De cel puţin 10 ani, România se învârte în jurul nivelului de 30-33% în privinţa ponderii veniturilor bugetare în PIB, în condiţiile în care media UE este cu cel puţin 10% mai mare.
Ioana Petrescu, consilier al premierului Ponta, numită la Finanţelor, crede că va reuşi să spargă pragul cu ajutorul controlului fiscal computerizat bazat pe analize de risc şi prin resuscitarea direcţiei de preţuri de transfer din Finanţe, aflată în moarte clinică.
Ministerul Finanţelor trebuie să dea dovadă de transparenţă în relaţia cu contribuabilii, să îmbrăţişeze dialogul cu mediul de afaceri şi predictibilitatea la modificarea legislaţiei fiscale, concomitent cu măsuri de relaxare fiscală şi de colectare cât mai bună a veniturilor la bugetul de stat, a susţinut zilele trecute, în faţa comisiilor reunite ale Parlamentului, Ioana Petrescu.
Direcţiile menţionate de viitorul ministru par a face parte însă din capitolul adevărurilor universale. De aceea intervenţiile ministrului în faţa comisiilor sunt primite cu scepticism de o parte a economiştilor.
Noul ministru “are foarte multă carte, dar nu are experienţă”, a declarat consultantul fiscal Dan Schwartz, de la firma Scot & Company Consulting pentru site-ul wall-street.ro. „Are însă multă experienţă teoretică în ceea ce priveşte taxarea. Să vedem dacă va reuşi să adopte acele principii sănătoase care stau la baza unui sistem modern de taxare şi dacă va reduce evaziunea fiscală. Sper să se obişnuiască cu birocraţia din Ministerul de Finanţe”, a adăugat Dan Schwartz pentru site-ul de internet menţionat.
Noul ministru vine dintr-un mediu unde plata taxelor este percepută ca o obligaţie cetăţenească, o datorie de care nu ai cum să scapi. Spre deosebire, în România taxele sunt percepute majoritar ca o încercare a statului de a fura cetăţenii, de a-i chinui ore, dacă nu zile în şir cu plata acestora. De altfel sistemele fiscale american şi românesc sunt total diferite. Contribuabilii americani plătesc o singură dată, de regulă anual, impozitul pe venit şi beneficiază de o multitudine de deduceri ce micşorează nivelul impozitării. Spre deosebire, în România contribuabilii nu beneficiază de deduceri, plătesc impozit ori de câte ori înregistrează venituri, pentru fiecare dintre acestea, şi astfel plata obligaţiilor fiscale către stat devine un chin. O reformă a sistemului fiscal românesc din acest punct de vedere s-ar putea dovedi o provocare foarte mare chiar şi pentru un eminent economist şcolit în Statele Unite, cum este Ioana Petrescu.
Cunoscutul economist Lucian Isar, fost ministru al Mediului de Afaceri, dă şi el dovadă de un anumit scepticism. „Scriiturile dumneaei din perioada de consilier al prim-ministrului Ponta dovedesc o înţelegere aproximativă a realităţilor unei economii reale. De la abstracţiunile teoretice pe care presupunem că le-a citit şi până la un demers aplicat şi aplicabil într-un context real este un drum lung pe care încă nu l-a parcurs”, spune Lucian Isar. De altfel, în faţa comisiilor, Ioana Petrescu a încercat să convingă membrii acestora că, în cele şase luni de când deţine funcţia de consilier pe probleme economice al premierului Ponta, a păstrat o legătură strânsă cu Ministerul Finanţelor şi implicit cu realităţile dure ale economiei româneşti.
Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe: nu mi-a răspuns la nicio întrebare
Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, participant la audieri, a fost dezamăgit de prestaţia Ioanei Petrescu. Aceasta deoarece doamna Petrescu fie nu a fost în stare, fie nu a dorit să răspundă intrebărilor fostului ministru.
”Doamna ne-a spus doar despre ce şcoli a făcut şi nimic altceva. Am pus întrebări pe macroeconomie, am crezut că fiind şcolită afară e specialistă pe aşa ceva, nu mi-a dat niciun răspuns. Nu a spus ce viziune are. Spre exemplu, când a fost audiat domnul Chiţoiu spusese că reorganizează ANAF, domnul Voinea când s-a prezentat a spus că prioritizează investiţiile şi va introduce bugetele multianuale, deci ei totuşi au venit cu ceva. Am intrebat-o cum va face să reducă contribuţiile, care vor fi măsurile, nu mi-a răspuns. O altă întrebare a fost de felul următor: având în vedere că în 2013 s-au introdus nişte impozite, cel agricol, s-a mărit acciza, am avut creştere economică, dar am avut două rectificări negative, cum explică asemenea situaţie căci era consilier al primului-ministru. A doua chestiune: am întrebat-o dacă ştie care au fost încasările şi cheltuielile din 2013, că cheltuielile au crescut mai repede decât veniturile şi că pe legea responsabilităţii fiscale este o interdicţie din acest punct de vedere ca să se nu se deterioreze deficitul bugetar. Au fost deci întrebări profesionale la care nu mi-a răspuns”, a declarat Ialomiţianu pentru România Liberă.
