Dacă vrei să înţelegi ce s-a întâmplat cu adevărat greşit în Europa de s-a ajuns la criza actuală, locul de unde trebuie să începi este Ciudad de la Luz, un megastudio de film din Alicante, care era destinat să devină un rival al Hollywood-ului pe coasta Spaniei, dar a ajuns în ruine după declanşarea crizei economice, scrie The New York Times.
Studioul, care se întinde pe 23 de hectare, este dotat cu echipamente de ultimă oră. Numai maşina de făcut valuri singură poate genera un mic tsunami în rezervorul uriaş situat pe malul Mediteranei, scrie NY Times. Astăzi, rezervoarele sunt secate şi cea mai mare parte a celor 23 de hectare sunt pustii. Studioul a fost scos la vânzare, iar guvernul regional din Valencia se luptă să atragă producătorii de filme pentru a-şi recupera investiţia.
Uniunea Europeană a dat un ultimatum guvernului regional, pe care l-a somat să explice până săptămâna aceasta cum intenţionează să recupereze 325 milioane dolari din banii publici cheltuiţi complet inutil pe visele de mărire ale celor care s-au crezut patroni ai filmului. Potrivit însă lui José Ciscar Bolufer, vicepreşedintele guvernului regional al Valenciei, regiunea nu va returna nici un ban, pentru că nu mai are nici un ban.
Nebunia construcţiilor
Studioul a fost construit în 2005, în plină febră a construcţiilor care a cuprins toate cele 17 regiuni ale Spaniei. O combinaţie de interese bancare, magnaţi ai construcţiilor şi oficiali guvernamentali regionali au creat furtuna perfectă care a pus pe butuci Spania. Jumătate din bugetul Spaniei este la îndemâna regiunilor, iar excesele Valenciei au lăsat o datorie de 25,5 miliarde dolari, proiecte de infrastructură falimentare şi abandonate şi nici o perspectivă de redresare fără ajutorul guvernului central sau al Uniunii Europene.
Printre alte investiţii ale Valenciei se numără un port pentru superiahturi, o Operă construită în stilul celebrei Opere din Sydney, un muzeu al ştiinţei futurist, cel mai mare acvariu din Europa şi un pod în formă de pânză de corabie, majoritatea acestora, opera celebrului arhitect Santiago Calatrava. Aaa… şi un aeroport de pe care nu a decolat şi pe care nu a aterizat vreodată nici un avion. Ratingul Valenciei a ajuns la categoria junk, iar guvernul este zguduit de acuzaţii de corupţie. În 2006, preşedintele regional, Francisco Camps, a devenit faimos după ce s-a fotografiat cu actorul Gerard Depardieu, acesta din urmă îmbrăcat în costumul lui Obelix din celebra serie „Asterix şi Obelix”. Anul trecut, Cams a demisionat şi a fost achitat într-un proces de corupţie pentru luare de mită.
Corupţia
Potrivit lui Luis Garicano, economist la London School of Economics, care a studiat implozia aşa-numitelor cajas spaniole (bănci de economii), „există trei laturi ale acestei poveşti”, anume guvernele regionale, cajas regionale şi dezvoltatorii imobiliari care au creat un sistem de favoruri reciproce. Astfel, Francisco Camps a numit un dealer de maşini cu conexiuni puternice în structura locală a Partidului Popular în funcţia de preşedinte al băncii locale de economii, CAM. Banca a sprijinit financiar atât construcţia Ciudad de la Luz, cât şi parcul tematic Terra Mitica din Benidorm, dedicat culturilor antice şi care, la fel ca studioul de film, s-a prăbuşit sub povara datoriilor. CAM s-a prăbuşit, la rândul ei, anul trecut.
Mirajul celebrităţii
Potrivit criticilor citaţi de NY Times, la fel ca Francisco Camps, autorităţile regionale din Valencia au prostul obicei să curteze prea mult celebrităţile. Studioul de film a fost construit la sugestia regizorului Luis Garcia Berlanga, care sugerase construcţia unei şcoli de film în Alicante. Între timp, proiectul a crescut într-un monstru de cu totul alt tip decât fusese planul iniţial.
Valencia a avut o poveste de dragoste cu unul dintre cei mai cunoscuţi fii ai oraşului, superstarul arhitecturii Santiago Calatrava. În Valencia, Calatrava a transformat albia râului în Oraşul Artelor şi Ştiinţelor, dăruind oraşul cu unele dintre cele mai faimoase construcţii ale Spaniei. „Dăruind” este însă un fel de-a spune, pentru că, pe măsură ce grandiosul său proiect se materializa, creşteau şi comisioanele încasate de Calatrava, care au ajuns de la cele 3 procente iniţiale la 12%, adică, una peste alta, 115 milioane dolari.
Ştirea i-a înfuriat pe locuitorii Valenciei, regiune unde şomajul a ajuns la 27,3%, mult mai rău decât procentul naţional, de 24,4%. De la Zürich, unde locuieşte, Calatrava a emis luna trecută un comunicat în care afirma că veniturile pe care le-a obţinut au fost „modeste” şi sub media obişnuită pentru asemenea proiecte. Povestea de dragoste se încheiase.
Autorităţile locale speră să-şi revină economic pe seama unei creşteri solide a turismului şi datele Ministerului Turismului indică o creştere cu 3,3% a numărului de turişti străini care vin atraşi de operele lui Calatrava, ce îi lasă la propriu cu gurile căscate. New York Times citează un turist neozeelandez, care în faţa monumentelor lui Calatrava exclamă: „Acum înţeleg de ce este criză financiară în Europa. Podul este realmente o operă de artă, iar acvariul este grozav, dar cu toate clădirile astea nu poţi să nu te întrebi pentru ce Dumnezeu s-au cheltuit toţi banii ăia”. 
