pe 25 februarie, când a fost programat al doilea termen, licitaţiile se vor amâna din nou.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă