1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Chiulul costă cât trei salarii pe an

Chiulul costă cât trei salarii pe an

4.000 de lei este paguba medie anuală pe angajat produsă patronilor de absenteismul de la locul de muncă, adică echivalentul a trei salarii medii nete.

Rata absenteismului de la locul de muncă a ajuns la 4% în 2009, în creştere de la 3,6%, potrivit studiului de resurse umane PricewaterhouseCoopers Saratoga România 2010. Absenteismul provoacă pierderi de productivitate care se raportează la totalul încasărilor unei firme. Costurile cu forţa de muncă reprezintă doar 9,3% din încasările companiilor analizate, astfel că un angajat care lipseşte poate produce o pagubă de până la zece ori mai mare decât salariul său pentru perioada respectivă.

Potrivit calculelor PwC, pierderile medii pe angajat ajung în România la 4.000 de lei pe an, adică aproape trei salarii medii nete. Cel mai mare absenteism se înregistrează în rândul managerilor din sectorul financiar: 12%, adică o lună şi jumătate în fiecare an, în timp ce subordonaţii lor înregistrează tot un absenteism peste medie – 7,4% pe an.

„Piaţa se va întoarce în favoarea angajaţilor”

Angajaţii sunt din ce în ce mai nemulţumiţi şi puţin motivaţi ca să accepte măsurile adoptate de conducerile companiilor pentru reducerea cheltuielilor cu forţa de muncă, în contextul actualei crize economice. „Rata absenteismului a crescut cu 13,4% faţă de nivelurile anterioare crizei, ceea ce arată că angajaţii români sunt mai puţin motivaţi şi rezistă în mod pasiv măsurilor dificile şi deseori nepopulare luate de multe companii pentru a gestiona costul forţei de muncă”, se menţionează în studiu. Acest lucru a condus la o creştere susţinută a costurilor absenteismului pentru angajatori, care au sporit cu 36% în România, până la nivelul de 3.942 de lei anual pentru fiecare angajat cu normă întreagă.

Experţii PwC atrag însă atenţia că „există un nivel din ce în ce mai mare de nemulţumire în rândul forţei de muncă”, iar companiile ar trebui să fie preocupate de „loialitatea angajaţilor, pentru a preveni o eventuală hemoragie de talente, o dată ce condiţiile de pe piaţa muncii se întorc în favoarea angajaţilor din nou”.

„Rentabilitate ca-n SUA”

Există însă şi veşti bune pentru angajatori: Costurile cu forţa de muncă au scăzut de la 12,2% înainte de criză la 9,3% după, iar rentabilitatea capitalului uman a crescut cu 19%. Costurile totale cu forţa de muncă au rămas sub jumătate faţă de cele din Europa de Vest.

„România se situează la acelaşi nivel cu Statele Unite din punct de vedere al valorii rentabilităţii medii a capitalului uman şi cu 30% mai sus decât statele din vestul Europei.

Totuşi acest lucru nu trebuie înţeles drept dovada unui nivel mai ridicat de productivitate în România, fiind mai degrabă rezultatul costurilor salariale mai reduse”, a declarat Peter de Ruiter, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România.

SECTOARE

>>Companiile din domeniul bunurilor de consum au raportat cel mai scăzut nivel al veniturilor per angajat, un nivel mai scăzut de salarizare spre deosebire de alte sectoare industriale şi o rată scăzută a angajamentului faţă de companie.

>>Industria telecomunicaţiilor şi a tehnologiei a raportat cel mai ridicat nivel de venituri per angajat, fapt contrabalansat însă de nivelul ridicat al costurilor per angajat. Acest sector se caracterizează, de asemenea, printr-o rată scăzută a absenteismului, dar şi o rată peste medie a fluctuaţiei de personal, îndeosebi în rândul specialiştilor, relevă studiul PwC.

>>Sectorul produselor industriale a fost afectat sever de criza economică, înregistrând un nivel scăzut de venituri per angajat şi o rată ridicată de disponibilizări. Companiile au fost nevoite să reducă cheltuielile cu forţa de muncă, pentru a supravieţui condiţiilor dificile de piaţă.

URMĂRILE CRIZEI

 

>>Rata absenteismului a crescut de la 3,6% la 4%, ajungând la 7,4% în sectorul serviciilor financiare

>>Fluctuaţia de personal a scăzut de la 21% (2008) la 15% (2009)

>>Costurile absenteismului au crescut de la 671 euro/angajat, la 917 euro/angajat.

>>Rata recrutărilor externe a scăzut cu 78%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă