Vintila I. C. Bratianu este cunoscut indeobste datorita sintagmei "prin noi insine” pe care a lansat-o la inceputul secolului XX, expresie care defineste o politica economica protectionista elaborata si aplicata de Partidul National Liberal cu evidente rezultate benefice pentru Romania mai ales dupa incheierea Primului Razboi Mondial, in anii 1922-1926 cand tara a fost guvernata de cabinetul condus de Ion I. C. Bratianu. Alaturi de alti teoreticieni remarcabili ai epocii cum au fost Stefan Zeletin si Mihail Manoilescu, Vintila I. C. Bratianu s-a evidentiat printr-o gandire clara si bine organizata asupra perspectivelor dezvoltarii Romaniei in plan economic si nu numai, dar si prin pragmatismul unei activitati ancorate in realism. El, dar si alti economisti romani au fost cei care au aplicat la noi principiile doctrinei neoliberalismului, curent al economiei politice care sustinea interventia limitata a statului in economie in vederea stabilirii cadrului juridic necesar pentru organizarea concurentei, functionarea armonioasa a preturilor si luarea altor masuri care sa asigure functionarea si stimularea mecanismelor economiei de piata. Activitatea prodigioasa depusa de Vintila I. C. Bratianu in foarte multe compartimente ale vietii de stat si politice din Romania sfarsitului de secol XIX si inceputul celui urmator, pana la finalul deceniului trei cand a decedat la 23 decembrie 1930 reprezinta un capitol de viata si munca remarcabil nu numai prin densitatea si amploarea preocuparilor sale dar, mai ales, a contributiilor substantiale in domeniile vietii publice, sociale si politice. Dinamismul activitatilor sale s-a exprimat prin multe si valoroase initiative, inovatii si masuri a caror finalizare s-a cuantificat in sporuri cantitative si calitative in numeroase si importante segmente ale societatii romanesti.
O incursiune in orizonturile vietii si operei lui Vintila I. C. Bratianu, fie ea cat de succinta, ofera posibilitatea cunoasterii personalitatii sale cu lumini stralucitoare dar si cu unele umbre inerente firii umane, dar mai ales proprii oamenilor cu raspunderi, neocoliti de confruntarile, uneori dure, cu adversarii lor politici. Vintila I. C. Bratianu a fost un asemenea om caruia nu i s-a iertat nimic din ceea ce a facut intr-o viata traita numai 63 de ani, deoarece el a fost prototipul insului de o inalta valoare morala, un model de exceptie intr-o lume si o societate care nazuiau spre normalitate si perfectiune dar, inevitabil si inerent, era inca tributara multor metehne, incorectitudini si prejudecati.
"Noi eram in afara de viata europeana a civilizatiei”
Evocand vremurile care au premers nu cu multi ani nasterea sa in Bucuresti la 16 septembrie 1867, Vintila I. C. Bratianu aducea in fata unui auditoriu care il asculta la Ateneul Roman, la 28 februarie 1926, tabloul dezamagitor al societatii romanesti in momentul infaptuirii Unirii din 1859: "Unirea gasea noul principat cu majoritatea populatiei iobaga si inculta, fara comert, meserii si industrie, fara scoli si cai de comunicatie, cu o organizatie de stat cu totul invechita sau departe de a corespunde nevoilor unuia modern, cu o singura clasa conducatoare in parte redusa, in parte instrainata sau neincrezatoare in putinta neamului de a trai prin el insusi, privilegiata, si deci in mare parte interesata de mentinerea situatiei de pana aici. Conditiile interne pentru organizarea de stat nu erau mai putin grele decat cele din afara. Aceasta stare era reprezentata prin acel termen de "inauntru” pe care il auzeam din gura celor mai batrani cand ei mergeau spre apus. Noi eram in afara de viata europeana a civilizatiei.” Anii copilariei ii petrece la Bucuresti si la Florica, resedinta familiei Bratianu din fostul judet Muscel, actualul judet Arges, in apropiere de Pitesti.
Impreuna cu ceilalti copii ai sotilor Pia si Ion C. Bratianu, Vintila a beneficiat de o instructie si o educatie aleasa, cladita pe principiile sanatoase si corecte ale disciplinei muncii, respectului pentru valorile morale ale cinstei, corectitudinii si pretuirea semenilor. Primele invataturi le insuseste in casa parinteasca de la mama sa, de la dascali adusi de la Pitesti dar si din strainatate. La Bucuresti frecventeaza cursurile unui liceu de traditie, " Sf. Sava „. Dupa absolvirea liceului pleaca in Franta unde urmeaza Scoala Centrala, institutie de invatamant superior specializata in pregatirea viitorilor ingineri. Aici, departe de tara, se dezvaluie una din trasaturile fundamentale de caracter ale tanarului roman: modestia. Vintila I. C. Bratianu a fost inscris in registrele scolii potrivit declaratiei sale ca fiu de agricultor, iar atunci cand s-a aflat ca parintele sau este primul ministru al Romaniei, fiind intrebat de directorul scolii de ce nu a spus acest lucru, tanarul a replicat ca functia respectiva este trecatoare si nu de baza!
Dupa absolvire isi va exercita noua profesie in cadrul companiei Five Lille din Paris ale carei lucrari in Romania se efectuau pe santierul marelui pod ce se ridica peste Dunare intre Cernavoda si Fetesti, sub conducerea cunoscutului inginer roman Anghel Saligny.
Experimente, inovatii, solutii si progrese tehnice
In plina tinerete dovedind insa o maturitate creatoare Vintila I. C. Bratianu este numit in functia de director general al Regiei Monopolurilor Statului, institutie Ðcheie in structurile economiei tarii. De la inceputul activitatii sale de conducere s-a remarcat prin claritatea vederilor asupra obiectivelor principale urmarite de Regie: utilizarea sistematica a unor metode si procedee de lucru eficiente in principalele ramuri ale productiei si serviciilor. Astfel, in domeniul cultivarii tutunului Vintila I. C. Bratianu a urmarit indeaproape productia plantei, industrializarea acesteia, exporturile de tutun sub forma bruta si fabricate dar si aprovizionarea pietei romanesti cu tutun de calitate din alte tari, desfacerea acestuia la noi. Vintila I. C. Bratianu s-a preocupat intens de cultura tutunului indigen intrucat era de acelasi soi cu cel cultivat in Macedonia si a trimis acolo specialisti romani care au studiat conditiile de cultivare a tutunului, indeosebi cele climatice si, lucru foarte important, sistemul de fermentare. Experientele bune obtinute de macedoneni l-au convins pe Vintila I. C. Bratianu sa le recomande si la noi pentru a fi aplicate, ceea ce i-a determinat pe specialistii romani sa treaca la extinderea culturilor de tutun in mai multe zone deluroase, la Leordeni, Dragasani si in Dobrogea, la Macin si Greci. Contributia sa in acest domeniu schimba in bine procesul de fermentatie a tutunului si s-a dovedit salutara intrucat culturile de la noi, inferioare celor din Macedonia au fost supuse procedeului de fermentatie numit in masa. Din initiativa lui Vintila I. C. Bratianu a fost infiintat la Bucuresti un laborator de cercetari pentru cultura tutunului iar in provincie s-au afectat terenuri experimentale, cel mai important fiind la Sulina, langa Macin, aici introducandu-se culturi pentru seminte selectionate. Astfel de lucrari cu caracter de pionierat in Romania au stat la baza infiintarii si functionarii statiunii experimentale de la Baneasa unde cultura tutunului a fost supusa unei temeinice cercetari stiintifice. Un alt domeniu in care Vintila I. C. Bratianu s-a dovedit un excelent organizator a fost cel al Serviciului de navigatie pe Dunare atat in sectorul fluvial romanesc cat si dincolo de fruntariile tarii noastre, pana in Austria si Germania. Acest departament functiona in componenta Regiei Monopolurilor Statului. In conceptia lui Vintila I. C. Bratianu, Dunarea reprezenta o artera de legatura intre Orient si Occident, Romania trebuind sa faca un comert activ cu tari din ambele zone geografice, inclusiv sa asigure relatii economice de tranzit. A depus eforturi staruitoare ca pavilionul romanesc sa fluture pe navele flotei noastre comerciale mesagera a unor schimburi comerciale sustinute si din acest punct de vedere sunt de remarcat exporturi catre Orient, iar dintre acestea cele de sare spre India.
Vintila I. C. Bratianu a subliniat in repetate randuri rolul primordial al Dunarii in valorificarea potentialului nostru agricol si in practicarea unui comert civilizat si prosper pentru economia romaneasca. Era o pledoarie si pentru dezvoltarea infrastructurii pe uscat: "Treptat prin constructiile de sosele, cai ferate, porturi, prin deschiderea apelor Dunarii si granitelor de uscat, avem mijlocul de punere in valoare a productiei agricole”. Dupa Marea Unire din 1918 au crescut posibilitatile statului national roman unitar sa fructifice potentialul sau natural in conditiile unor noi parametri ai relatiilor intre state: " (….) prin Dunarea pusa in sfarsit sub regim international european la care toti cei interesati participa, avem drum liber pana in centrul Europei si legatura cu statele cu care nu aveam megiesie directa”. Sublinia rolul Romaniei aflata in postura unui stat care sa contribuie la mijlocirea unor relatii de schimb economic intre tarile noi din Europa postbelica si statele din vestul continentului asiatic: " La gurile unui mare si important fluviu, imprejurul caruia se dezvolta de aci inainte statele nationale libere, vom fi piata de schimb intre aceasta viata si aceea ce abia incepe pe cealalta coasta din fata noastra, a Asiei occidentale, pana azi in amortire”. Vintila I. C. Bratianu s-a pronuntat in repetate randuri pentru stabilirea unui climat de incredere si prietenie intre statele riverane Dunarii, pentru inlaturarea discriminarilor in problemele ridicate de navigatia pe fluviu. Desi el demisioneaza in aprilie 1899 din functia de director general al R.M.S. (demisia nu-i fusese insa aprobata) a facut demersuri staruitoare pe langa noul guvern conservator Ð exprimate prin memorii si interventii energice orale si continue – in sensul de a nu se interzice navigatia vaselor romanesti pe Dunare in conditiile in care guvernul ungar impunea taxe exagerat de mari in zona Portilor de Fier unde vecinii nostri executau lucrari de amenajari si amelioratii.
Dupa ce liberalii au revenit la putere in 1901, Vintila I. C. Bratianu va indeplini importanta functie de secretar general al Ministerului de Finante, contribuind cu competenta la alcatuirea unor bugete de economii riguroase, de austeritate, mai ales ca in anii precedenti 1899 si 1900 s-au semnalat fenomene de criza financiara. Bugetul anului 1901 intocmit sub atenta supraveghere a lui Vintila I. C. Bratianu era estimat la 218 milioane lei si a fost extrem de bine gestionat, cheltuielile prevazute putand sa se incadreze in prevederile bugetare si, lucru pozitiv, nu s-au inregistrat aspecte negative din categoria neregularitatilor in sistemul de organizare si functionare al serviciilor statului. Pentru rigurozitatea cu care urmarea si controla cheltuirea corecta a banului public, Vintila I. C. Bratianu a fost acuzat de zgarcenie de catre adversarii sai politici, unii ironizandu-l cu sarcasm ca se indeletniceste cu numaratul penitelor, acuza ce era insa un fapt real ! El s-a remarcat prin tenacitate si a demonstrat o putere de munca iesita din comun pentru a asigura corecta destinatie a prevederilor bugetare si a nu se produce depasiri de sume. Si acest lucru a fost pe deplin posibil ! In anul 1901 Vintila I. C. Bratianu s-a retras din functia de secretar general al Ministerului de Finante si va pasi pe o alta cale a carierei lui politie, aceea de membru al Parlamentului Romaniei.
