4.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăPodcastsDincolo de învinși și învingători: Imnul sașilor transilvăneni

Dincolo de învinși și învingători: Imnul sașilor transilvăneni

Text de Mihaela Kloos-Ilea, povestisasesti.com

Siebenbürgen, Land des Segens este imnul sașilor din Transilvania. Versurile au fost scrise de Leopold Maximilian Moltke (1819-1894), născut la Kiel, în Germania, iar muzica îi aparține compozitorului sas Johann Lukas Hedwig (1802-1849), din Hălchiu. Cântecul a fost interpretat pentru prima dată în jurul anului 1845.

Este, așa cum observa scriitorul Radu Pavel Gheo, într-un articol din Revista 22, poate singurul imn ce nu cântă gloria unor invingători și a vărsărilor de sânge. Departe de vorbăria în gol împotriva dușmanilor de orice fel, cântecul este un apel la înțelegere, așa cum au știut să trăiască tot timpul sașii din Transilvania. Ca particularitate, imnul sașilor nu preamărește excepționalitatea unui popor, ci frumusețea unui ținut. Îndemnurile, tonul imperativ și imprecațiile ori recursul la fapte sau eroi istorici sunt înlocuite de un pur ton descriptiv, elegiac la adresa naturii și a armoniei sale.

Dincolo de comentariile naționaliste, uneori puerile, ce însoțesc  imnuri ale minorităților din Romania sau de altundeva, acest cântec invocă pașnic o Transilvanie „plai de graiuri”, „leagăn verde/pentru oricare vlăstar”, o „Transilvanie tolerantă”. În definitiv, felul în care percepem și valorizăm alteritatea vorbește despre noi și ne oglindește propria reprezentare.

În limba română, versurile cântecului au fost traduse de poetul Dan Dănilă.

Siebenbürgen, Land des Segens,                               Transilvanie, mândră ţară,

Land der Fülle und der Kraft,                                          cu puteri şi bogăţii,

mit dem Gürtel der Karpathen                                   de Carpaţi împrejmuită,

um das Grüne Kleid der Saaten,                                    cu verdeaţă răsădită,

Land voll Gold und Rebensaft.                                         plai cu aur şi cu vii.

Siebenbürgen, Meeresboden                                      Transilvanie, ţărm de mare,

einer längst verflossnen Flut:                                        răsărit din vechi talaz

nun ein Meer von Ährenwogen,                                   astăzi spice-n legănare

dessen Ufer, waldumzogen,                                           odihnesc la sân de zare

an der Brust des Himmels ruht!                                între maluri verzi de brazi.

Siebenbürgen, Land der Trümmer                          Transilvanie, vechi ruine

eine Vorzeit, stark und groß                                       dintr-un ev îndepărtat

deren Tausendjähr’ger Spuren                                  urme mari şi milenare

ruhen noch in deiner Fluren                                      odihnesc sub glia care

ungeschwächtem Ackerschoß!                                    rodnicia şi-a păstrat.

Siebenbürgen, grüne Wiege                                    Transilvanie, leagăn verde

einer bunten Völkerschaar!                                       pentru oricare vlăstar

Mit dem Klima aller Zonen                                       reuneşti climele toate,

mit dem Kranz der Nationen                                   naţiuni, cununi purtate

um des Vaterlands Altar                                               pe al patriei altar.

Siebenbürgen, grüner Tempel                             Transilvanie, plai de graiuri

mit der Berge hohem Chor,                                        diferite-n fel şi ton,

wo der Andacht Huldigungen                                  dar în rugăciuni unite

steigen in so vielen Zungen                                       urcă limbile-mpărţite

zu dem einen Gott empor!                                     spre dumnezeiescul tron.

Siebenbürgen, Land der Duldung,                        Transilvanie tolerantă

jedes Glaubens sichrer Hort,                                     adăpost credinţelor

mögst du bis zu fernen Tagen                                până-n zile-ndepărtate

als ein Hort der Freiheit ragen                                   apără în libertate

und als Wehr dem freien Wort!                                  fiinţa cuvintelor.

Siebenbürgen, süße Heimat,                               Transilvanie, patrie dulce

unser teures Vaterland!                                              ţară a părinţilor

Sei gegrüßt in deiner Schöne                                 frumuseţe, slavă ţie

und um alle deine Söhne                                           fii tăi în armonie

schlinge sich der Eintracht Band.                       să-i unească doar un dor.

Cele mai citite

Viața secretă a liderilor serviciilor secrete. Fenomentul J. Edgar Hoover

Memorialistica despre viața secretă a foștilor șefi de servicii secrete continuă să stârnească interesul cititorilor. Cum au fost ei aleși? Din ce mediu au...

Un avion TAROM a fost lovit de trăsnet. Niciun om nu a fost rănit

Un avion al Companiei TAROM cu pasageri la bord, care urma să realizeze un zbor București - Chișinău, a fost lovit de trăsnet. Accidentul s-a...

Viața secretă a liderilor serviciilor secrete. Fenomentul J. Edgar Hoover

Memorialistica despre viața secretă a foștilor șefi de servicii secrete continuă să stârnească interesul cititorilor. Cum au fost ei aleși? Din ce mediu au...
Ultima oră
Pe aceeași temă