Unii dintre actorii români, folosindu-se de celebritate, au devenit adevăraţi mărturisitori ai credinţei, în timp ce alţii au preferat să fie discreţi asupra acestei laturi a existenţei lor.
Reîmbisericiţi de răposata Leopoldina Bălănuţă, fiică de preot, mulţi dintre actorii Teatrului Mic s-au obişnuit să calce după Revoluţie pragul Bisericii Stavropoleos. Dacă cei mai mulţi dintre ei vin mai ales la marile praznice, nelipsită de la nici o slujbă de peste an este Valeria Seciu, al cărei fiu a ajuns călugăr, pe Muntele Athos, cu numele de monahul Daniil.
„Sunt marea actriţă Olga Tudorache şi vreau lumină la Biserica Kretzulescu!”
Una dintre cele mai active enoriaşe ale părintelui Vasile Răducă de la Biserica Kretzulescu este nimeni alta decât Olga Tudorache. Mereu interesată de bunul mers al parohiei, ea trece aproape zilnic pe la biserică. În urmă cu câţiva ani, la una dintre deniile din Săptămâna Patimilor, din pricina unei pene de curent, zona Sala Palatului a rămas în beznă. Slujba a continuat în biserică la lumina lumânărilor, dar s-a iscat o oarecare agitaţie. Brusc, din întuneric s-a auzit vocea gravă, cu timbru inconfundabil, a Olgăi Tudorache. „Ia stai, dragă. Dar cum să lăsăm lucrurile aşa? Să-mi dea cineva un număr de la Renel.” A apucat în beznă un telefon din cele câteva care i se întinseseră şi a format, la lumina slabă a mobilului, numărul care i-a fost adus la cunoştinţă. După ce i s-a răspuns de la celălalt capăt al firului, a spus doar atât: „Sunt marea actriţă Olga Tudorache şi vreau lumină la Biserica Kretzulescu! Acum!” Nu mai e nevoie să spunem că nu au trecut nici câteva minute şi „s-a făcut lumină”.
Un Puric pe drumul Damascului
Unul dintre cei mai vajnici mărturisitori ai credinţei este Dan Puric, ajuns un autentic guru al tinerei generaţii. Dan Puric nu l-a întâlnit pe Dumnezeu pe drumul Damascului, ci pe drumul Americii. Iată cum îşi povesteşte actorul revelaţia în cartea „Omul frumos”: „Acum câţiva ani mă duceam în America şi avionul s-a oprit pentru o escală la Timişoara. Iar de acolo s-a urcat în Boeing-ul modern un sat întreg de babe. (…) Cu o oră înainte de aterizare ni s-a dat să completăm nişte formulare, destul de agresive, care te anchetau în toate dimensiunile tale de călător. Am avut sentimentul că tot avionul dădea teză la limba română. În starea aceea de examen, m-am pomenit cu vreo cinci băbuţe lângă mine care mi-au spus cinstit: «Scrie-ne şi nouă, maică, aici, că noi nu ştim nimic!» Şi astfel, eu le întrebam din chestionar şi ele îmi răspundeau din inimă: «Când te-ai născut, mamă?» «1877». «Câţi copii ai?» «11». Şi aşa mi-am dat seama că stăteam de vorbă cu Independenţa României. La un moment dat a început să se clatine avionul. Avionul se clătina şi la toţi
ne-a fost frică, inclusiv mie. Babele, în schimb, stăteau lângă mine şi se sprijineau de partea de sus, ca şi cum ar fi mers cu rata. Zic: «Maică, stai jos, că a început furtuna. E pericol să ne prăbuşim. Nu ţi-e frică»? «Lasă, mamă», răspunde băbuţa, «mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insist!… Ajunge». Băbuţa aia m-a reîncreştinat într-o fracţiune de secundă. În siguranţa ei stăteau două mii de ani de creştinism. Iar eu, pe lângă ea, eram un…puric.”
„Mai mare minune decât viaţa nu există”
Oana Pellea trăieşte de ani buni într-o comuniune netulburată cu Dumnezeu, lucru ce se poate vedea limpede din mult mediatizatul său Jurnal: „Mulţumesc bunului Dumnezeu că mă îngă¬duie. Şi crede-mă pe cuvânt că mai mare minune decât viaţa nu există, că mai mare virtute decât modestia nu există şi mai mare bucurie decât iubirea nu există. Şi peste toate e Dumnezeu. Asta e credinţa mea.”
Dan Puric, readus pe calea credinţei de babele dintr-un sat de lângă Timişoara. FOTO MEDIAFAX
Olga Tudorache „a făcut lumină” în Biserica Kretzulescu. FOTO MEDIAFAX
