Republica Moldova ar fi trebuit să fie principalul beneficiar al donaţiilor pe care România, în calitate de membru al UE, e obligată să le facă anual. Deşi la nivel oficial suma promisă moldovenilor a fost de 100 milioane de euro, banii au rămas doar pe hârtie.
În contextul aderării la Uniunea Europeană, România şi-a asumat obligaţia de a deveni donator internaţional de dezvoltare şi să finanţeze, în fiecare an, proiecte în ţările în curs de dezvoltare, cu scopul sprijinirii eforturilor europene pentru eradicarea sărăciei globale. În conformitate cu angajamentele menţionate, România, la fel ca toate noile state membre ale UE, trebuie să atingă un volum AOD de 0,33% din venitul naţional brut (VNB) până în 2015, volum care, potrivit predicţiilor, se traduce pentru România în suma de 538 milioane euro pentru anul 2015.
Sumele alocate de către statul român pentru proiectele României în calitate de stat donator au fost însă mult mai mici. În 2012, de pildă, din cauza şocurilor economice, bugetul naţional alocat asistenţei pentru dezvoltare (AOD) a fost de 111 milioane euro, reprezentând 0,085% din VNB. Aproximativ 70% din aceşti bani au fost direcţionaţi către Comisia Europeană sau agenţii ONU, restul banilor rămânând să fie cheltuiţi pentru asistenţă bilaterală. În 2012, principalele state beneficiare de AOD din partea României au fost Republica Moldova, Republica Tunisia şi Serbia.
100 milioane pentru Republica Moldova
În acest context, în anul 2010, România promitea Republicii Moldova, printr-un acord semnat între cele două guverne, că va investi 100 milioane euro, până în 2014, pentru proiecte de dezvoltare durabilă. La aproape patru ani de la lansarea promisiunii, Programul „100 milioane” pentru Moldova se mişcă anevoios. Din totalul banilor promişi au fost viraţi numai 17 milioane de euro. Potrivit unui raport al Centrului Român de Politici Europene (CRPE), „nici un proiect nu a fost selectat, nicidecum demarat, conform acordului iniţial semnat între cele două guverne. Au fost cheltuiţi bani din acest fond, dar în afara Programului, prin protocoale adiţionale: opt milioane euro s-au alocat pentru construcţia de case persoanelor care au avut de suferit în urma inundaţiilor din 2010 şi 9 milioane euro pentru cofinanţarea gazoductului Iaşi-Ungheni”, se arată în raport.
Deşi, potrivit legii, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) este coordonatorul politicii naţionale de cooperare pentru dezvoltare, reprezentanţii ministerului ne-au declarat că nu ştiu dacă în prezent se derulează un nou proiect, iar pentru asta trebuie consultat Ministerul Dezvoltării. „În mod normal, noi coordonăm toate proiectele AOD, în momentul în care se face ceva, noi suntem anunţaţi, însă ştiu acum exact în ce fază se află programul pentru Moldova. Pentru asta trebuie să contactaţi Ministerul Dezvoltării”, a declarat Doina Doroftei, şeful Unităţii Asistenţă pentru Dezvoltare din MAE.
Singurul comunicat oficial al Ministerului Dezvoltării referitor la acest program oferă detalii tot despre gazoductul Iaşi-Ungheni. România va acorda Republicii Moldova, în următorul an, o contribuţie financiară nerambursabilă în valoare de până la 5,289 milioane de euro, pentru cofinanţarea conductei Iaşi-Ungheni, care va conecta sistemele naţionale de transport gaze din cele două ţări. „Valoarea totală a proiectului este de 26,5 milioane de euro, din care 7 milioane de euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene (UE), iar pentru partea Republicii Moldova, este vorba de 3 milioane de euro din partea UE şi de cei peste 5,2 milioane de euro, pentru care a fost semnat joi contractul, bani care vor fi transferaţi de la MDRAP la ME”, se arată în comunicat.
„În februarie 2014 se împlinesc patru ani de la promisiune. Dacă aceasta ar fi fost respectată, România ar fi intrat într-o altă ligă a statelor donatoare. Nu poţi să creezi un fond de aşteptare, iar apoi să nu mai faci nimic. Moldovenii din societatea civilă cred că a fost o mare ţeapă. A fost o greşeală ca Ministerul Dezvoltării să implementeze programul”, a explicat pentru RL directorul CRPE, Cristian Ghinea.
