1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCreşterea economică a terminat benzina. Închide PIB-ul anul sub zero?

Creşterea economică a terminat benzina. Închide PIB-ul anul sub zero?

Guvernul a schiţat iniţial un proiect de buget pe 2012 care prevedea o creştere de 1,8-2,3% apoi a tot ajustat în jos, odată cu el coborând ştacheta majoritatea analiştilor din bănci, FMI, etc. După jumătatea anului, când PIB-ul avansa cu numai 0,8%, estimarea autorităţilor a fost coborâtă la 1,2%, FMI vedea 0,9% iar BCR dădea 0,7%. Ieri, INS a confirmat rezultatele după trimestrul al treilea: economia a avansat în primele luni cu numai 0,2%, în condiţiile în care între iulie-septembrie am avut scădere de 0,6% a PIB-ului faţă de perioada similară a anului trecut. Prima întrebare care s-ar pune aici este cum de există o diferenţă atât de mare între estimare şi realitatea din teren? Iar a doua, de ce proiecţiile seamănă atât de mult între ele deşi emitenţii sunt atât de diferiţi-Guvern, FMI, diferite bănci, etc? Explicaţia este că astfel de progoze reprezintă proiecţii liniare ale unei situaţii din trecut, care nu includ accidentele spectaculoase de parcurs (seceta) iar majoritatea analiştilor preferă să se înşele în haită (nimeni nu e sancţionat când toţi greşesc) decât să aibă dreptatate pe cont propriu asumându-şi riscul unei viziuni diferite.

Seceta a afectat PIB-ul
Revenind la fotografia PIB-ului, INS confirmă efectele secetei: scădere a volumului de activitate cu 20% în agricultură. Cum agricultura are o contribuţie de aproximativ 7% în formarea PIB, efectele sunt importante. De altfel, în septembrie scriam în România liberă ” e clar că agricultura, cu o suprafaţă totală afectată în proporţie de 40% de secetă, va cădea din pod. Să presupunem că avem o scădere de 20% faţă de 2011-ponderea în PIB ar fi de minus 1,4%!”. În 2011, când economia creştea cu 2,5%, agricultura aducea 0,8% din acest avans, acum agricultura risca să ia 1,4% din PIB. Ar putea compensa altă ramura a economiei, pe final de an, această evoluţie, sunt şanse să închidem anul cu creştere economică? Să ne uităm la ponderi în PIB-ul calculat pe baza producţiei (valoarea adăugată brută plus impozitele pe produs). Agricultura are 7% din VAB, industria circa 30%, comerţul 23%, construcţiile 10%, serviciile sociale 14%, iar cele pentru întreprinderi şi financiare-15%. Nu se întrevede nimic spectaculos în ceea ce priveşte industria, construcţiile (vremea proastă a venit şi mai repede) iar exporturile sunt în pierdere de viteză pe fondul intrării în recesiune a zonei euro. Poate la capitolul colectare („impozite pe produs”) să fie o speranţă, dar nu uitaţi că administraţia a cam intrat în vacanţă în campanie.

Partea bună a consumismului
În PIB-ul calculat pe baza cheltuielilor-ca sumă între consumul privat, cel public, investiţii şi exportul net (exporturi minus importuri)-speranţele s-ar lega de consumul privat impulsionat pe final de an şi de creşterea salariilor bugetarilor (bugetul de cadouri în acest an a fost majorat cu 20%, la 1255 lei, cum arăta ieri un sondaj Mednet şi să nu uităm de isteria Flack Friday). Creşterea consumului privat este însă contrabalansată de scăderea celui public-în primele 9 luni cheltuielile pentru consumul final al administraţiilor publice au scăzut cu 2%, în timp ce cheltuielile pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei a crescut cu 0,3% (per total consumul s-a redus cu 0,1%).

„Creştere zero”?
Trăgând linie, sunt şanse reduse să avem creştere economică în 2012, cele mai optimiste estimări vorbind de stagnare. „Creşterea economică va urca la 1,1% în 2013, de la o valoare estimata la 0% în 2012. Consumul casnic va fi un element-cheie pentru 2013, iar BNR va încerca să găsească un echilibru între necesitatea de a sprijini creditarea în lei şi presiunile inflaţioniste în creştere” se arată într-un raport BCR publicat ieri. ” Cred că sunt şanse mici să scăpăm de o scădere de PIB în 2012″ spune analistul Florin Câţu. ” Nu văd nimic pozitiv în ceea ce priveşte exporturile, industria, vânzările auto pe final de an care să compenseze datele bune care veneau în trimestrul 4 din 2011 din industrie şi agricultură şi care nu se mai regăsesc când se va trage linie peste trimestrul 4 din 2012″.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă