4.4 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe unde va tăia Guvernul un miliard de euro

De unde va tăia Guvernul un miliard de euro

Bugetul pentru anul viitor prevede tăieri de cheltuieli de aproximativ un miliard de euro faţă de acest an. Acest lucru va permite Guvernului să reîntregească salariile tăiate ale bugetarilor. Costurile vor fi menţinerea decalajelor faţă de UE în privinţa unor capitole cruciale precum sănătatea sau educaţia.

Respectarea promisiunilor de reîntregire a salariilor plătite bugetarilor, susţinerea costurilor prilejuite de o datorie externă în creştere şi cofinanţarea programelor derulate din fonduri structurale ale UE. Acestea sunt priorităţile bugetului pe 2013, în condiţiile unui deficit mai mic cu 0,5% din PIB faţă de acest an (1,7% faţă de 2,2% din PIB în 2012).

Primele discuţii pe această temă ale noului Guvern sunt programate pentru finele acestei săptămâni, când e prevăzută prima întâlnire a viitorilor miniştri, potrivit Mediafax. Fără a se putea baza pe o creştere economică substanţială care să asigure resursele necesare, Guvernul se va vedea nevoit să taie din alocările altor capitole.

Capitolele bugetare sacrificate

Potrivit unei note prezentate recent de către Ministerul Finanţelor, urmează să fie reduse cheltuielile pentru bunuri şi servicii (cu 700 milioane de lei), cele pentru programe cu finanţare rambursabilă (cu 1,9 miliarde lei – sunt programele derulate pe baza unor împrumuturi acordate de instituţii financiare internaţionale şi în care România trebuie să asigure o parte din bani, spre exemplu împrumuturile luate de la BEI, BERD), cheltuielile de capital (sunt investiţiile – cu 1,2 miliarde lei), precum şi subvenţiile (cu 400 milioane de lei). În schimb, cheltuielile de personal ale instituţiilor publice vor creşte anul viitor cu 1,8 miliarde lei, pentru reîntregirea salariilor bugetarilor. Salariile bugetarilor au fost majorate cu 8% în luna decembrie, pentru revenirea la nivelul din vara lui 2010, iar banii vor fi încasaţi în luna ianuarie.  Cheltuielile pentru cofinanţarea fondurilor europene vor fi majorate cu 2,7 miliarde lei. Transferurile pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor fi mai mari cu 3,2 miliarde lei, iar cheltuielile cu dobânzile vor urca cu 400 milioane de lei, urmare a creşterii datoriei publice. Guvernul s-a angajat să mărească pensiile cu 4%, argumentând că este vorba de o indexare cu inflaţia.

Sănătatea şi Educaţia, lăsate la urmă?

O notă recentă a Consiliului Fiscal, autoritate cu rol consultativ înfiinţată prin Legea responsabilităţii fiscale, punea degetul pe rană indicând decalajele majore are României faţă de UE 27. Dacă media Uniunii alocă 7,5% din PIB pentru Ssănătate, acest procent este în România de 3,6% dintr-un PIB care e oricum mult mai mic. În cazul educaţiei ponderea este 3,4%, faţă de 5,5% în UE 27. Legea educaţiei prevede alocări de 6%, însă, potrivit declaraţiilor făcute zilele trecute de către premierul desemnat Victor Ponta, procentajul nu va putea fi respectat nici de la 1 ianuarie 2013. Generozitate mai mare decât a mediei UE 27 se înregistrează în cazul Apărării (aproape 4% din buget faţă de 3% în UE 27), Ordinii şi Siguranţei publice (6% din buget faţă de 3% în restul Uniunii), Culturii şi Religiei (1% în plus). România stă bine şi la capitolul alocări din PIB pentru investiţii. Potrivit aceluiaşi raport, cu peste 4% din PIB alocat investiţiilor (14% din veniturile bugetare), România cheltuieşte dublu faţă de media UE 27, respectiv 2,2% din PIB. Problema, notează Consiliul Fiscal, este însă eficacitatea scăzută a acestor investiţii, dovada fiind nivelul scăzut al calităţii infrastructurii.

Bugetul, discutat cu FMI în ianuarie

Premierul Victor Ponta a declarat recent că, potrivit calendarului gândit de USL, proiectul de buget pentru anul viitor va fi prezentat în jurul datei de 21 decembrie şi va fi dezbătut de Parlament în luna ianuarie, după ce va fi discutat cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Misiunea FMI de evaluare este aşteptată la Bucureşti la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare şi se vor negocia condiţiile unei noi înţelegeri.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă