La Simeza s-a vernisat, luni seară, expoziţia „Linii” ce cuprinde desene create de mâna poetului Adrian Păunescu. În timp ce admiratorii îl compară cu Da Vinci, criticii de artă remarcă „lipsa sa de educaţie plastică” şi se arată scandalizaţi de faptul că poetului i-a fost organizată o expoziţie într-o galerie a UAP, unde până şi membrii expun cu greu.
Nici nu s-au stins încă ecourile odelor aduse la moartea sa poetului naţional, considerat de admiratori nici mai mult, nici mai puţin decât „al doilea după Eminescu”, că evenimentele „culturale” legate de numele lui Adrian Păunescu continuă să se succeadă cu repeziciune. Personalitate multilateral dezvoltată, tatăl Cenaclului Flacăra nu încetează să surprindă posteritatea prinsă, iată, de această dată, pe picior greşit şi lăsată cu gura căscată. La Galeria Simeza, unde expun doar membrii Uniunii Artiştilor Plastici, şi asta după ce numele lor adastă preţ de câteva luni pe câte o listă de aşteptare, a fost vernisată o expoziţie inedită care scoate în evidenţă personalitatea de dimensiuni de-a dreptul renascentiste (după cum remarca la vernisaj Radu Pietreanu de la Vacanţa Mare) a poetului de curte al cuplului Ceauşescu. Deşi nici chiar admiratorii săi cei mai înfocaţi nu se aşteptau, poetul s-a dovedit a fi şi desenator. „Când am primit SMS-ul de invitaţie la acest vernisaj l-am citit de două ori pentru că nu-mi venea să-mi cred ochilor”, a spus jurnalista Corina Drăgotescu în discursul său care a deschis evenimentul. „Am crezut că este o glumă, apoi însă a sunat şi telefonul care m-a lămurit pe deplin despre ce era vorba. Probabil că poetului nu i-au mai ajuns cuvintele pentru a descrie această realitate care îl consuma foarte mult. Recunosc în aceste desene pe Adrian Păunescu şi tot zbuciumul lui din ultimii ani”, a mai spus cu seriozitate Corina Drăgotescu.
„Adrian Păunescu, o lumină care a ţinut singur pe umerii săi întunericul departe”
Deşi organizatorul evenimentului, Violina Crăcană, asistenta poetului, dăduse de ştire în presă că lista invitaţilor va fi fără număr, fără număr, vernisajul nu a beneficiat decât de câteva personalităţi răzleţe. Au lipsit nemotivat Marian Vanghelie, Adrian Năstase, Viorel Lis, Dinu Săraru, Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Adrian Daminescu, Cătălin Crişan, Victor Ciutacu, Mihai Gâdea, Cristian Brancu. Singurul care avea scutire de la doctor a fost Corneliu Vadim Tudor, care avea mâna în ghips. Fiul poetului, Andrei Păunescu, purtând un tricou negru cu iniţialele AAP (probabil de la Andrei Adrian Păunescu), a explicat de ce a simţit nevoia tatăl său să se exprime şi prin desen: „Într-un interviu acordat Violinei Crăcană, tata a mărturisit: «Dreptei mele i se face uneori lehamite să scrie şi atunci desenează. Poate mai târziu, aceeaşi dreaptă va dirija un cor de îngeri. Acum sunt desenator, atunci voi fi desen».” Victor Socaciu a omagiat personalitatea lui Adrian Păunescu pe care l-a numit „boss-ul nostru”, mărturisind că nu ştia că acesta „desena atât de frumos.” Din partea „breslei” a vorbit artistul plastic Octavia Ţarălungă, care a spus că, pentru că poetul s-a apucat de desen, ea i-a scris, în replică, un poem intitulat „La expoziţia Leului”. Printre vorbitori s-au mai numărat un vecin al poetului şi un descoperitor de leacuri, dar şi Radu Pietreanu de la Vacanţa Mare, care, emoţionat, a mărturisit că-l cunoaşte de când era copil pe Adrian Păunescu. Referindu-se la desenele acestuia, Pietreanu a comentat: „Aşa cum alte popoare îl au pe Leonardo Da Vinci, noi îl avem pe Adrian Păunescu, o lumină care a ţinut singur pe umerii săi întunericul departe”.
Şuşară: „ Această expoziţie continuă modul grotesc în care au fost mediatizate funeraliile lui”
Lumea artei plastice a fost luată prin surprindere de acest eveniment. Mihai Oroveanu, director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, ne-a declarat că nu a văzut desenele: „Nu le-am văzut, păcatele mele. Şi nu am nici o curiozitate, cât de mică, în sensul ăsta”. Pentru a-l analiza pe desenatorul Adrian Păunescu, am apelat la cunoscutul critic de artă Pavel Şuşară, care (Bingo!), a văzut câte ceva din opera desenatorului Păunescu. „Mai întâi am să fac câteva comentarii generale. În primul rând, trebuie subliniat faptul că aproape toţi artiştii, indiferent de limbajul lor principal de exprimare, au avut tentative de a face şi lucruri complementare. Aproape că nu există scriitor sau muzician, nu mai zic de arhitecţi, care să nu fi încercat să deseneze, să caute să se exprime într-un limbaj secundar. Mulţi scriitori au fost şi plasticieni. Marin Sorescu, de pildă, era chiar foarte înzestrat şi a avut expoziţii încă din timpul vieţii, şi în ţară, şi în străinătate, creaţiile sale plastice fiind o prelungire a poeziei sale. Deci, până aici, nimic neaşteptat. Numai că aici vine punctul al doilea al discuţiei noastre, şi anume, paranoia mediatică legată de personajul Păunescu şi a tipului său de personalitate publică. Această expoziţie este o încercare de a-i prelungi existenţa în memoria colectivă chiar şi după ce materiile sale reziduale au intrat în putrefacţie, e un acroş la mass media ca nu cumva să-l scape din vedere nici după moarte. Asta continuă modul grotesc în care au fost mediatizate funeraliile lui. În mod penibil, unii îi dau acestui personaj, fariseu şi ipocrit, dimensiuni mitologice, de parcă ar fi cine ştie ce figură mesianică, pătrunsă de o expansivitate romantică. Toată tevatura absolut dezgustătoare de la moartea sa a semănat cu o comedie bufă ce părea scrisă de un Caragiale expresionist. De fapt, delirul ăsta este o creaţie şi o prelungire a fariseismului său, al celui care deplângea sărăcia poporului cocoţat pe un munte de bani, al celui care recita, cu lacrimi false în voce, «ce părinţi? Nişte oameni acolo şi ei care ştiu dureros ce e suta de lei”, când el îşi trădase, de fapt, părinţii prin faptul că aderase la ideologia comunistă după ce comuniştii îi băgaseră tatăl la puşcărie. Sigur că această expoziţie este o formulă mai subtilă de a-l readuce în «activitate» decât grohăitul în piaţa publică din zilele funeraliilor. „
Şuşară: „Păunescu năştea şi fără să fie fecundat”
Referindu-se la desenele lui Adrian Păunescu, Pavel Şuşară a analizat,cât se poate de aplicat, „plastica” artistului. „Am remarcat, în desenele care sunt foarte puţin elaborate şi chiar nedeliberate, o anumită energie, forţă şi, surpriză, un laconism, ca un fel de contrabalansare a poetului care-şi urla în gură mare poeziile pe stadioane. În unele desene apar figuri umane cu gura cusută, ca într-un supliciu al tăcerii. Unele dintre ele sunt chiar frecventabile şi şi-ar găsi locul la Muzeul Literaturii Române alături de desenele altor scriitori, deşi nici nu se compară cu cele ale lui Marin Sorescu sau ale lui Baconsky, care era un aristocrat rafinat. În primul rând, se vede de la prima ochire lipsa sa de educaţie plastică. Nu mai avea timp să şi citească. Era prea ocupat să scrie. Cred că în cazul lui se poate spune, că nici pe el nu s-a putut citi integral, atât era de ocupat să «se scrie». Nu e cazul să ne mirăm că artistul Păunescu a «născut» şi nişte desene. El era într-un travaliu continuu. Năştea şi fără să fie fecundat. Era un artist priapic, cânta fără voce şi desena fără talent. Sigur că, fiind mereu în priză, în timp ce-şi acorda unul chitara la cenaclu mai găsea şi el timp să tragă o linie pe hârtie. Dar de aici şi până la a spune că e un Leonardo român e o cale foaaaarte lungă.”
