8.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Boc cere urgentarea legii de sancţionare a angajaţilor aflaţi nemotivat în concediu...

Boc cere urgentarea legii de sancţionare a angajaţilor aflaţi nemotivat în concediu medical

Premierul Emil Boc a cerut Ministerului Sănătăţii să urgenteze legea concediilor medicale, prin care persoanele care intră nemotivat vor fi sancţionbate, amintind în acest context şi de cei peste o sută de angajaţi AVAS care au intrat recent în concediu medical pentru a a evita tăierea salariilor. După cum transmite Mediafax, solicitarea a fost adresată prin intermediul secretarului de stat Adrian Streinu-Cercel, prezent la şedinţa de miercuri a Guvernului.

„Ştiu că domnul ministru lucrează la actul normativ, am primit o informare chiar astăzi cu privire la AVAS, unde, în februarie, am avut 116 concedii medicale şi practica aceasta este doar una dintre ele cu privire la utilizarea abuzivă a concediilor medicale, pentru a se substitui diverselor motivaţii de altă natură. Aşa că vă rog să îi transmiteţi domnului ministru să avem actul normativ pregătit, pentru ca toată lumea să respecte legea: cei care sunt într-o situaţie de boală să aibă acoperirea legală şi materială aferentă, iar celor care abuzează de această practică să le închidem uşile, prin modalităţi evident, legale”, a spus Boc secretarului de stat.

Premierul Emil Boc a declarat, la sfârşitul lunii februarie, că peste o sută de angajaţi ai AVAS au intrat în concediu medical, încercând astfel să scape de sub incidenţa Legii de salarizare unitară, prin care salariile individuale sunt reduse, de la 17.000 lei la 2.500 lei.

Preşedintele AVAS, Aurelian Popa, a declarat atunci, agenţiei Mediafax, că instituţia ar putea disponibiliza 150 de salariaţi, reprezentând peste o treime din totalul personalului, pentru a se încadra în bugetul alocat pentru acest an.

Pe de altă parte, şeful AVAS a arătat că 160 din cei 422 de angajaţi au contestat un ordin al instituţiei, din 15 februarie, prin care le-au fost reduse salariile, şi că se aşteaptă ca numărul contestaţiilor să crească în perioada următoare, în condiţiile în care mulţi angajaţi au intrat în concediu medical imediat după apariţia ordinului.

După aceste declaraţii, Ministerul Sănătăţii a avansat un proiect de act normativ care stabileşte că autorităţile vor putea verifica dacă beneficiarul concediului medical tratat în regim ambulator se află la domiciliu, iar cuantumul amenzilor pentru eliberarea ilegală a certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori se va dubla.

Prin introducerea noilor prevederi, Ministerul Sănătăţii urmăreşte reducerea drastică a numărului celor care fraudează sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel încât de acestea să poată beneficia numai cei care au într-adevăr nevoie de îngrijiri medicale. În situaţia în care beneficiarul de concediu medical nu se află la domiciliu, acesta nu va primi indemnizaţia de asigurări sociale aferente concediului medical.

Cele mai citite

Tragedie în Champions League. Copilul unui fotbalist de la Young Boys a decedat

Un moment tragic a marcat echipa Young Boys Berna înaintea meciului de miercuri din UEFA Champions League. Meschack Elia, atacantul echipei elvețiene, a primit...

Stabilitatea și predictibilitatea, principalele provocări ale investitorilor în 2025

În timp ce la nivel global volatilitatea macroeconomică nu mai reprezintă o provocare majoră, investitorii din România rămân preocupați de stabilitate și predictibilitate, conform...

Micky van de Ven, din nou accidentat! Radu Drăgușin va fi titular în următoarele meciuri ale lui Tottenham

Fundașul olandez Micky van de Ven s-a confruntat cu o recidivă a unei accidentări mai vechi, ceea ce îi va oferi lui Radu Drăgușin...
Ultima oră
Pe aceeași temă