Câteva sute de persoane s-au înghesuit ieri ore în şir pentru electronice şi mâncare ieftină la primul magazin de mărfuri confiscate din Bucureşti.
Ce anume poate determina sute de români să se înghesuie de la primele ore ale unei dimineţi friguroase de iarnă în faţa parterului unui bloc cenuşiu din cartierul bucureştean Berceni, după ce timp de decenii aceiaşi români au sperat să scape de cozile uriaşe formate de cu noapte în faţa băcăniilor? Până la 300 de locuitori ai Capitalei, veniţi din toate sectoarele Bucureştiului, au aşteptat ieri, cu începere de la primele ore ale dimineţii, deschiderea primului magazin de bunuri confiscate deschis în Capitală de Fisc.
Magazinul, despre care angajaţii Fiscului prezenţi ieri la deschidere afirmă că a necesitat o investiţie de 15.000 de lei, nu este decât un spaţiu comercial modest la parterul unui bloc, alcătuit din trei încăperi. Câţiva angajaţi ai Poliţiei Comunitare arbitrează la intrarea în magazin disputele pe tema „cine a fost înaintea cui la coadă” iar oamenii îşi pun mâna căuş la ochi pentru a zări printre gratiile ruginite posibilele chilipiruri de cumpărat atunci când vor avea norocul să intre înăuntru. Poliţiştii comunitari bagă înăuntru cumpărătorii în loturi de zece, pe măsură ce alţii ies. Nemulţumite, câteva persoane susţin nevoia unei bune organizări şi acuză televiziunile că nu i-au informat corect asupra mărfurilor pe care pot să le cumpere.
Dacă ar fi ştiut aceasta, mulţi nu ar fi catadicsit să vină . Ameţiţi de televiziuni cu adevărate chilipiruri ce pot fi achiziţionate, doritorii s-au deplasat la magazin încă de la primele ore ale dimineţii şi la orele prânzului mulţi încă nu intraseră.
Dezamăgirea li s-a întipărit pe feţe încă de la primele priviri aruncate în interiorul magazinului prin gratiile de la stradă. Pe rafturi, care arată diferit de cele din mallurile bucureştene, zac portofele de vinilin, papuci de plastic, ciorapi româneşti de damă, bluziţe de vară, castroane smălţuite, evantaie, băuturi energizante, cutii de chibrituri şi feţe de masă. În faţa unor rafturi cu globuri chinezeşti de Crăciun, două funcţionare ale Fiscului se chinuiesc să desluşească codurile produselor aduse de cumpărători în coşuri. La raft, etichetele scrise de mână conţin doar o denumire lapidară a produsului şi un preţ.
Majoritatea cumpărătorilor nu au venit neapărat să cumpere un produs anume, cât să găsească ceva care să merite. „Nu am intrat înăuntru ca să văd despre ce e vorba; dacă nu găsesc ceva, plec”, spune o bătrână din partea cealaltă a Bucureştiului care a aflat adresa exactă a magazinului cu ajutorul abilităţilor fetei sale în domeniul internetului. „M-ar interesa o haină, o gheată, ceva de piele. La ora 3 se închide, merge foarte greu şi, în plus, nu ai posibilitatea să probezi. Ei zic: Vi-l dau cu o sută de lei şi mai vreţi să vi-l şi schimb?”, spune bătrâna. Înăuntru pe o uşă care pare să dea într-o toaletă este scris însă „cabină de probă”. Mai în faţă la coadă două femei deplâng proasta organizare şi cer ziariştilor prezenţi să zică adevărul despre magazin. „Care este acesta?”, întrebăm curioşi. „Păi, să zică că nu se găseşte ce crede lumea, electronice, mâncare”, spun ele. Cât timp fac recomandări presei, pe trotuar aterizează un rest de bucată de friptură de pui aruncată de la etajele superioare. Bucuroşi că au fost rataţi, căutătorii de chilipiruri fac roată în jurul ei, se uită când la ea, când în sus şi îşi fac cruce că au scăpat. La intrare, o intrusă care pretindea că a stat la coadă, dar care „n-a fost văzută de nimeni”, cum spune unul dintre cei prezenţi, este trasă din faţa uşii de poliţiştii comunitari.
Băuturile s-au dat primele
Înăuntru debandada continuă. Clienţii îşi umplu coşuleţele de alimentara cu mărfuri, după care se îndreaptă către un angajat care le identifică produsele bucată cu bucată pe o listă conţinând sute de poziţii, apoi le trece codul cu pixul pe o bucăţică de hârtie. Cu bile¬ţelul în mână, clienţii se îndreaptă spre o a doua coadă cele două doamne colaborează pentru a le băga codurile în casa de marcat şi a le da bon fiscal. Dacă la primul ghişeu codul nu e găsit şi nu e trecut pe bileţel, sarcina doamnelor e de a găsi unul apropiat. Sătui de aşteptare de ore, dar şi dezamăgiţi de ce au găsit, unii cumpărători trântesc coşurile, ţinând să le precizeze angajaţilor că nu mai vor nimic. „Au rup coada în două şi a trebuit să stau la ambele. Nu îmi mai trebuie nimic”, spune un domn care renunţă la cumpărăturile făcute. La raionul băuturi şi ce se mai nimereşte e pustiu. „Dimineaţă am avut şi câteva sticle de whisky şi de bere, inclusiv nealcoolizată, s-au dat ca pâinea caldă”, spune vânzătorul. Pe rafturile Fiscului au mai rămas chibriturile, evantaiele, sticlele de Coca Cola şi Pepsi, băuturi energizante necunoscute, blugii chinezeşti Egoiet (copie a celebrei mărci Egoist), papucii de plastic, poşetele de vinilin cu marginile roase, portofelele împodobite cu o tablă ţipătoare de inspiraţie Lacoste şi Playboy.
