4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum se taxează averea în Europa

Cum se taxează averea în Europa

Nivelul economic scăzut a întârziat aplicarea impozitului pe avere în România, potrivit declaraţiilor făcute la începutul anului de ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu. Ajunşi însă la fundul sacului, în plină recesiune, guvernanţii au anunţat o serie de măsuri, dar şi modificarea Codului Fiscal, care echivalează ca principiu cu impozitarea unei părţi din averea individuală.

„Taxa de solidaritate” pentru locuinţele neînchiriate, care ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie, prin modificarea Codului Fiscal, anunţată de ministrul Vlădescu, practic taxează toţi proprietarii care deţin mai mult decât o casă în care locuiesc. Această taxă este suplimentară impozitului pe proprietate plătit până în prezent şi va fi cuprinsă între 50 şi 200% din impozit (50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru al doilea imobil şi 200% din impozit pentru a treia clădire şi următoarele). În plus, de la anul, tot Ministerul Finanţelor a anunţat că proprietarii de lo¬cuin¬ţe cu suprafeţe mari vor fi impozitaţi corepunzător. Practic, va fi vorba de o impozitare a luxului, însă în aceeaşi măsură vor fi taxaţi suplimentar şi deţinătorii de apartamente destinate închirierii.

Modelul francez

„Din 2011, vom veni cu un nou sistem de taxare a proprietăţilor, pentru că în România proprietatea nu este taxată”, a afirmat Vlădescu. Impozitul pe avere, măsură la care ne duce cu gândul taxarea suplimentară a imobilelor prin faptul că pentru aceeaşi proprietate se vor plăti impozite diferite în funcţie de averea imobiliară a plătitorului, este aplicat în ţări precum Franţa, Elveţia, Liechtenstein, Olanda, Norvegia, Grecia şi India pe majoritatea activelor unei gospodării, cum ar fi lichidităţi, depozite bancare, economii în fonduri de pensii, investiţii imobiliare, pachete de acţiuni şi de titluri. Anumite ţări solicită o declaraţie a contribuabilului care conţine o parte de activ şi alta de pasiv. Impozitul este aplicat pe această diferenţă sau pe ceea ce depăşeşte un anumit nivel stabilit. In Franţa taxa se numeşte „de solidaritate pe avere”. Aceasta a fost introdusă de socialiştii francezi în 1981 şi se aplică averilor mai mari de 790.000 de euro. Sunt scutite active precum drepturile de proprietate intelectuală, obiectele de artă mai vechi de 100 de ani, economiilor în fonduri de pensii, acţiunile la purtător, fondul forestier. Nivelul taxei este cuprins între 0,55% şi 1,8%. Taxa de avere este aplicată în „ state ale bunăstării” cu un nivel ridicat al cheltuielilor guvernamentale în PIB.

Cine a renunţat

Cel puţin şapte ţări europene au renunţat la o astfel de taxă în ultimii ani. Printre acestea se numără Austria, Danemarca, Germania (au renunţat în 1997), Finlanda, Islanda şi Luxemburg (2006), Suedia, în 2007, şi Spania în 2008. O taxă similară aplicată însă doar pe proprietăţi imobiliare funcţionează şi în SUA, fiind cuprinsă între 0,4% şi 4% funcţie de stat. Avocaţii taxei susţin că aceasta are ca efecte pozitive ameliorarea echităţii sistemului fiscal, creşterea veniturilor guvernamentale, încurajarea creş¬terii economice. În SUA aplicarea unei taxe de 1% pe averile mai mari de un milion de euro ar strânge la buget 360 miliarde de euro, sumă suficientă pentru a tăia deficitul bugetar cu 30% până în 2011. În 2007, statul francez a adunat 4,47 miliarde euro, adică 1,5% din totalul încasărilor din taxe. Pe de altă parte, oponenţii măsurilor reclamă că taxa pe avere determină un exod peste graniţe al celor bogaţi, precum şi migrarea masivă a capitalurilor în afara graniţelor.

Taxa pe maşina scumpă

Taxa de înmatriculare a unui autovehicul în România este în funcţie de cilindree, clasa de emisii, vechime şi emisii de CO2. În cazul în care autovehiculul este cu propulsie hibridă sau Euro5, nu se plăteşte taxa. În cadrul Uniunii Europene, ţări precum Bulgaria, Republica Ceha, Germania,Estonia, Lituania, Luxemburg, Suedia, Slovacia şi Marea Britanie nu practică o taxă de primă înmatriculare.
De departe, cea mai însemnată taxă de prima înmatriculare poate fi găsită în Danemarca, unde se poate ajunge la 180% din valoarea unui vehicul.
Pe lângă taxele de inmatriculare, proprietarii de automobile trebuie să plăteasca o taxă anuală de posesie a unui vehicul, care variază de la un stat la altul. În Romania, cetăţenii trebuie să plătească un impozit anual în funcţie de cilindreea autoturismului pe care îl deţin. Însă în Republica Cehă, Estonia,Franţa, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia, proprietarii de automobile nu trebuie să plătească nici un fel de taxă la stat pentru ca deţin un autoturism.

180% – este valoarea maximă la care poate ajunge taxa de înmatriculare în Danemarca.

Cele mai citite

Update: Tragedie aviatică în Coreea de Sud: cel puțin 167 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 167 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Record de intervenţii Salvamont: 132 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Din totalul apelurilor primite, cele mai multe au fost pentru Salvamont Lupeni Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă un “record nedorit” în acest sezon...
Ultima oră
Pe aceeași temă