Investitorii în obligaţiuni nu mai au încredere că statele îşi vor plăti datoriile.
Criza din zona euro s-a adâncit după ce dobânzile cerute de investitori pentru obligaţiunile Spaniei, Italiei şi Belgiei au atins un nivel istoric de la înfiinţarea zonei euro, iar Portugalia a avertizat că băncile se confruntă cu riscuri intolerabile. Euro s-a depreciat sub pragul de 1,3 dolari pe unitate pentru prima oară de la jumătatea lunii septembrie, în pofida încercărilor liderilor europeni de a calma pieţele. Ulterior, cotaţia a revenit la 1,31 dolari pentru un euro.
Deşi Uniunea Europeană a aprobat un ajutor 85 de miliarde euro pentru Irlanda, temerile privind extinderea crizei în Portugalia şi Spania au persistat, iar costul împrumuturilor unor ţări mari precum Italia, Franţa şi Spania a crescut. Pieţele iau deja în calcul un eventual ajutor pentru Portugalia, deşi autorităţile de la Lisabona dezmint, aşa cum au procedat iniţial şi liderii irlandezi. Ajutorul pentru Portugalia nu va reprezenta o problemă, dar în cazul Spaniei sumele disponibile s-ar putea dovedi insuficiente. Iar Italia, a treia mare economie din zona euro, este considerată în acelaşi timp prea mare pentru a intra în faliment şi prea mare pentru a primi un ajutor de urgenţă.
Willem Buiter, analist la Citigroup, a descris criza datoriilor din zona euro drept „o uvertură”, anticipând că temerile privind defaultul statelor s-ar putea extinde în curând în Japonia şi Statele Unite, scrie agenţia Reuters, citată de Mediafax.
Ţările din zona euro care beneficiază de ajutor internaţional, respectiv Irlanda şi Grecia, sunt solvabile, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, citat de AFP. „Cele două ţări sunt în situaţie de solvabilitate, dar trebuie să ia măsuri de ajustare”, a afirmat Trichet în faţa Comitetului economic şi monetar al Parlamentului European. Compararea Spaniei cu România sau Pakistanul în funcţie de evaluarea riscurilor pe pieţele financiare este „o aberaţie incredibilă”, situaţia acestora fiind diferită în ceea ce priveşte datoria, deficitul şi capacitatea de a colecta taxe, a declarat ministrul francez de Finanţe, Christine Lagarde.
„Nu se află la acelaşi nivel, nici în privinţa datoriei, nici a deficitului, nici a capacităţii de a colecta taxe”, a spus Lagarde, citată de RTL.
„Europa este greu de înţeles de către pieţe. Acestea operează, în aumite momente, un pic iraţional, ca o turmă, şi trebuie să ştie cine decide şi cine plăteşte”, a spus ea.
Ministrul francez de Finanţe spune că „este o aberaţie” ca Spania să fie considerată mai riscantă decât România.