Singurul ajutor constant pe care România l-a acordat moldovenilor reprezintă bursele acordate studenţilor. În anul 2012, mai mult de 50% din fondurile Ministerului Educaţiei au fost destinate Republicii Moldova (56.990.409 lei).
Prin aceste donaţii, România poate să-şi construiască brandul de ţară
Codrat-Alin Teclu (foto), doctorand pentru Fondul de Cercetare Ştiinţifică (FRS-FNRS) la Universitatea din Liège, a explicat pentru RL de ce e important rolul României de donator internaţional şi care sunt motivele pentru care nu funcţionează programele.
De ce e important ca România să fie stat donator?
C.A.T.: Sunt mai multe motive. Primul este un argument legal. Am intrat în UE şi suntem obligaţi să fim şi noi stat donator. Al doilea argument este un argument moral. Sigur că mai sunt multe lucruri de rezolvat în România, însă la nivel de indicator economic, România stă mai bine decât multe alte ţări din restul lumii. Un efort de solidaritate internaţională este important, mai ales că şi noi am fost ajutaţi mult în timpul tranziţiei. Al treilea argument este unul pragmatic: dacă tot suntem obligaţi să fim stat donator, măcar s-o facem bine, coerent şi cu impact pentru statele beneficiare. Asistenţa pentru dezvoltare poate fi un mijloc pentru a susţine politica externă a României, e un element care trebuie luat în calcul în relaţiile geo-politice. Şi un alt argument ţine de imaginea României. Românii sunt obsedaţi de imaginea lor. Dacă citeşti orice ziar din România, de fapt totul se referă la cum suntem noi şi cum ne percep ceilalţi. Asistenţa pentru dezvoltare este recunoscută la nivel internaţional ca un mod eficient de a contura imaginea ta la nivel internaţional prin ceea ce se cheamă soft power.
Prin comparaţie cu alte state fost comuniste, noi avem nişte iniţiative extrem de timide.
C.A.T.: În România, domeniul este foarte puţin cunoscut, lipseşte o viziune. La nivel de stat, Ministerul Afacerilor Externe coordonează şi face legătura cu toate celelalte ministere implicate în program. Acolo sunt dificultăţi la nivelul resursei umane, sunt puţini oameni care se ocupă, avem doar patru oameni în unitatea din MAE care gestionează programele, e foarte puţin. Polonezii au alocat 52 de oameni, cehii 19. Iar aceşti patru oameni sunt diplomaţi, ei pleacă în misiune şi cei care îi înlocuiesc trebuie să o ia de la capăt.
Cum crezi că ar percepe românii faptul că România finanţează alte state?
C.A.T.: Nivelul de încredere între cetăţeanul de rând şi un ONG este unul extrem de scăzut în România. Asta e o moştenire din perioada tranziţiei. Din cauza asta, ONG-urile nu prea pot mobiliza opinia publică pentru a face presiune la Guvern să ceară fonduri pentru astfel de programe. Trebuie făcută o distincţie între ce se cheamă asistenţă umanitară şi asistenţă pentru dezvoltare. Asistenţă umanitară este atunci când se întâmplă o catastrofă, un război civil etc. Datorită afectivităţii, s-a remarcat o solidaritate din partea românilor. Când au fost organizate campanii de strângere de fonduri, a existat o susţinere publică. Cooperarea pentru dezvoltare este însă un proces mult mai lung, unde rezultatele nu le vezi imediat.
Primele state donatoare au fost statele care au avut colonii?
C.A.T.: În general da. Excepţia sunt ţările scandinave şi sunt considerate cele mai bune ţări donatoare în ziua de azi la nivel de bune practici. Colonia este un element, dar nu e fundamental. După ce am ieşit din comunism, România nu a mai păstrat legături diplomatice în ţările în care făceam donaţii. Am rămas cu foarte puţine ambasade în Africa. Românii au căpătat o obsesie pentru Occident. În timpul comunismului, românii nu erau conectaţi la aceste relaţii, era o politică a Partidului Comunist. Un alt element ţine de doctrina creştin-ortodoxă diferită de cea protestantă sau catolică. Misionarismul la catolici este un element extrem de important. Un alt factor ţine de percepţia de a fi un model pentru celălalt. Şi aici, da, românii nu se văd în această poziţie. Noi avem o figură inversată. În acest context, e destul de greu să faci o politică de asistenţă pentru dezvoltare.
Cum am putea face mai transparent acest program?
C.A.T.: În 2007-2008, s-a observat un entuziasm, chiar se credea şi se spunea că o să fie bani şi voinţă politică. Apoi s-a dezumflat. N-a fost o gândire intelectuală, nu s-a pus problema la modul mai serios ce înseamnă asta pentru noi, că România a devenit stat donator. Abia în 2012 s-a gândit o strategie de comunicare pentru cetăţeni. Nu s-a pus întrebarea care e valoarea noastră adăugată? În 2013 a fost un consens ca România să aibă un brand, dar nu ştim ce fel de brand, ce ne reprezintă pe noi. Şi, de fapt, noi avem exemple de succes. Se ştie foarte bine situaţia copiilor din orfelinate imediat ce am ieşit din comunism şi uite aici România a ajuns un model la nivel internaţional.
Polonia, la nivel de brand, mizează foarte mult pe ideea că ea susţine disidenţi în lume, polonezii având o legitimitate foarte mare pentru a face asta, fiindcă ei au şi au avut disidenţi de anvergură. Am avut şi noi disidenţi,dar mai contează şi modul în care ne privim. Astfel, au făcut un fond special pentru disidenţi. Ăsta e brandul lor, dacă vrei.
Este bine că România şi-a asumat ca Republica Moldova să fie favorita acestor programe?
C.A.T.: E clar că în Republica Moldova există probleme de dezvoltare, însă e la fel de clar că Republica Moldova nu se numără printre cele mai sărace ţări. În mod ideal, asistenţa pentru dezvoltare e bine să se direcţioneze către astfel de ţări. Există însă o legitimitate a statului român să spună ca fondurile să plece spre Moldova. Problema e cum se face însă această dezvoltare şi dacă există o strategie. Din 2010 până în 2013 au fost semnate peste 50 de acorduri bilaterale. Abia în august 2013 a fost semnat un acord în domeniul cooperării pentru dezvoltare. Înseamnă că facem o groază de activităţi, dar nu le gândim într-un mod strategic, coerent. În ziua de azi, România nu are un document strategic, despre priorităţile României în Moldova în domeniul asistenţei pentru dezvoltare.
Cum au fost cheltuiţi banii?
C.A.T.: Între 2007-2009, din cauza relaţiilor tensionate dintre cele două ţări, nu era atât de uşor pentru statul român să iniţieze proiecte de dezvoltare. Şi atunci România trecea banii printr-o organizaţie internaţională de tip FNUD. Apoi, în 2010, România s-a angajat să aloce 100 milioane euro în decursul a patru ani. Din această sumă, s-a cheltuit foarte puţin. S-a creat un fond de aşteptare, iar dezamăgirea este pe măsură. Când România spune în Republica Moldova că face ceva şi nu face, are un impact mult mai negativ decât dacă ar face asta Suedia. Suedia, în general, respectă angajamentele. Dacă România nu îşi ţine promisiunile, dă apă la moară postului Vocea Rusiei. Mai bine să dai mai puţin, dar să dai predictibil, decât să promiţi mult şi să nu dai nimic.
Bursele pentru studenţi reprezintă un program important?
C.A.T.: Da, ele reprezintă cam 20% din bugetul naţional de asistenţă oficială pentru dezvoltare. Majoritatea burselor sunt pentru studenţii din Republica Moldova. Aici există două probleme. La nivel internaţional există discuţii dacă aceste burse trebuie considerate ca asistenţă oficială pentru dezvoltare, bursele acestea nu înseamnă un ajutor direct pentru proiectele de dezvoltare în ţara respectivă. Mulţi studenţi nu se mai întorc în ţara lor şi atunci apare fenomenul numit „exodul creierelor”.
