Deşi riscurile extreme ce planau asupra zonei euro în vară s-au estompat şi tensiunea financiară s-a relaxat, situaţia economică la periferia eurozonei rămâne instabilă şi poate antrena consecinţe negative în ansamblul UE.
În 2013, riscul extrem al unei ieşiri a Greciei din zona euro şi al unei scăderi masive a accesului pe pieţe a Italiei şi Spaniei va fi redus, dar criza fundamentală a zonei euro nu s-a rezolvat şi un an suplimentar traversat „aşa-şi-aşa” ar putea reactiva şi creşte acest risc în 2014 şi în viitor. Din nefericire, criza zonei euro se va prelungi în anii ce vin şi ar putea fi însoţită de o restructurare coercitivă a datoriilor şi de ieşire a unor ţări din această zonă. În mare, acestea sunt avertismentele lui Nouriel Roubini, doctor în economie, cel care a prevăzut criza declanşată în 2008. El arată că reducerea riscurilor ţine de mai mulţi factori.
Liderii europeni au recunoscut că nu este suficientă doar o uniune monetară şi pentru evitarea instabilităţii este necesară accentuarea integrării bancare, bugetare, economice şi politice. Factorul major, susţine Roubini, este schimbarea atitudinii Germaniei faţă de zona euro în general şi faţă de Grecia în special. Responsabilii germani înţeleg acum că având în vedere importanţa legăturilor economice şi financiare, tulburările din zona euro nu afectează doar periferia acesteia ci şi centrul ei. Or, pentru moment nu se vede nici un semn de creştere la periferia zonei euro. PIB-ul continuă să scadă din cauza politicii de austeritate, a supraevaluării euro, a restrângerii creditelor din cauza lipsei capitalurilor băncilor, a morozităţii climatului de afaceri şi a scăderii încrederii consumatorilor. Iar recesiunea de la periferie se extinde în centrul zonei euro.
În timp ce se discută propuneri în favoarea unei uniuni bancare, bugetare şi politice, se vorbeşte puţin despre modul de restaurare a creşterii pe termen scurt. Europenii sunt pregătiţi să strângă centura dar vor să vadă o lumină la capătul tunelului sub forma creşterii veniturilor şi a scăderii şomajului. Dacă se instaurează recesiunea, nimic nu va împiedica o reacţie în front politic şi social – manifestări contra austerităţii, greve, violenţe, revolte, accederea partidelor extremiste şi căderea guvernelor cele mai slabe.