5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialRemus Vulpescu, fost şef al OPSPI, a fost numit în AGA Transgaz

Remus Vulpescu, fost şef al OPSPI, a fost numit în AGA Transgaz

Avocatul Remus Vulpescu, fost şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a fost numit la sfârşitul lunii mai ca reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice în AGA Transgaz Mediaş (TGN), transmite Mediafax.

Vulpescu este în prezent director de cabinet al vicepremierului Daniel Chiţoiu, care deţine şi portofoliul Finanţelor.

Vulpescu a demisionat în luna octombrie a anului trecut de la conducerea OPSPI, după ce privatizarea Oltchim a eşuat. Ulterior, el a fost membru în Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare. De asemenea, Vulpescu va fi numit în viitorul Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica.

Alături de Vulpescu, în AGA Transgaz au mai fost numiţi Iulian Marian Butnaru şi Andra Luminiţa Răduică, tot din partea Ministerului Finanţelor, se arată într-un comunicat al companiei de stat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

Numirea celor trei a fost aprobată de Chiţoiu printr-un ordin semnat în 28 mai.

Guvernul a decis în luna martie trecerea Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, din subordinea Ministerului Economiei în cea a Ministerului Finanţelor.

Cele mai citite

România, cea mai scumpă piață spot din UE, în luna noiembrie

De la începutul anului până în prezent, România a ocupat locul 3, în topul celor mai scumpe piețe spot din UE, după Irlanda și...

Ilie Bolojan: PNL este un partid responsabil, care susţine parcursul pro-european

Ilie Bolojan le-a recomandat alegătorilor PNL să o voteze pe Elena Lasconi Liberali au decis prin vot, susţinerea candidaturii Elenei Lasconi în turul al doilea...

Universitatea Cluj, aproape de o revoluție financiară! Banca Transilvania ar putea deveni noul investitor

Universitatea Cluj se află în pragul unei transformări semnificative, cu un posibil investitor important, Banca Transilvania, care ar putea asigura clubului un buget anual...
Ultima oră
Pe aceeași temă