Interviu. Cristian Păun, profesor universitar ASE: sistemul fiscal românesc, mai complicat decât cel american
RL: În ce măsură sunteţi de acord cu argumentele Ioanei Petrescu în favoarea cotei progresive, exprimate de aceasta într-o lucrare anterioară?
CP: Cota unică are avantaje clare pentru o ţară săracă cum este România. Este mai uşor de colectat, mai simplu de urmărit, mai puţin stresantă pentru contribuabil. Nu îţi trebuie prea multă şcoală să îţi dai seama că şi cu cotă unică (16%) aplicată la venituri în creştere sumele încasate de stat cresc cu progresivitate liniară. Deci cota unică este şi ea progresivă dacă luăm sumele care se încasează de către stat (nu procentele). Dacă mai punem şi deducerile care se aplică pentru persoanele în întreţinere la venituri mai mic de 3.000 de lei şi mai punem şi faptul că ”bogatul” plăteşte progresiv mai multe impozite rezultă faptul că tranşarea unei astfel de probleme în favoarea cotei progresive este dificil de făcut. Faptul că persoana care acum conduce frâiele finanţelor româneşti a putut cerceta şi susţine o astfel de teză care este împotriva contribuabilului mie îmi spune multe. Îmi spune multe despre capacitatea sa de înţelegere a problemelor şi realităţilor dintr-o piaţă emergentă cum este România.
RL: Cat de uşor poate fi transpusă în România, în sistemul fiscal românesc, mai precis, o experienţă căpătată într-o ţară cu un sistem fiscal fundamental diferit, cum este cel din Statele Unite.
CP: Greu de tot. În SUA nu avem TVA, nu avem cotă unică, nu avem fiscalitatea complicată pe muncă de la noi. Nu avem numărul de taxe de la noi. Nu avem ostilitatea autorităţilor fiscale de la noi puse să încaseze taxele de la nivelul persoanelor fizice şi juridice. Personalitatea juridică a persoanelor fizice e diferită. Îţi trebuie multă experienţă de consultant financiar sau de antreprenor în România ca să simţi sistemul şi să poţi să te apuci de reformarea sa. Sistemul fiscal românesc este unul din domeniile care are nevoie de reforme substanţiale. Nu văd cum un om care nu a derulat o operaţiune economică vreodată, nu a raportat fiscal venituri sau nu a obţinut alte venituri decât salarii ar putea avea un cuvânt de spus în acest domeniu. Ce să mai vorbim despre lupta contra evaziunii fiscale.
RL: Ce poate face din acest punct de vedere dna ministru Petrescu, adică astfel încât taxele să devină mai prietenoase pentru români?
CP: Conformarea fiscală (dorinţa de a-ţi plăti taxele) se loveşte în primul rând de caracterul coercitiv al acestora. Plata taxelor nu este ceva voluntar. Eşti obligat de lege să plăteşti taxele pe care le impune antreprenorul politic. De aici apare prima problemă. Nu e plăcut niciodată să plăteşti nişte bani care sunt extraşi cu forţa din buzunarul tău. Şi nu mulţi… să luăm de exemplu cota unică de 16%. De fapt, dacă obţii şi declari profit statul îţi ia din start 16% şi apoi dacă plăteşti cu acest profit dividende statul mai aplică 16%. Adică statul, fără a putea tu să crâcneşti într-un fel, te jecmăneşte de 30% din profitul tău, profit obţinut cu stres, risc, necazuri şi cu permanentă frică de faliment şi eşec. Cum putem noi să vorbim că ar putea exista o conformare voluntară la o astfel de agresiune? Agresiunea devine şi mai mare dacă apoi statul aruncă banii pe fereastră şi oferă prea puţine bunuri publice şi prea puţină calitate în serviciile pe care le promite că le livrează. Adică vine statul şi risipeşte banii pe asfaltări de mântuială. Dacă, atunci când mă duc la fisc să plătesc, dau cu maşina într-o groapă şi o stric va trebui să o repar pe cheltuiala mea. Deci bani în plus. Mai mult, conformarea la plata taxelor scade odată cu nivelul taxelor, cu numărul taxelor şi cu cât de uşor le poţi plăti. Toate aceste lucruri trebuie reformate rapid în România. Cu faţa nu către bugetul statului sau către cei care împart cu dărnicie aceşti bani cu faţa către cei care trebuie să plătească aceşti bani. România, şi nu numai, a devenit tot mai ostilă mediului de afaceri. Tot mai mult pierzi ca să raportezi şi să plăteşti taxe. Companiile private au ajuns să fie încasatori de taxe pentru stat (TVA, accize, impozit pe profit, impozit pe salarii). Fără ca acest efort să fie recompensat prea tare. Aş mai adăuga la acest infern fiscal (prefer acest termen care este opus paradisului fiscal) şi haosul creat de lipsa de strategie a guvernului. Parcă nu le e clar ce vor să facă: introduc taxa pe stâlp pentru ca apoi să dorească să introducă scutirea de impozit pe profitul reinvestit în stâlpi. Cum în ultima perioadă nu am văzut o schimbare de atitudine şi am văzut aceeaşi ostilitate în creştere pentru tot ce înseamnă iniţiativă privată nu văd de ce aş fi optimist pentru viitor.
