1.1 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Ce fel de clienţi vând băncile către recuperatori?

Ce fel de clienţi vând băncile către recuperatori?

„Băncile au vândut anul trecut pachete de creanţe în valoare totală de peste 2 miliarde de lei. Suma se va menţine, probabil, la acelaşi nivel şi anul acesta”, spune Isabela Iacob(foto), director al unei importante companii de recuperare activă pe piaţa locală. Potrivit specialiştilor în domeniu, băncile preferă să vândă mai ales credite de valoare mică, fără garanţii şi cu o vechime de peste 3-4 ani, adică tocmai acele împrumuturi care sunt cel mai greu de recuperat.

Acesta este şi motivul pentru care firmele preiau portofoliile, în urma unor licitaţii, la preţuri care, de cele mai multe ori, nu depăşesc 10% din valoarea reală a pachetului. Potrivit Isabelei Iacob, director al Kruk România, zona unde băncile au „vândut” cei mai mulţi clienţi este Muntenia, iar Bucovina ocupă ultimul loc. Creanţa medie aflată în portofoliul companiei, care deţine peste 35% din întreaga piaţă, se învârte în jurul valorii de 5.000 de lei.

Mai bine la recuperator decât la bancă

Compania Kruk a declanşat în România o campanie care încurajează datornicii să încerce să negocieze o formă prin care să poată achita până la urmă datoria. Potrivit reprezentanţilor firmei poloneze, o campanie similară care a funcţionat în ţara de origine a dus la o îmbunătăţire substanţială a ratei de recuperare. Practic, compania oferă clienţilor posibilitatea de a achita debitul în rate, iar ratele sunt, de multe ori, mai mici decât cele pe care le-ar fi plătit la bancă. Rata medie se situează, potrivit reprezenanţilor companiei, la 313 lei, în condiţiile în care datoria medie este de 5.000 de lei. Compania poate merge până într-acolo încât să scadă dobânda stipulată iniţial în contractul cu banca. Perioada medie în care clienţii reuşesc să achite ratele este de 2-3 ani. Specialiştii în recuperare merg până într-acolo încât oferă clienţilor consiliere psihologică şi chiar consiliere pentru angajare sau „lecţii” de administrare a bugetului familiei.

Mai puţini clienţi de la bănci. În 2010 a fost boom

Recuperatorii de creanţe au primit tot mai puţin de muncă în prima parte a lui  2011 şi se aşteaptă ca tendinţa de scădere să se accentueze pe parcursul anului. Un nou val de creanţe ar putea apărea imediat ce băncile vor fi obligate să-şi cureţe cu adevărat portofoliile, spun analiştii.

„O dată cu declanşarea crizei, echipele interne ale băncilor nu au putut face faţă unui tsunami de credite neperformante. Practic, criza a dus afacerile recuperatorilor nebancari la apogeu”, afirmă Cristian Ionescu, şeful Coface. Astfel, în 2010 numărul de creanţe ajunse la recuperatori, atât de la bănci, cât şi de la alţi creditori, a crescut cu 66% faţă de 2009, până la 6,22 milioane, iar valoarea pieţei colectării de creanţe a urcat cu 65%, până la 1,66 miliarde euro, potrivit datelor Asociaţiei de Management a Creanţelor Comerciale (AMCC). Anul trecut, membrii AMCC au recuperat creanţe în valoare de 384,6 milioane euro, pentru un număr total de 3,2 milioane de cazuri. Prin urmare, creanţa medie colectată a fost de 118 euro, adica mai puţin de 38% din creanţa medie administrată – de 311 euro.

Cele mai citite

PAOK Salonic reacționează, după ce Răzvan Lucescu a fost suspendat 4 luni

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK, a fost sancționat cu o suspendare de patru luni de Comisia de Disciplină din Grecia, pe 30 decembrie, în...

Bursa de Valori Bucureşti câştigă 3,5 miliarde de lei la capitalizare, în ciuda scăderii rulajului cu acţiuni

Această performanță a fost înregistrată în contextul unei săptămâni scurte, cu două zile de tranzacționare, comparativ cu cinci ședințe în săptămâna anterioară Bursa de Valori...

Mohamed Salah încheie anul cu cifre impresionante! Recorduri doborâte și un sezon de excepție

Mohamed Salah a strălucit în ultima partidă a lui Liverpool din 2024, contribuind decisiv la victoria categorică, scor 5-0, pe terenul lui West Ham....
Ultima oră
Pe aceeași temă