Un Bucuresti aliniat la nivelul marilor capitale europene
Una dintre cele mai substantiale activitati desfasurate de Vintila I. C. Bratianu s-a cantonat in domeniul public. A indeplinit functia de prim edil al Capitalei Romaniei intre iunie 1907 si februarie 1910, reusind prin initiative, masuri si proiecte sa demareze alinierea orasului la un nivel asemanator marilor metropole occidentale. Programele concepute de Vintila I. C. Bratianu cu privire la modernizarea Bucurestiului au avut in vedere schimbari importante ale fizionomiei urbei la inceputul secolului XX, si chiar o succinta prezentare a ideilor sale si a masurilor initiate in transformarea Capitalei intr-un oras de rang european merita sa fie cunoscute pentru ilustrarea unei gandiri creatoare care actiona constant in directia imbunatatirii si cresterii confortului cetatenilor. Din initiativa lui Vintila I. C. Bratianu s-au infiintat trei institutii a caror menire era sa asigure colaborarea intre administratia publica de stat si parteneri particulari: Societatea tramvaielor Bucuresti, Societatea Govora-Calimanesti si Societatea de locuinte ieftine. Pentru primele doua s-a prevazut ca toate investitiile si imbunatatirile ce vor fi facute de societatile amintite sa revina institutiilor concesionare, adica statului. Politica economica promovata de Vintila I. C. Bratianu urmarea in mod explicit apararea avutului obstesc prin acordarea de facilitati institutiilor de stat si celor comunale, in speta bucurestene, cat si intreprinzatorilor particulari. Vintila I. C. Bratianu a fost initiatorul si sprijinitorul declarat al unui proiect social ambitios: crearea Societatii de locuinte ieftine pentru bucurestenii cu resurse financiare modeste. Activitatea societatii amintite a fost de bun augur deoarece s-au construit cateva mii de case dotate cu instalatii menite sa asigure conditii de igiena si salubritate la un pret modic si cu aplicarea unui sistem de plata foarte lesnicios, cu rate pe un timp indelungat. Vintila I. C. Bratianu s-a dovedit un deschizator de drumuri si in domeniile transportului public si balneologiei. Astfel prin intermediul societatii tramvaielor Bucuresti primarul Capitalei a contribuit hotarator la inzestrarea orasului cu o retea de tramvaie comparabila cu cele similare din marile centre europene. In statiunile balneoclimaterice Govora si Calimanesti, Societatea de profil a reusit sa asigure bucurestenilor si nu numai, o categorie de servicii si dotari cu instalatii specifice efectuarii unor cure binefacatoare pentru cei suferinzi, la nivelul tratamentului asemanator statiunilor de profil din Occident. Cele trei societati amintite au reusit sa furnizeze inzestrarile materiale, tehnice si financiare exclusiv din Romania, ceea ce, pe atunci, la inceputul secolului XX, insemna o punere in practica, de inceput a politicii economico-financiare " Prin noi insine „. Dar paleta preocuparilor sale in importantele functii de primar si consilier al orasului Bucuresti a fost extrem de larga si variata si, dupa cum scriau doi dintre colaboratorii sai apropiati: " (…) primariatul lui Vintila I. C. Bratianu apare ca o epoca pilduitoare de gospodarie comunala „. A conceput sistematizarea strazilor din Bucuresti prin dispunerea si includerea lor intr-un perimetru alcatuit din trei inele concentrice (ringuri), primul in centrul capitalei, al doilea, median, iar ultimul, exterior, cuprindea soselele care inconjurau orasul. Pentru strazile si soselele urbei se prevedea largirea lor spre a se permite o mai buna fluidizare a traficului. Primaria a cumparat suprafete de teren din centrul Capitalei pentru a facilita constructia de imobile in aceasta zona, initiativa apartinand primarului. Astfel, Gradina Ioanid a fost parcelata iar parcul cu acelasi nume cu vilele sale a ramas pana in zilele noastre un reper urbanistic de referinta al Bucurestiului de altadata, o creatie izvorata din preocuparile edilitare ale primarului Vintila I. C. Bratianu. De numele sau se mai leaga importante lucrari de aliniere a unor strazi centrale din Capitala: Calea Victoriei, strada Stirbei Voda, Calea Mosilor, Calea Calarasilor, bulevardele Dacia si Ferdinand si multe alte artere de circulatie. A fost preocupat asiduu de alimentarea cu apa potabila a Capitalei, de iluminatul public al strazilor dublandu-se numarul lanternelor cu gaz aerian ca si a celor care asigurau iluminatul cu ulei mineral si cu benzina. Totodata iluminatul cu electricitate a fost cantonat in perimetrul catorva mari piete bucurestene, de-a lungul bulevardelor Elisabeta si Carol, al soselei Kiseleff si al Gradinii Cismigiu. Dupa cum foarte inspirat se exprimau importanti functionari ai vremii: " gandul civilizator ” al lui Vintila I. C. Bratianu s-a indreptat si spre executarea unor lucrari de pavaj cu asfalt, bazalt, bolovani, piatra sparta, piatra cioplita, etc. lucrari care se executau la urma dupa cele executate in pamant: de alimentare cu apa potabila, de canalizare sau cele de suprafata (iluminatul public) tocmai spre a se evita un efort fizic si tehnic suplimentar, precum si evitarea unor cheltuieli nejustificate pentru astfel de lucrari, dupa ce se asfaltau sau se pietruiau strazile. Este un invatamant de care ar trebui sa se tina seama si de catre edilii timpului nostru: respectarea unei succesiuni logice de lucrari de acest fel ! Se mai pot enumera si constructii culturale, sanitare si industriale, la acestea din urma inscriindu-se Abatorul bucurestean, la vremea respectiva dar si mai tarziu, unul din cele mai mari si mai moderne din Europa. Vintila I. C. Bratianu a fost cel dintai primar cu temeinice si cuprinzatoare cunostinte de urbanism care a cuprins intr-un larg evantai de activitati probleme esentiale ce vizau buna functionare a unui mare oras ca Bucurestiul: circulatia pietonilor si a vehiculelor, crearea de noi artere stradale, largirea si alinierea strazilor, reglementarea regimului constructiilor in centru si la periferii , stabilirea zonelor orasului si statutul constructiilor de locuinte si multe alte imbunatatiri si inovatii menite sa contribuie la cresterea gradului de confort al vietii oamenilor.
