Un instrument de identificare, înregistrare şi actualizare a calificărilor, respectiv a diplomelor şi certificatelor emise de către universităţi este pus la dispoziţie celor interesaţi de a-şi continua studiile, prin intermediul portalului www.rncis.ro.
Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) este disponibil în varianta sa electronică în limba română şi în limba engleză, asigurând transparenţa şi lizibilitatea învăţământului superior românesc. Registrul este public, putând fi accesat la nivel naţional, european şi internaţional, de către angajatori, asociaţii profesionale, sindicate, patronate, profesori, studenţi sau elevi.
„Proiectul are ca scop creşterea calităţii învăţământului superior din România prin conectarea lui la competenţele profesionale pe care angajatorii le cer, astfel încât acestea să poată fi dezvoltate în cadrul universităţilor noastre. Dorim să oferim suport tinerilor din România în ceea ce priveşte orientarea profesională, după absolvirea studiilor, astfel încât aceştia să îşi înceapă o carieră mult mai uşor”, susţine Sorin Eugen Zaharia, manager de proiect.
Structura RNCIS
Varianta online a RNCIS va permite căutări simple sau avansate, în funcţie de criterii multiple, precum şi obţinerea unor rapoarte privind aspecte ale calificărilor din învăţământul superior din România. Registrul cuprinde două secţiuni pentru descrierea fiecărei calificări: una generală şi una specifică. Prima se referă la informaţiile generale despre o calificare, iar a doua secţiune cuprinde date despre instituţiile care oferă formare în această calificare şi informaţii despre competenţele specifice asigurate de acestea. Momentan, oferta facultăţilor nu a fost introdusă în bază.
Ce cuprinde RNCIS
SECŢIUNEA GENERALĂ, comună unei calificări, cuprinde informaţii:
Referitoare la nomenclatorul calificărilor
titlul obţinut de absolvent;
denumirea calificării;
domeniul de studii;
programul de studii;
codul calificării.
Referitoare la competenţele asociate calificării
competenţele minimale;
domenii de activitate în care absolventul poate lucra;
ocupaţii posibile;
relaţionarea cu Clasificarea Ocupaţiilor din România – COR;
conexiuni cu alte calificări.
SECŢIUNEA SPECIFICĂ cuprinde următoarele informaţii:
denumirea instituţiei de învăţământ superior, cu datele complete de identificare;
denumirea facultăţii;
denumirea programului de studiu care conduce la calificarea în discuţie;
Grila 2;
planul de învăţământ al programului de studiu.
Sursa: Metodologia de realizare a Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior