Indiferent de ce se întâmplă în Grecia, pagubele directe vor putea fi ţinute sub control. Cel mai mare risc pentru supravieţuirea zonei euro este contaminarea Italiei: o economie prea mare pentru a fi lăsată să cadă, dar şi pentru a putea fi salvată.
Italia a redevenit una dintre cele mai riscante ţări ale zonei euro, după ce reuşise la un moment dat să se distanţeze de grupul „PIGS” – Portugalia, Irlanda, Grecia, Spania. Statul are o datorie de 1.900 de miliarde de euro, echivalentul a 120% din PIB, suma fiind mult prea mare pentru o eventuală salvare a ţării de către cole-gii din zona euro. Pe de altă parte, nivelul ridicat de finanţare internă a datoriei şi angajamentele de disciplină bugetară reuşiseră să readucă încrederea investitorilor. De atunci, Italia a făcut greşeli puţine.
Însă situaţia din ce în ce mai gravă a Greciei şi contramăsurile luate de oficialii zonei euro au făcut ca lucrurile să se agraveze din nou. Constituirea Fondului European de Stabilitate Finan-ciară (EFSF) a liniştit din temerile că Irlanda, Portugalia sau chiar Spania nu vor putea găsi bani să-şi refinanţeze împrumu-turile. Însă faptul că Italia n-a putut fi acoperită de sumele strânse în acest fond i-a făcut pe investitori să fie mai prudenţi. Dobânzile plătite de Italia la obligaţiunile noi de titluri de stat au depăşit 6%, de trei ori mai mult decât era ţara obişnuită să plătească până acum un an-doi.
Sfârşitul euro
O astfel de creştere alimentează şi mai mult panica, pentru că povara dobânzilor va creşte în timp de la 2-3% din PIB până la 7-8%, adică mai mult decât plă–teşte Grecia acum. Chiar dacă Ita-lia opreşte deficitul bugetar acum, creşterea dobânzilor este singura în măsură să trimită Tre-zoreria în incapacitate de plată.
Dacă Italia nu-şi va mai onora obligaţiile, asta ar duce la insol-venţa EFSF, apoi la pierderea ratingului AAA de către Franţa. Germania ar rămâne singura capabilă să susţină zona euro, în condiţiile în care celelalte două ţări cu rating maxim, Olanda şi Finlanda, sunt prea mici şi foarte reticente. Costurile ar fi, probabil, inacceptabile pentru germani. În cazul unui astfel de dez-no-dă-mânt, cel mai dur scenariu este spulberarea euro cu totul, iar cel mai optimist este ruperea mone-dei unice în două – una solidă, des-tinată grupului de ţări puter-nice, şi una slabă, care să ajute datornicii să treacă mai uşor peste criză.
Austeritatea italiană
Guvernul italian a adoptat un nou set de măsuri anticriză, în cursul unei şedinţe extraor-di-nare desfăşurate înaintea sum-mitului G20, care începe joi la Cannes, au declarat surse guver-na-mentale, citate de AFP. Guver-nul „a aprobat un amendament care include măsurile pe care preşedintele Consiliului (Silvio Berlusconi) le-a indicat în scri-soarea adresată UE săptămâna trecută”, au adăugat sursele citate, fără a face alte precizări.
Măsurile sunt incluse într-un amendament la legea finanţelor şi urmează să fie completate ulterior de un decret-lege. Premierul Silvio Berlusconi îşi pro-pusese să meargă la reuniunea G20 de la Cannes cu un pachet de măsuri pentru relansarea creşterii şi reducerea datoriei de 1.900 de miliarde de euro a Italiei (circa 120 la sută din PIB), care are ca scop evitarea contaminării ţării ca urmare a crizei datoriilor.
Berlusconi s-a angajat în faţa partenerilor europeni să aplice reforme precum concedierile mai uşoare, inclusiv în sectorul public, şi majorarea vârstei de pensionare, dar măsurile vor intra în vigoare abia peste mai multe luni. Autorităţile încearcă să pregă-teas-că noi măsuri, inclu-siv eli-mi-narea unor scutiri fiscale şi liberalizarea pieţei muncii, incluse în proiectul de bu-get. Alte posibile măsuri, precum o taxă pe avere şi o eventuală amnistie fiscală, au provocat dezacorduri puternice între miniştri. O serie de măsuri de aus-teritate apro-bate în vară au rolul să echi-libreze bugetul Ita-liei până în 2013, dar guvernul a fost criticat pentru ritmul lent de adoptare şi aplicare a reformelor.