"Aveam in capul Ministerului de razboi un civil”
Cand la 4 ianuarie 1914 i-a revenit importanta functie de ministru de Razboi pe care a detinut-o pana la 19 iulie 1917, timp de trei ani si jumatate, Vintila I. C. Bratianu s-a angajat pe un drum dificil presarat cu multe si grele obstacole in anii neutralitatii Romaniei si mai cu seama in cei ai participarii tarii noastre la Primul Razboi Mondial. Despre capacitatile sale certe de care a dat dovada in acei ani grei si durerosi pentru tara Nicolae Iorga scria: " Ministru de Razboi era Vintila Bratianu, excelent administrator, perfect contabil, om de munca fara preget „. Intr-adevar, Vintila I. C. Bratianu se va angaja cu hotarare in rezolvarea problemelor care tineau de dotarile si aprovizionarile armatei romane cu alimente, echipamente, cu armament si munitii dar si in alte directii. In anul 1915 hotaraste sa trimita in Rusia un delegat roman, A. G. Ioachimescu, pentru a studia si a trata cu autoritatile din aceasta tara problema tranzitului unor materiale de care Romania avea neaparata nevoie, operatiune facilitata si de constructia unei linii de cale ferata pe traseul Salonic-Nis-Balcic, dar misiunea inginerului roman a fost mult ingreunata din cauza lipsei de bunavointa a autoritatilor rusesti. In casa lui Vintila I. C. Bratianu din Bucuresti, strada Taranilor, ulterior si actualmente Aurel Vlaicu, au fost incheiate tratatele Romaniei cu Aliatii, in conditiile unui secret deplin. In Memoriile sale, I. G. Duca descrie atmosfera in care s-a consumat un moment istoric de importanta nationala pe calea infaptuirii intregirii neamului si a unitatii nationale. " Nu au fost de fata la iscalirea tratatelor decat cinci persoane: Bratianu, Poklevski, Diamandi, Vintila Bratianu si cu mine. Poklevski a sosit cel din urma, cu cele cinci originale destinate Rusiei, Frantei, Angliei, Italiei si Romaniei. (…) Am citit cu voce tare si raspicat intai conventinea politica, adica tratatul propriu-zis de alianta. Prin aceste acte declaram razboi numai Austro-Ungariei (…) Cand cetirile au fost terminate, a venit randul iscalirii (…) Vintila Bratianu pregatise in mijlocul mesei o calimara frumoasa si un condei destinat a fi pastrat in amintirea acestei scene istorice (…). Deasupra mesei, privind drept in fata pe acei ce iscaleau statea atarnat in perete chipul lui Ion Bratianu cel batran. Fauritorul independentei Romaniei Mici parea ca priveste cum urmasii sai zamisleau Romania Mare. Ai fi zis ca spiritul sau pluteste peste noi toti in acele clipe miscatoare „.
