Pelicula „Somewhere” a Sofiei Coppola a primit Leul de Aur, marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.
„Somewhere”, filmul semnat de fiica lui Francis Ford Coppola, prezintă povestea unui actor de la Hollywood, interpretat de Stephen Dorff, ce îşi reanalizază viaţa marcată de excese – alcool, droguri şi aventuri amoroase – după o vizită neaşteptată a fiicei sale (Elle Fanning). Potrivit Bloomberg, regizoarea (care are în palmares un Oscar obţinut în 2003 pentru scenariul peliculei „Lost in Traslation/ Rătăciţi printre cuvinte”), s-a inspirat pentru această peliculă din propria copilărie,aflată sub semnul Hollywood-ului. Regizoarea de 39 de ani a mărturisit că a interesat-o sincopa sufletească pe care eroul o traversează atunci când viaţa lui capătă subit substanţă. „Am fost tare fericită când tatăl meu a văzut filmul terminat şi mi-a zis că i-a plăcut şi s-a gândit că numai eu aş fi putut face un film ca ăsta”, a declarat Sofia Coppola.
Câştigătorul acestei ediţii a Mostrei veneţiene nu a scăpat de controverse. Quentin Tarantino, preşedintele juriului competiţiei oficiale, a fost acuzat încă de la începutul festivalului de conflict de interese, în parte pentru că Sofia Coppola este fosta sa iubită.
Tarantino: „Ne-am tot ataşat de acest film”
Regizorul susţine însă că decizia juriului (din care au mai făcut parte scenaristul mexican Guillermo Arriaga, actriţa lituaniană Ingeborga Dapkunaite, regizorul francez Arnaud Desplechin, muzicianul american Danny Elfman, regizorul şi scenaristul italian Luca Guadagnino şi scenaristul italian Gabriele Salvatores) a fost unanimă. „Acest film ne-a încântat de la prima proiecţie”, a spus Tarantino. „Totuşi, de la această primă încântătoare proiecţie ne-am tot ataşat de el, cu inima, minţile şi sentimentele noastre. Am tot revenit la el cu discuţiile chiar şi când vorbeam despre alte filme şi am considerat că ilustra cel mai bine ceea ce căutam pentru Leul de Aur”. Sofia Coppola s-a declarat mândră să fie premiată cu un Leu de Aur. „Părinţii mei se uită din Napa (SUA). Îi mulţumesc tatălui meu că m-a învăţat”, a spus ea.
Încă de la începutul carierei sale de actriţă, s-a spus că Sofia Coppola obţine roluri datorită influenţei tatălui său (care a şi promovat-o în câteva dintre filmele sale). O dată cu trecerea în spatele camerei, Sofia Coppola a câştigat încrederea criticilor, devenind prima femeie din America nominalizată la Oscar pentru regie în 2003 (şi a treia din istoria prestigioaselor premii) pentru „Lost in Translation”, însă a ratat distincţia acelui an în favoarea lui Peter Jackson, dar a plecat acasă cu Oscarul pentru scenariu. Sofia Coppola a mai semnat regia unor pelicule apreciate „Sinuciderea fecioarelor/ Virgins’ Suicide” (1999), şi „Marie Antoinette” (2006).
Monte Hellman, premiul pentru întreaga carieră
Pelicula „Essential Killing”, în regia polonezului Jerzy Skolimowski, un thriller despre un deţinut politic care încearcă să scape de forţele americane, a câştigat Premiul special al juriului, precum şi Copa Volpi pentru cel mai bun actor, distincţie atribuită lui Vincent Gallo. Absenţa actorului de la Gală a surprins pe toată lumea, mai ales că Gallo se afla în aceste zile la Veneţia. Spaniolul Álex de la Iglesia a obţinut Leul de Argint pentru cea mai bună regie şi premiul Osella pentru scenariu pentru filmul pe care l-a prezentat în competiţia oficială – „A Sad Trumpet Ballad”.
Un alt prieten vechi al lui Quentin Tarantino, de altfel mentorul său, regizorul cult american, Monte Hellman, a obţinut premiul pentru întreaga carieră, alimentând şi mai mult zvonurile de favoritism. „Juriul prezidat de Quentin Tarantino şi-a asumat riscul de a fi în cel mai clar conflict de interese, premiind „Somewhere” şi pe Hellman, care a participat încompetiţia oficială cu filmul „Road To Nowhere”, o peliculă fermecătoare şi interesantă, dar nimic mai mult”, a scris criticul de film al cotidianului italian Corriere della Sera, în ediţia de duminică.
Câteva dintre cele mai imporante premii ale Festivalului de Film de la Veneţia:
Leul de Aur pentru cel mai bun film: „Somewhere”, de Sofia Coppola
Leul de Argint pentru cea mai bună regie: Álex De La Iglesia – „A Sad Trumpet Ballad”
Premiul special al juriului: „Essential Killing”, de Jerzy Skolimowski
Copa Volpi pentru cel mai bun actor: Vincent Gallo („Essential Killing”)
Copa Volpi pentru cea mai bună actriţă: Ariane Labed („Attenberg”)
Premiul Marcello Mastroianni acordat unui tânăr actor sau tinere actriţe: Mila Kunis („Black Swan”)
Premiul Special Lion pentru întreaga activitate: Monte Hellman
Lion of the Future 2010
Premiul „Luigi de Laurentiis” pentru film de debut: „Majority”, de Seren Yüce
Orizzonti 2010
Premiul Orizzonti pentru lungmetraj: „Verano de Goliat”, de Nicolás Pereda
Premiul special al juriului Orizzonti: „The Forgotten Space”, de Noël Burch şi Allan Sekula
Premiul Orizzonti pentru scurtmetraj: „Coming Attractions”, de Peter Tscherkassky
Premiul Orizzonti pentru mediumetraj: „Tse/Out”, de Roee
Rosen
Menţiune specială: „Jean Gentil”, de Laura Amelia Guzmán şi Israel Cárdenas
Contracampo Italiano
Premiul Contracampo Italiano: „20 sigarette”, de Aureliano Amadei
Premiul Persol 3D: „Avatar”, de James Cameron, şi „Cum să îţi dresezi dragonul”, de Chris Sanders şi Dean Deblois