Fiecare dintre noi a dat bacşiş cel puţin o dată, fie că am luat masa în oraş, am mers la cosmetică sau la coafor, ne-am plimbat cu taxiul ori am primit pensia acasă, de la postaş. Cu toţii lăsăm bacşiş sume diferite, cu ocazii diferite şi pentru motive diferite.
Este practic o lege nescrisă pe care ne-am însuşit-o, poate mult mai mult decât pe cele scrise. Uneori plătim într-adevăr calitatea serviciilor, alteori o facem pentru a arată celor care ne însoţesc cât suntem de „potenţi financiar şi de binevoitori”, câteodată pentru că „poate ne mai întoarcem aici”, sau pur şi simplu pentru că „asa se face”. Mai pe scurt, modul în care dăm bacşiş spune ceva despre noi dar şi despre lumea care ne înconjoară.
Ce este de fapt bacşişul?
Conform DEX-ului, bacşişul, cuvânt de origine turcă, este „o sumă de bani dată, peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal, pentru a câştiga bunăvoinţă sau protecţia cuiva”.
Din păcate, în România, nu de puţine ori, bacşişul este confundat cu restul sau, mai rău, cu spagă. În Occident, restul nu este sinonim niciodată cu bacşişul.
„Eram într-un supermarket, în Munchen, am făcut nişte cumpărături, am plătit şi trebuia să mai primesc rest 10 eurocenţi. Fiind învăţată ca în România unde vânzătoarea nu ar mai fi avut nici măcar intenţia de a-mi returna restul, am plecat. Am făcut câţiva păşi şi am auzit pe cineva strigând în spatele meu: era casiera care îmi spunea că am uitat restul”, povesteşte Theodora Anghel o întâmplare din prima sa vizită în Germania.
Într-adevăr, în ţările vestice, restul se înapoiază pînă la ultimul cent şi orice lucrător în domeniul serviciilor are suficient mărunt şi nu apelează la replică „nu am să vă dau restul” de care toţi ne lovim zi de zi.
În concluzie, bacşişul nu are ce caută la magazin, bancă sau poştă unde nu este vorba despre un serviciu personalizat, ci doar de un schimb economic.
De asemenea, bacşişul nu trebuie confundat niciodată, dar niciodată, cu şpagă sau mită care reprezintă o „suma de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determină să-şi încalce obligaţiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conştiincios”.
Bacşişul în taxi
În majoritatea ţărilor europene, în cazul taxiurilor bacşiul recomandat este de 10%. Ce se întâmplă oare în România?
„De când cu criză, foarte puţin oameni mai lasă ceva în plus, aşteaptă şi un leu rest, uneori dau şi mai puţin. Cei mai răi sunt străinii care nu ar lăsa nimic”, declară, destul de revoltat, Ion Manolache, taximetrist în Bucureşti.
Atunci când este întrebat ce face pentru a „câştiga” bacşiş, taximetristul este pus puţin în încurcătură.
„Bacşisul se dă pur şi simplu, nu trebuie să faci ceva pentru asta. Aşa se face”, îmi explică, uşor iritat taximetristul pentru care ideea de serviciul personalizat este doar o sintagmă greu de înţeles.
Manele ascultate la volum maxim, un autovehicul murdar, condusul vorbind la telefon sau „vorbele de duh” ar putea fi, dincolo de criză, motivul pentru care domnul taximetrist şi alţii ca el să primească fix sumă afişată de apărat.
Bacşişul la restaurant
Fiecare dintre noi a avut cel puţin un moment în care, un chelner sau barman s-a uitat pieziş în momentul în care a luat notă de plată şi a văzut doar contravaloarea consumaţiei.
„Merg de cel puţin două ori pe săptămână la restaurant, însă nu de fiecare dată las bacşiş. O fac în funcţie de serviciile pe care le primesc. Apreciez un zâmbet neforţat pe faţa celui care mă serveşte, să nu aştept o oră până mi se aduce meniul şi o flexibilitate foarte mare a serviciilor. Atunci când e cazul, las între 10 şi 15 procente din valoarea notei de plata”, declară Mihai, un „corporatist”, cu un venit lunar de circa 1.500 euro.
Dar nu doar cei care au un venit lunar peste medie, apeciază, prin bacşiş, serviciile.
„Sunt multe cazuri de studenţi care se simţ bine aici şi lasă bacşiş, cei mai mulţi dintre ei apreciind atmosfera”, declară şi Maria, chelneriţa al cafenele din zonă Universitate.
Bacşişul la coafor
Andreea lucrează într-un salon de înfrumuseţare, cu preţuri medii, din Capitală. Toată ziua tunde, vopseşte şi coafează, iar pe lângă salariu, aproape zilnic pleacă acasă cu peste 100 de lei, în jur de 2000 de lei pe lună.
„În ultimii doi ani, clientele sunt mai ponderate, bacşişul aproape s-a înjumătăţit. Chiar şi aşa, pe lângă salariul care este foarte mic, de 1200 lei, mai câştig cel puţin 2000 de lei pe lună”, povesteşte Andreea.
Pentru a-şi merită bacşişul fata intră în vorbă cu clientele, le ascultă şi nu zice niciodată „nu se poate”.
„Trebuie să fii un foarte bun psiholog, să citeşti oamenii. Unii au probleme acasă sau la muncă şi vor să fie ascultaţi, şi chiar să primească un sfat, alţii vor să fie lăsaţi în pace. Cel mai important lucru este să încerci să te apropii cât mai mult de ceea ce îţi cer”, mai spune aceasta.
Bacşişul pe mapamond
În restaurantele europene, plata serviciilor este inclusă în majoritatea meniurilor. Chiar şi aşa bacşişul este cuprins între 5 şi 10%.
Excepţie o fac nemţii, pentru cei mai mulţi dintre aceştia, practica bacşişului fiind una neobişnuită.
În Statele Unite, bacşişul uzual în restaurante este de 10-15%, ajungând chiar până la 20% în locaţiile de lux.
În Japonia, palata bacşişului este considerată o insultă. În timp ce în China, acesta este de 3%.
În Egipt şi Tunisia totul se bazează pe bacşiş. Un euro plasat când şi când trebuie vă poate schimba camera sau va rezolva un transfer dintr-un loc în altul.
În Australia şi Noua Zeelandă, bacşişul este aproape întotdeauna inclus.
În Africa de Sud, aproape orice persoană care oferă un serviciu aşteaptă să primească bacşiş, iar în Canada personalul din domeniul serviciilor primeşte o sumă de 10-20% din notă de plată.
