4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum a pus Barroso umărul la întărirea leului

Cum a pus Barroso umărul la întărirea leului

Mişcarea leului este cu atât mai importantă cu cât aprecierea monedei naţionale s-a realizat în ultimele două zile ale săptămânii trecute nu doar faţă de euro (+1,27%), ci şi faţă de forint (+1,66%), zlot (+1,11%) sau coroana din Cehia (+1,3%). Ce a determinat o asemenea evoluţie în forţă având în vedere că luni, la aflarea primelor rezultate parţiale (în linie de altfel cu exit-polurile de duminincă), cursul de schimb euro/leu a fost aproape bătut în cuie? Cu alte cuvinte, nu rezultatul alegerilor a dus la creşterea leului-drept dovadă marţi euro era mai scump ca în vinerea dinaintea alegerilor-ci un detaliu suplimentar.

Explicaţia a venit vineri, odată cu declaraţia Preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, după publicarea rezultatelor oficiale ale alegerilor în Monitorul Oficial. „Poporul român a făcut o alegere clară, într-un mod democratic”, se menţionează în declaraţia dată publicităţii de Comisia Europeană iar preşedintele Barroso „aşteaptă să colaboreze cu prim-ministrul Victor Ponta şi cu preşedintele Băsescu în anii plini de provocări care urmează, pentru a promova reformele necesare în interesul României şi al Europei”. Este o declaraţie care limpezeşte apele mai devreme în politica românească, oficialităţile europene rezolvând misterul care încă mai plana asupra numelui viitorului premier înainte de nominalizarea oficială din partea preşedintelui Băsescu. Declaraţia lui Barroso a fost anticipată şi amplificată de investitorii care au deschis poziţii pe leu joi şi vineri, încurajaţi şi de existenţa în această perioadă a unor fluxuri mai mari de valută spre ţară din partea muncitorilor români din străinătate.

Cât rămâne euro la promoţie?
Întătirea leului de ultimă oră nu găseşte vreo justificare în performanele economiei, toată lumea pare oricum de acord că 2013 va fi un an deosebit de dificil pentru populaţie şi mediul de afaceri. Este mai degrabă o speculaţie clasică şi este posibil ca cea mai mare parte a a aprecierii leului faţă de euro să fie deja consumată chiar dacă închiderea oficială a poziţiilor poate fi amânată până la confirmarea renominalizării lui Victor Ponta ca premier (nu uitaţi nici de argumentul de sezon „banii căpşunarilor urcă leul”). Una peste alta, aveţi o fereastră de câteva zile în care euro se va menţine la cotaţii „promoţionale” şi ar fi bine să achiziţionaţi ceva valută, fie pentru diversificarea economiilor, fie pentru plata ratelor din ianuarie.

Argumente la comandă
Modul în care creşterea sau scăderea cursului e justificată de analişti şi politicieni, obligaţi de întrebările reporterilor să inventeze argumente ad-hoc, reprezintă de multe ori o sursă de umor involuntar. Acum de pildă, ideea că investitorii „au fost atraşi de randamentele acceptate de Ministerul Finanţelor Publice la licitaţiile de vânzare de titluri de stat, având în vedere că pe pieţele din regiune se aşteaptă tăieri de dobândă”. De parcă randamentele nu erau la fel de bune şi în vară, când suspendarea preşedntelui era în toi, sau cu 2 săptâmâni mai devreme. Politicieniii de la putere nu vor pierde nici ei probabil ocazia să se împăuneze cu aprecierea leului, considerând-o ca o confirmare din partea pieţelor a bunelor intenţii şi capacitaţii lor de guvernare aşa cum tabăra preşedintelui punea deprecierea leului din vară pe practicile anti-europene ale USL-ului.

O părere interesantă vine din partea analiştilor ING care subliniază că, „deşi situaţia pe termen scurt a devenit bună pentru leu şi datoria României, perspectivele monedei pentru anul următor rămân complicate”. În plus, „îmbunătăţirea perspectivelor pe termen scurt pentru leu şi costurile de împrumut ale statului ar putea face Guvernul mai puţin dispus să se conformeze cererilor de reforme dificile din partea FMI, situaţie care poate complica negocierile pentru un nou acord de împrumut”.

Cele mai citite

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă