17.4 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialVictor Stănculescu, eliberat din închisoare: Istoria va lămuri ce s-a întâmplat la...

Victor Stănculescu, eliberat din închisoare: Istoria va lămuri ce s-a întâmplat la Timişoara

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat, miercuri după-amiază, de la Spitalul Penitenciarului Jilava şi a declarat, la ieşire, că se simte "foarte obosit" şi că istoria va lămuri ce s-a întâmplat la Timişoara în decembrie 1989.

Victor Stănculescu (86 de ani) a părăsit Spitalul Penitenciarului Jilava în jurul orei 17.20 şi a plecat cu o maşină sport Mazda de culoare neagră. Un tânăr i-a cărat la maşină două geamantane.

Tribunalul Ilfov a admis cererea de liberare condiţionată a lui Victor AtanasieStănculescu, după ce acesta a executat cinci ani din pedeapsa de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, fostul general urmând să iasă miercuri din Spitalul Penitenciarului Jilava, informează Mediafax

Citeşte şi: Fostul general Victor Stănculescu a fost audiat la PICCJ în dosarul Revoluţiei din 1989

Prin decizia de miercuri, Tribunalul Ilfov a admis contestaţia lui Victor Atanasie Stănculescu împotriva deciziei din 24 martie a Judecătoriei Sectorului 4, care a respins solicitarea de liberare condiţionată a fostului general.

Instanţa Tribunalul Ilfov a dispus ca Stănculescu să fie pus în libertate de îndată.

"Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Stănculescu Victor Atanase din executarea pedeapsei de 15 ani de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 250/2007 pronunţată de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Stănculescu Victor Atanase de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1/2008, mandat emis în baza sentinţei penale nr.250 / 2007 pronunţată de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, dacă nu este reţinut, arestat preventiv sau deţinut în altă cauză", se arată în decizia instanţei.

Victor Atanasie Stănculescu (86 de ani) va fi pus miercuri în libertate, acesta fiind încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava.

Judecătoria Sectorului 4 arăta, în motivarea deciziei de respingere a cererii de liberare a lui Victor AtanasieStănculescu, că lăsarea lui în libertate nu este oportună, efortul depus de acesta pentru a-şi îndrepta comportamentul fiind lăudabil, dar nu suficient.

"Instanţa constată că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsa aplicată nu este suficient pentru ca acesta sa îşi însuşească scopul preventiv si educativ al pedepsei şi să fie redat societăţii, impunându-se ca acesta să-şi intensifice eforturile în ceea ce priveşte formarea unei atitudini de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept (fiind, în acelaşi timp, de apreciat – efortul depus de către petent în vederea îndreptării conduitei – efort care, în opinia instanţei, este lăudabil, dar nu suficient pentru a forma convingerea în sensul că – la acest moment – pedeapsa aplicată şi-a atins scopul)", scria judecătorul în motivare.

Instanţa a constatat, în documentul citat, că Stănculescu a executat o treime din pedeapsa de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, ceea ce înseamnă că a îndeplinit condiţia legală pentru a cere liberarea condiţionată.

"Deşi petentul condamnat a executat fracţia de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, oportunitatea acordării liberării condiţionate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanţei de judecată. În ce priveşte comportamentul pe perioada detenţiei, instanţa reţine că acesta a fost unul bun. Deţinutul, aflat la prima analiză a comisiei, nu a fost sancţionat disciplinar", mai arăta judecătorul în motivare.

Magistratul menţiona că, deşi Stănculescu a fost recompensat o dată pe perioada detenţiei şi a participat la o serie de programe educaţionale, aceste fapte nu reprezintă dovezi temeinice şi suficiente de îndreptare.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 a fost contestată de Stănculescu la Tribunalul Bucureşti, care miercuri a dat o decizie definitivă în acest caz.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor AtanasieStănculescu la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, aceştia fiind degradaţi. Cei doi au fost încarceraţi în aceeaşi zi, la scurt timp foştii generali formulând cereri în instanţă de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale.

Generalul Mihai Chiţac a murit în 1 noiembrie 2010, în locuinţa sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

După ce mai multe cereri de întrerupere a pedepsei au fost respinse de instanţă, Victor Atanasie Stănculescu a trimis o cerere de graţiere la Preşedinţie, la care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ.

Cele mai citite

Andrei Rațiu, pasă de gol pentru Rayo Vallecano în egalul cu Atletico Madrid

Fundașul român Andrei Rațiu a oferit o pasă decisivă în partida de duminică din LaLiga, contribuind la egalul obținut de Rayo Vallecano împotriva lui...

Val de căldură marină neobișnuit care afectează Finlanda de peste două luni

Finlanda se confruntă de două luni cu un val de căldură marină neobişnuit, cu temperaturi ale apei care ajung până la cinci grade peste...

Cursa digitală a energiei: contoare inteligente pentru 86% dintre consumatori

Președintele ANRE a declarat că au fost montate peste două milioane de contoare inteligente Prezent la Conferința Focus Energetic, președintele ANRE, George Niculescu, a afirmat...
Ultima oră
Pe aceeași temă