În România, o persoană poate lucra pentru mai multe companii, conform Codului Muncii. Potrivit articolului 35, „orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea”.
Contractele individuale de muncă ce pot fi cumulate sunt pe durată nedeterminată sau determinată, cu timp normal sau parţial de muncă, nefiind impusă vreo limită cu privire la timpul de muncă pe zi. Un salariat poate munci oricât, atât timp cât o face în temeiul mai multor contracte de muncă. În Codul Muncii, durata maximă de 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, este raportată la un singur contract de muncă, nefiind în acest moment în concordanţă cu Directiva Europeană nr. 2003/88/88, care stabileşte durata maximă de 48 de ore pe săptămână pentru o persoană, şi nu pe un contract de muncă.
Orice angajat care lucrează în mai multe părţi trebuie să aleagă o companie unde să figureze cu funcţia principală, alegerea acesteia rămânând la latitudinea fiecăruia. Potrivit art. 56 alin. (1) din Codul Fiscal, fiecare salariat poate beneficia de deducerea personală numai pentru contractul individual de muncă la care acesta are stabilită funcţia de bază. Acest beneficiu reprezintă o sumă deductibilă care se scade din venitul net înainte de calculul impozitului, calculată în funcţie de anumite criterii: numărul de copii, venitul brut realizat într-o luna, care trebuie să fie sub 3.000 de lei pentru a beneficia de deducere etc. În acest sens, salariatul trebuie să declare angajatorului dacă beneficiază sau nu de deducere personală la o altă companie, nefiind obligat să menţioneze şi numele organizaţiei. De reţinut este că şi tichetele de masă au acelaşi regim, în sensul că pot fi acordate numai pentru contractul cu funcţia de bază.
Contractul individual de muncă pentru funcţia de bază nu diferă de celelalte contracte din punct de vedere al drepturilor, obligaţiilor şi al efectelor produse. Angajatorii şi salariaţii cumularzi trebuie să calculeze şi să facă plata contribuţiilor aferente veniturilor salariale, pentru toate contractele de muncă în care sunt parte. Dreptul salariaţilor la concediul de odihnă nu este restricţionat de tipul contractului individual de muncă, indiferent dacă este cu timp de muncă normal sau parţial. Astfel, angajatul beneficiază, pe un an calendaristic, de minimum 20 de zile de concediu de odihnă, atât pentru un contract cu normă de 8 ore, cât şi pentru unul cu timp parţial, indemnizaţia de concediu calculându-se însă în funcţie de zilele lucrate efectiv.
Există totuşi şi situaţii în care dreptul de a cumula mai multe funcţii este restricţionat. Vorbim de cazuri în care angajatul este obligat să fie fidel angajatorului printr-o clauză specială sau în cele în care o prevedere legislativă aplică restricţii. Astfel, cumulul de funcţii nu este posibil în cazul salariaţilor străini, iar în cadrul societăţii pe acţiuni este interzis ca administratorul să aibă activ şi un contract de muncă simultan cu cel de mandat.
De asemenea, există cazuri în care nu se pot cumula două contracte individuale de muncă, precum cel al consilierilor juridici, care nu pot îndeplini nici o funcţie salarizată în ţară sau în străinătate, şi cel al farmaciştilor, în situaţia unui cumul cu un contract pe profesia de medic.