1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCreştere surprinzătoare a PIB după „renumărare“

Creştere surprinzătoare a PIB după „renumărare“

Economia României a crescut în trimestrul I cu 1,7%, comparat cu primele trei luni din 2010, potrivit Statisticii. Este o revizuire puternică faţă de prognoza din luna mai când creşterea era anticipată la 0,3%. Eurostat nu a validat încă datele communicate de INS.

Revenire economică

Relansarea exporturilor româneşti, pe fondul unei reveniri economice înregistrată la nivelul întregului bloc comunitar au scos România din recesiunea tehnică.

Economia României a crescut în primul trimestru, în termeni reali cu 0,7% faţă de ultimul trimestru al anului trecut, potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS). Deşi în mai multe sectoare ale economiei au fost înregistrate scăderi, creşterea puternică a industriei şi exporturilor au susţinut creşterea economică din trimestrul I.

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I a fost în creştere, în termeni reali, cu 1,7% faţă de trimestrul I 2010.

La nivelul Uniunii Europene, economia a urcat cu 2,5% în primele trei luni, faţă de aceeaşi perioadă din 2010, în timp ce economia zonei euro a avansat tot cu 2,5%, indică datele Eurostat.
Volumul exporturilor de bunuri şi servicii a crescut în primul trimestru cu aproape 24%, în timp ce importurile au crescut cu puţin peste 15%.

Consumul a scăzut

Estimările de miercuri ale INS-ului sunt superioare datelor prognozate în luna mai când se anticipa pentru primul trimestru (comparat cu trimestrul IV din 2010) o creştere de 0,6%.

Industria a fost ramura de activitate care a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate, cu 10 %, urmată de comerţ. Din punctul de vedere al utilizării PIB, în trimestrul I cererea internă a scăzut cu 0,5 procente, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2010, ca urmare a reducerii atât a formării brute de capital fix (-2,2%) cât şi a consumul final total (-3 %), acesta din urmă fiind influenţat, în mod special, de diminuarea semnificativă a volumului cheltuielii pentru consum final a administraţiilor publice (-10,5%).

În UE, faţă de trimestrul anterior, în primul trimestru al anului, doar în Portugalia şi Danemarca s-au înregistrat scăderi ale economiei. Cele mai puternice creşteri economice faţă de ultimul trimestru al anului 2010 au fost înregistrate în Lituania (3,5%), Estonia (2,1%) şi Germania (1,5%).
La nivelul întregului bloc comunitar, economia a avansat cu 0,8% în primul trimestru.

Metoda producţiei

Sectoare Creşteri
Agricultură -0,4%
Industrie +10,1%
Construcţii -2,4
Comerţ +1,1%
Servicii -6,1

Metoda consumului

Componente Creşteri
Consum -3%
Investiţii +11,5%
Exporturi +23,6%
(-)Importuri +11,4%

Evoluţii economice UE

Ţară Creştere anuală

Estonia +8%
Lituania +6,8%
Suedia +6,5%
Finlanda +5,8%
Germania +4,8%
(…)
Damenarca 1,3%
Italia 1%
România 0,3
Portugalia -0,7%
Grecia -4,8%

Citeşte şi „Cum a ieşit România din recesiune”

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă