5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCazul Bechtel: Cele cinci ilegalităţi în faţa cărora controlorii lui Victor Ponta...

Cazul Bechtel: Cele cinci ilegalităţi în faţa cărora controlorii lui Victor Ponta au închis ochii

Prima mare ilegalitate, şi poate cea mai gravă, este modul în care a avut loc semnarea contractului în martie 2004. La acel moment guvernul era condus de Adrian Năstase, ministerul Transporturilor de Miron Mitrea, iar şef al Corpului de Control al primului era chiar Victor Ponta, premierul din zilele noastre.

Momentele de acum zece ani au fost presărate de mai multe nereguli, grave. 

Prima neregulă: contract fără licitaţie 

Cronologic, lucrurile s-au desfăşurat astfel: în data de 18 noiembrie 2003 guvernul Năstase a aprobat OUG 120/2003 prin care se stabilea demararea de către Compania de Drumuri a negocierilor cu ”o singură sursă”, Bechtel, a unui contract de ”proiectare, construire şi finanţare” pentru autostrada Transilvania.

Ordonanţa prevedea derogări de la legislaţia achiziţiilor publice astfel încât contractul să poată fi acordat americanilor direct, fără licitaţie.

În data de 18 noiembrie 2003 guvernul Năstase a aprobat OUG 120/2003 prin care se aproba demararea de către Compania de Drumuri a negocierilor?

A doua neregulă: Obligaţia finanţării s-a evaporat 

”Negocierile” CNADNR-Bechtel au durat nicio lună, deşi era vorba de un contract extrem de complex. În decembrie 2003, Guvernul aproba prin HG 1513/2003 forma ”negociată” a contractului. În mod ilegal, contractul nu mai cuprindea şi partea de finanţare a lucrărilor de către Bechtel.

Şi-a luat cu de la sine putere Mihai Başulescu, fost director general al CNADNR, libertatea de a-i ierta pe americani de această obligaţie prevăzută în OUG?

Raportul făcut acum de oamenii lui Ponta nu stabileşte nicio responsabilitate pentru acesta.

Acceptul Parlamentului trebuia să existe obligatoriu înainte ca CNADNR să înceapă negocierile cu americanii. Acordul a venit de abia în martie 2004, prin adoptarea legii 32/2004. 

A treia neregulă: Scutiţi de taxe vamale 

O prevedere abuzivă adoptată de Guvernul Năstase în decembrie 2003 a fost aceea că ”sumele aferente plăţii taxelor vamale pentru importul de echipamente tehnologice, maşini şi utilaje (…) se plătesc de la bugetul de stat”. În loc să fie plătite de Bechtel, taxele vamale au picat în sarcina CNADNR, ceea ce a umflat costurile proiectului. 

A patra neregulă: Inexistenţa preţului ferm 

O a altă neregulă, trecută acum sub tăcere de controlorii premierului Ponta, este faptul că nu a existat o valoare legală, fermă, precisă pentru contract.

Raportul CC face referire la anumite valori la care ar fi trebuit realizată autostrada (spre exemplu 2,24 miliarde euro intreaga autostradă, 343,12 milioane euro pentru tronsonul Câmpia Turzii – Gilău sau 214,74 milioane euro pentru Suplacu de Barcău – Borş) însă acestea erau doar orientative.

Părţile se angajau să facă tot posibilul ca să atingă aceste ţinte. De fapt, valorile ”finale” pe tronsoane erau calculate în urma unei extrapolări grosolane la întreaga lungime a autostrăzii a unor calculele grosolane făcute pentru 10 kilometri de autostradă.

Singurele elemente de preţ palpabile erau cele pe unitate de măsură şi care erau cuprinse într-o anexă a contractului. ”Acest contract nu are nici un preţ. Acesta va fi cât va fi. Tot ce este acolo reprezintă preţuri-ţintă şi ştiţi cum e cu trasul la ţintă, mai nimereşti, mai nu nimereşti”, declara un fost ministru al Transporturilor. Semnarea unui contract în care nu se prevede o valoare finală fixă era ilegală şi la acel moment, este ilegală şi acum. 

A cincea neregulă: Bani plătiţi pe lucrări neverificate 

Raportul trece sub tăcere şi fapte petrecute în mandatul directorilor liberali de la CNADNR.

Se spune că originalul contractului, aflat în posesia părţii române, a dispărut în februarie 2008. Raportul nu stabileşte nicio responsabilitate în acest sens pentru directorul general CNADNR de la acel moment, liberalul Mihai Grecu.

Fost consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu, acesta a dispus în iunie 2007 ca firmei Bechtel să i se plătească, în proporţie de 95%, lucrările făcute şi de abia apoi să fie controlată calitatea acestora. Dispoziţia a dus la tolerarea abaterilor de la calitate şi a făcut ca bani achitai consultantului exact pentru a face astfel de verificări să fie aruncaţi pe apa sâmbetei.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă