„În 2010, este mult mai simplu să ajungi la Bruxelles”

Carmen Peter locuieşte în Belgia din 1991 şi consideră că este mult mai uşor să te angajezi la Comisia Europeană (CE) faţă de anii trecuţi. Cum concursul EPSO (Oficiul European pentru Selecţia Personalului) s-a schimbat şi se susţine în fiecare an, candidaţii trebuie doar să urmărească site-ul EPSO şi să se pregătească pentru probele specifice fiecărei poziţii.

V-aţi născut la Turda, iar, în prezent, sunteţi stabilită la Bruxelles din 1991. Cum aţi reuşit acest lucru şi ce va determinat?
Este o întrebare care îmi răscoleşte amintirile. De fapt, am plecat din ţară pentru că eram într-o disperare. După un an de la Revoluţie nu se întâmpla ­nimic bine sau se întâmpla bine, dar nu pentru categoria de oameni de intelectuali din care eu făceam parte. Cei care reuşeau să se descurce erau mai degrabă „bişniţari”, iar eu nu făceam parte din categoria lor. Deci, după un an de aşteptare, în care am crezut că vom trece la altă viaţă, „mi-am luat inima” şi am plecat în Occident, despre care nu ştiam ­nimic, în afară de faptul că este spre vest. Atunci, aveam o educaţie foarte bună la bază. Aveam o diplomă de matematică, vorbeam franceză şi engleză la un nivel destul de avansat pentru cineva care nu ieşise niciodată afară din ţară. În plus, aveam o bază de pregătire teoretică şi practică cu care ziceam că pot să mă realizez.

Cum aţi studiat cele două limbi străine de care amintiţi ­înainte de 1989?
La mine, franceza a fost prima mea limbă străină. Cred că mama mea a fost cea care a vrut limba aceasta. Apoi, la liceu, eu am ales engleza, iar cu bazele acestea teoretice destul de seriose, am venit în Bruxelles. După aceea am hotărât să „construiesc casa deasupra temeliei”. Trăind la Bruxelles, îţi dai seama că sunt oameni care vorbesc cinci sau şase limbi. Iar, cu timpul, am mai învăţat italiana şi spaniola, dar vreau să zic că asta nu este nimic ­excepţional la Bruxelles.

De ce aţi ales Belgia şi nu alt stat european?
Eu fusesem în contact cu nişte francezi, care îmi spuneau că belgienii sunt mult mai simpatici, mai accesibili spre deosebire de francezi, care sunt mult mai aroganţi, îngâmfaţi. Iar, în cazul imigranţilor, este mai uşor să-ţi faci viaţa cu ­belgienii.

Plecarea era bine stabilită din ţară?
Nu îmi stabilisem nimic. Acolo, am început să-mi caut un loc de muncă, pe care l-am găsit foarte uşor, într-o şcoală belgiană, unde am predat matematică. Efectiv, belgienii ştiau reputaţia ştiinţelor exacte în ţările din Est şi, astfel, am început să predau la Şcoala Europeană de la Bruxelles, fără ca să-mi fie văzută diploma, ci doar pe baza reputaţiei disciplinelor exacte. Se întâmpla acest lucru, pentru că într-un astfel de domeniu nu aveam nevoie de suport tehnologic, cum ar fi fost în cel al ingineriei, iar matematica, fizica se făceau în mod teoretic.

Despre dvs. se cunosc doar ­activităţile pe care le-aţi avut după 1990. Care au fost locurile de muncă pe care le-aţi avut în România înaintea plecării?
Înainte să plec din ţară, am fost profesoară de matematică. După ce am terminat facultatea, în anii ’80, când eram în perioada cea mai grea, am luat repartiţie într-un oraş de provincie din Transilvania, pentru ca să mă pun la adăpost de vremurile grele care se anunţau. De fapt, am luat o decizie bună, pentru că nu era doar un oraş mic, dar se afla la graniţă cu Ungaria şi puteam trăi destul de bine, graţie comerţului din acea zonă, de la frontieră. Astfel, am putut duce o viaţă demnă.

În majoritatea carierei ­dumneavoastră internaţională aţi lucrat ca „freelancer” (liber profesionist – n.r.) în domeniul consultanţei. De ce aţi ales această opţiune şi nu v-aţi ­angajat într-o mare corporaţie?
Cred că, sunt anumiţi oameni care la sfârşit îşi scriu memoriile şi vor spune „I did it my way” – am făcut aşa cum am vrut şi mi-am făcut planuri şi strategii pe care le-am respectat până la final. Eu nu avut ­intenţia asta şi zic că sunt ocazii în viaţă cărora atunci când le-am întâlnit, neavând nici un plan de carieră, le-am dat curs. Spre exemplu, din păcate, după un an la şcoala din ­Bruxelles, unde era un singur loc la catedra respectivă, belgienii au trimis până la urmă un profesor belgian. În momentul acela, s-a întâmplat că am întâlnit o firmă de consultanţă din Danemarca, unde am început parcursul meu ­european. Această companie nu angaja consultanţi din ­Danemarca, ci lucra cu consultanţi. Deci, nu am avut de ales, am început să lucrez cu ei, apoi, din aproape în aproape, am rămas consultantă, pentru că mi-a şi plăcut.

Care piaţă a muncii dintre cele pe care aţi activat (România, Franţa, Danemarca, Anglia, ­Belgia) a venit cel mai bine în întâmpinarea aşteptărilor dumneavoastră? În ce mod?
Cel mai bine pot să vorbesc despre piaţa din Belgia, pentru că aici m-am stabilit. Nu cunosc atât de mult despre celelalte pieţe, pentru că nu am trăit efectiv în ţările respective, ci am lucrat de la distanţă. Oricum, piaţa muncii din Belgia oferă posibilitatea să te realizezi uşor, pentru că nu ai la fel de multe difi­cultăţi administrative. Nu mi-aduc aminte să fi avut probleme în vederea creării unei întreprinderi. În plus, aici mă simt liniştită, nefiind tracasată de birocraţie, dar probabil că există ţări precum Anglia sau cele nordice, unde este şi mai bine.

Filosofia dvs. este de a atinge „your best self” (cel mai bun ­sine sieşi – n.r.). Cum definiţi conceptul, iar dumneavoastră aţi reuşit acest lucru?
Dacă aş fi reuşit, înseamnă că am terminat ce am de făcut pe Pământ şi mă pot retrage. Nu cred că am terminat. Senzaţia mea este că suntem aici cu scopul de a ne ameliora şi de a deveni mai buni în toate domeniile, fie cel profesional sau personal. Şi, cum reuşim asta? În primul rând, te chestionezi în permanenţă: ce faci, cum faci, ce ar trebui să faci să ­iasă mai bine, astfel încât să poţi recurge o evaluare ­pentru a putea lucra asupra planului de ameliorare.

În prezent, cum ar putea un ­român să ajungă la Comisia Europeană?
Este mult mai simplu decât înainte. În momentul de faţă, concursul EPSO (The European Personnel Selection ­Office – n.r.) s-a schimbat, şi de acum înainte, va fi în fiecare an. Asta înseamnă că în fiecare an vor fi examene pentru ­administrator, care este poziţia universitară, pentru asistenţi, pentru traducători, pentru şefi de ­unitate, care este o poziţie de management. Chiar acum s-au deschis concursuri pentru şefi de unitate români, nivelul AD9 şi AD12. Deci, se poate veni la Bruxelles. Se trece printr-un concurs EPSO, care este unul foarte corect. Oamenii care participă se pregătesc şi îşi dau aceste examene. Acum, sunt concursurile acestea, dar, într-o lună sau două, vor fi pentru poziţiile de asistente, apoi, la începutul lui 2011, vor fi pentru nivelul de admi­nistrator. Tot timpul sunt ­concursuri. Tot ce trebuie să faceţi este să observaţi şi să ­urmăriţi site-ul EPSO (http://europa.eu/epso/index_ro.htm – n.r.) şi să vă ­pregătiţi.

Ce înseamnă „să vă pregătiţi”?
Primul pas înseamnă să te înscrii, iar după aceea, în funcţie de tipul examenului şi probele care se dau, este nevoie de o pregătire pentru scrierea unui eseu, pentru prezentare orală, pentru exerciţiu de grup, pentru gândirea numerică verbală abstractă. Deci, sunt foarte multe tipuri de probe care se susţin.

Se mai pune problema aceasta tocmai la Bruxelles?
Da, pentru că vorbesc nu în sensul că nu se vrea, ci în sensul că este foarte complicat. Spre exemplu, este o probă numită gândirea situaţională. Este foarte greu ca într-o jumătate de oră să-ţi dai seama dacă persoana respectivă are inteligenţa emoţională pentru a crea relaţii cu ceilalţi şi de a deveni un bun membru al echipei.

V-aţi mai întoarce în România?
În momentul de faţă, sunt efectiv cetăţean european, ca să nu zic că sunt cetăţean al lumii. Cred că astfel de întrebări nici nu mi le adresez. M-aş întoarce în România, pentru că sunt atâţia oameni care au nevoie de pregătirea mea. Deci, cu siguranţă vreau să mă întorc. Acum, dacă se pune problema pentru totdeauna, nu cred. Deocamdată, sunt la Bruxelles, dar nu se ştie unde voi fi mâine.

În loc de CV
Carmen Peter este senior executive coach, consultant şi trainer, care ­locuieşte din 1991 în Bruxelles, având o firmă ­specializată în ­managementul şi ­dezvoltarea ­resurselor umane.
Mai mult, Caremen Peter este ­licenţiată în Ştiinţele Pedagogice, deţine un ­master în Matematică şi un altul în ­Relaţii ­Internaţionale de la University of ­Brussels. Este certificată în coaching la MOZAIK School of Coaching Paris,la ­care se adaugă şi alte certificări ­obţinute în Marea Britanie în MBTI, ­FIRO-B, MSCEIT, NEO PI-R, Master Practitioner – NLP.
Carmen Peter a lucrat pentru clienţi ­precum London Business School, IMD Lausanne, Comisia Europeană, ­Parlamentul European, Lilly, Mobistar, Proximus, UCB, Schindler, Arcelor ­Mittal, Unilever, Dexia, Fortis, P&G, Bayer, ­Deloitte. De-a lungul activităţii sale, Carmen ­Peter a lucrat cu 7 membri ai Comisiei Europene, 10 directori generali, peste 50 de ­directori, 50 de şefi de depar­tamente, şi peste 120 de senior şi ­middle ­manageri. Mai multe informaţii despre ­parcursul său profesional pe www.carmenpeter.com.

Despre concursul epso
»Principalul domeniu de competenţă al Oficiului European pentru Selecţia Personalului (EPSO) ­constă în furnizarea de servicii de selecţie a personalului la cele mai înalte standarde profesionale, pentru instituţiile UE.
»Din 2010 procesul de recrutare este organizat în cicluri anuale după cum urmează:
– martie: competiţie pentru administratori (AD);
– august: competiţie pentru lingvişti (traducători şi interpreţi);
– decembrie: competiţie pentru asistenţi (AST).
»Pentru joburile de administratori şi asistenţi, pot candida absolvenţi de studii superioare din domeniile economie, audit, administraţie, comunicare, studii europene, resurse umane, ­agricultură, drept, IT, secretariat, telecomunicaţii etc. în funcţie de necesităţile instituţiilor europene.
»Informaţii despre poziţiile vacante la Bruxelles, despre etapele de recrutare şi pregătirea pentru concursul EPSO, puteţi găsi pe http://europa.eu/epso/index_ro.htm, cât şi www.euroconcurs.ro.