Marele regizor francez Claude Lelouch, premiat în 1966 cu Oscar şi Palme dʹOr pentru „Un bărbat şi o femeie”, s-a aflat zilele acestea la Bucureşti cu ocazia premierei celui mai recent film al său, „Iubiri din trecut”, turnat în România.
Adoua zi după vizionarea de gală, Claude Lelouch a invitat câţiva jurnalişti la micul dejun. În timpul întâlnirii informale, la o cafea şi un croissant, mic dejun tipic franţuzesc, discuţiile s-au purtat în jurul noului film, dar şi al altor pelicule realizate de regizor într-o carieră de peste 50 de ani. Bombardat cu întrebări din toate părţile, Claude Lelouch a răspuns cu amabilitate şi mult umor curiozităţii jurnaliştilor români. „De ce întotdeauna filmele dumneavoastră au, ca la matematică, combinări de un bărbat şi o femeie, de o femeie şi mai mulţi bărbaţi, de un bărbat şi mai multe femei?”, l-am întrebat. Amuzat, Claude Le-louch a răspuns: „Suntem cam 6 miliarde de oameni pe planetă şi în această lume se pot crea nenumărate combinaţii. Viaţa noastră este ca un film. Fiecare dintre cei şase miliarde crede că el joacă personajul principal, iar pe ceilaţi îi vede ca pe nişte figuranţi. Eu acum fac figuraţie pentru dumneavoastră, iar dumneavoastră pentru mine. Adevărul este însă că nu există decît un singur regizor, Marele Regizor de deasupra noastră pentru care toţi suntem figuranţi, dar care, nu ştiu cum reuşeşte, ne regizează foarte bine. El este şi cel care pune la cale toate combinaţiile posibile dintre noi, actorii”.
„Ca să ajung la Moscova, în 1957, am intrat în Partidul Comunist”
Pentru că îşi priveşte până şi propria existenţă ca pe un lung- metraj, Claude Lelouch îşi comenta o zi din viaţă ca un critic de film. „Mă trezesc dimineaţă după un coşmar. Tocmai ce am experimentat pe pielea mea un film horror. Mă scol din pat, fac un duş şi ies până la băruleţul din colţ să-mi beau cafeaua de dimineaţă. Acolo observ la o masă o femeie drăguţă. Sunt deja într-un film de dragoste. O urmăresc pe stradă şi nu observ cum mi se fură portofelul. Sunt într-un film poliţist… Eu fac filme, dar nu ştiu să le comentez, care e bun, care e rău. Asta este treaba voastră, a criticilor. În ceea ce mă priveşte, împart peliculele, locurile şi oamenii după acelaşi criteriu: sunt filme pe care le văd şi altele pe care vreau să le revăd. Sunt oameni pe care-i văd o dată, dar pe femeia pe care o iubesc vreau să o revăd mereu. Sunt locuri unde nu m-aş mai duce niciodată, ca Belgia, şi locuri unde îmi doresc să mă reîntorc, ca România. Cel mai des m-aş reîntoarce la Moscova. Ca să ajung acolo, în 1957, m-am făcut chiar membru al Partidului Comunist. În acel an am fost şi la New York, să văd diferenţa. Şi întrebarea care mă măcina atunci era cum vor arăta aceste două oraşe peste 50 de ani. Acum pot să vă spun. La Moscova poţi să bei, să fumezi, să mergi la curve, în timp ce în America totul e interzis. Normal că vreau la Moscova!”
„Memoria mea e lovită de un izbăvitor Alzheimer”
Claude Lelouch are 73 de ani de viaţă şi 43 de filme la activ. El spune însă că vârsta lui artistică s-a oprit la 18 ani şi că, din fericire, nu are memorie. „Memoria mea e lovită de un izbăvitor Alzheimer. Nu ţin minte nimic şi de aceea iert cu uşurinţă totul. Îi iert până şi pe criticii care-mi desfiinţează filmele. Memoria mea se opreşte la momentul în care filmez. Pe platou, ştiu tot filmul pe de rost, secundă cu secundă. Şi nu-mi pun întrebări de genul de ce fac aşa şi nu altfel. Filmez aşa cum respir. După ce l-am terminat însă, l-am şi uitat. De aceea mi se întâmplă să văd, peste ani, fragmente din peliculele mele la TV, şi să mă întreb cine naiba a făcut filmul ăla.”
„Nu mi-i imaginez pe Fellini sau pe Orson Welles filmând în 3D”
Întrebat dacă va apela vreodată la tehnica 3D, cel mai nou hit în materie de filme hollywoodiene, Lelouch a repins cu hotărâre ideea. „Nu mi-i imaginez pe Fellini sau pe Orson Welles filmând în 3D şi cu atât mai puţin pe Antonioni. Mă tem că 3D-ul s-a născut când eu sunt aproape de plecare din lumea asta. În plus, e bun pentru entertainment-ul made in Hollywood, dar nu are nici o legătură cu filmul de artă. Dacă mă gândesc bine, cred că e numai bun pentru filmele erotice. Probabil viitorul 3D-ului este chiar filmul porno.”
