1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialCum vor fi privatizate noile companii energetice Oltenia şi Hunedoara

Cum vor fi privatizate noile companii energetice Oltenia şi Hunedoara

Guvernul a renunţat la proiectul de înfiinţare a comaniilor energetice Electra şi Hidroenergetica după ce acesta a eşuat în intanţă. 

La recomandarea Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale, Ministerul Economiei are în vedere fuziunea complexurilor energetice Craiova, Rovinari, Turceni cu SNLO şi înfiinţarea unui complex mai mare pe lignit-Oltenia, iar un plan similar este avut în vedere pentru Deva, Paroşeni şi CNH, acestea urmând să formeze un complex pe huilă-Hunedoara.

Alte două companii

Preconizata privatizare a celor două companii va impune şi concedieri de personal la unele dintre unităţile care vor forma cele două companii, relevă ultima scrisoare de intenţie încheiată de Guvern cu FMI, potrivit Mediafax.

Guvernul intenţiona iniţial să comaseze principalii producători de energie şi cărbune în două societăţi naţionale, Electra şi Hidroenergetica, însă a renunţat la acest proiect din cauza problemelor juridice şi ia în calcul varianta alternativă de a crea două companii energetice mai mici, respectiv Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara.

Complexul Energetic Hunedoara va fi format din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi minele considerate viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar Complexul Energetic Oltenia va fi compus din SNLO şi termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari.

Banca Mondială recomandă, în raportul de evaluare a sectorului ener­getic din România renunţarea la înfiinţarea celor două complexuri energetice gigant, care ar urma să în­globeze 92% din producătorii de energie. Potrivit raportului Băncii Mondiale întocmit şi prin consultanţa Fondului Monetar Internaţional, constituirea celor doi giganţi din energie blochează, încă de la anunţarea proiectului, in­vestiţiile din domeniu.

Fuziuni şi privatizări

Scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI la finalul misiunii de evaluare din iulie-august, aprobată de Executiv la jumătatea lunii septembrie, prevede că până la sfârşitul acestui an va fi înfiinţată noua companie energetică prin fuziunea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) cu termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari şi că această companie va fi privatizată până la sfârşitul lunii iunie 2012.

Privatizarea va fi efectuată prin ofertă publică iniţială sau cu un investitor strategic.

Procedura de privatizare va fi lansată şi în cazul companiei energetice care va rezulta din fuziunea minelor viabile ale CNH cu termocentralele Paroşeni şi Mintia, termenul stabilit pentru finalizarea privatizării fiind şi în acest caz sfârşitul lunii iunie 2012.

Consultanţi pentru privatizare

Pentru derularea proceselor de privatizare, Guvernul va angaja consultanţi până la finele lunii martie 2012.

Conform documentului, restructurarea unităţilor în vederea privatizării va impune şi concedieri de personal, cel puţin 900 de posturi urmând să fie desfiinţate până la sfârşitul lunii octombrie, iar alte 200 de poziţii urmând să fie scoase din schema de organizare a complexului energetic Turceni.

În cazul CNH, activele viabile vor fi preluate de stat prin proceduri de executare silită declanşate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru obligaţii fiscale.

Cât priveşte „scenariul formării a două complexuri din sector”, acesta vizează renunţarea la includerea în planuri a Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, dar include alături de unităţile de producere a energiei în termocentrale, mine de lignit şi huilă.

Specialiştii în energie consideră însă că prin această „strategie”, guvernanţii încearcă să „salveze” anumite mine prin eventualul profit obţinut din energie ter­mo, Uniunea Europeană inter­zicând alocarea de fonduri directe către mineritul falimentar.

Pentru următorii zece ani, specialiştii BM au estimat că necesarul de investiţii în sectorul energetic este foarte mare, fiind estimat la circa 30-35 miliarde de euro, din care aproape jumătate în producţia de energie electrică.

De asemenea, BM a reco­man­dat reorganizarea secto­ru­lui prin listări la Bursă, pri­va­ti­zarea unor pachete deţinute de companiile de stat şi încheierea unor contracte bilaterale transparente.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă