Festivalul de film de la Berlin se va încheia cu un concert susţinut de „FloriMan & MotzArt”, ce le va avea ca „vedete” pe interpretele la tulnic din Munţii Apuseni.
Prezentarea tulnicelor se va face într-o combinaţie inedită cu instrumente electronice, într-un spectacol multimedia. „ Rezultatul va fi un concert în care se vor auzi, combinate, deopotrivă sunete arhaice şi sunete electronice şi se vor vedea scenografii de lumină şi proiecţii video pe ecrane multiple”, a explicat iniţiatorul proiectului, muzicianul Mircea Florian.
Concertul face parte dintr-un proiect mai larg, conceput de Mircea Florian, „Seri de promovare a tradiţiilor populare româneşti în conexiune cu tehnici şi tehnologii de ultimă oră”. Proiectul şi-a propus redescoperirea, revitalizarea şi reinventarea unor elemente ale patrimoniului cultural românesc şi reintroducerea lor în circuitul european. Prin acest program se încearcă promovarea unor instrumente tradiţionale pe cale de dispariţie, precum tulnicul, drâmba, tilinca, cobza şi altele.