Dupa Consiliul de Coroana din 15 august 1916 in noaptea aceleiasi zile s-a hotarat mobilizarea armatei si declararea starii de razboi Austro-Ungariei. In fata unui asemenea moment decisiv pentru soarta tarii reactiile Bratienilor contrastau de la om la om. In timp ce Ion I. C. Bratianu era vadit preocupat si nelinistit de marile greutati ce stateau in fata tarii, de lipsurile ce existau in dotarea armatei ca si in alte domenii, Vintila I. C. Bratianu traia o stare de intensa nervozitate care insa nu era sinonima cu panica; el nu trada o stare de vadita ingrijorare, dar exprima doar aparentele unei astfel de stari. In schimb a manifestat un optimism bine temperat in zilele critice prin care trecea populatia Capitalei inainte de a fi ocupata la 23 noiembrie / 6 decembrie de catre armatele germano-austro-ungare. In timpul ocupatiei straine in capitala tarii sotia lui Vintila I. C. Bratianu, Lia, si unicul lor copil, Vintilica, in varsta de numai trei ani, au ramas in Bucuresti, ca si alti membri ai familiei Bratianu. Intrebat de un prieten, economistul G. D. Creanga, de ce nu isi ia sotia in Moldova odata cu retragerea temporara a guvernului la Iasi, Vintila I. C. Bratianu a replicat: " Se rupe tara in doua, imi rup si eu sufletul in doua „. A urmat un refugiu dureros de greu pentru armata, oficialitati si o parte din populatie alinata doar de speranta unor impliniri in vremuri mai bune. Conditiile de munca si viata ale pribegilor dar si ale populatiei din Moldova erau grele, lumea se confrunta cu lipsuri alimentare, cu frigul napraznic, cu boli si molime devastatoare, intre care tifosul exantematic rapunea multe vieti omenesti. Nu toata lumea, chiar si oameni cu functii de raspundere nu reuseau sa-si pastreze cumpatul, nu putini erau cei care dadeau semne de slabiciune, deveneau sceptici si isi pierdeau capul. Vintila I. C. Bratianu a reusit sa gaseasca in propria-i fiinta resursele fizice si psihice necesare pastrarii unui echilibru moral in acele ceasuri grele de cumpana si incercari tragice. Criticand lipsa de energie a unor membri ai guvernului refugiat la Iasi, Nicolae Iorga le opunea o exceptie: " Vintila Bratianu in sfarsit, isi indeplineste cu o perfecta constiinciozitate de batran birocrat indatoririle exterioare ” Perioada refacerii armatei romane in Moldova, participarea acesteia la inclestarile cu inamicul in luptele eroice din vara anului 1917 incheiate cu victoriile noastre la Marasti, Marasesti si Oituz, au insemnat si pentru Vintila I. C. Bratianu un important test pentru verificarea capacitatii sale de cuprindere si solutionare a numeroase probleme pe care le ridicau nevoile frontului. Este mereu prezent acolo unde trebuie sa observe, sa decida, sa ofere solutii si sa rezolve cerintele presante izvorate din starea de razboi. Inspecteaza unitati militare, sta de vorba cu ostasii pe care ii imbarbateaza, actioneaza pentru asigurarea unei hrane corespunzatoare si dotarea trupelor cu echipamente militare, viziteaza spitalele de campanie, se preocupa de imbunatatirea asistentei sanitare si medicale a ranitilor. De la 19 iulie 1917, Vintila I. C. Bratianu devine ministrul Materialelor de Razboi, functia de ministru de Razboi fiind incredintata generalului Constantin Iancovescu. In fruntea noului minister, Vintila I. C. Bratianu a organizat si desfasurat cu energie si competenta o activitate esentiala si prioritara pentru inzestrarea armatei romane cu armamentul si munitia necesare.
Dupa terminarea razboiului generalul Alexandru Averescu a criticat cu asprime deficientele si neregulile intalnite in pregatirea si dotarea armatei romane, indeosebi datorita incompetentei unor cadre militare din conducerea Marelui Cartier General. Referindu-se la planurile de operatiuni militare intocmite de ofiteri superiori, Alexandru Averescu nu-l absolva pe ministrul de Razboi de raspunderile ce-i reveneau dar nici nu-l invinovateste de erori pe care de fapt nu le-a savarsit, deoarece nu intrau nemijlocit in sfera sa de competenta: " Aveam in capul Ministerului de Razboi un civil. (Vintila I. C. Bratianu n.n.) Daca i se poate pune in sarcina insusirea oricarei lucrari emanate de la organele militare, daca i se poate pune in sarcina raspunderea alegerii (cu litere italice in text n.n.) colaboratorilor si sfatuitorilor lui, nu-i mai putin adevarat ca ministrul nu a putut sa vada situatia militara decat prin prisma colaboratorilor care au alcatuit, de fapt, planul si carora trebuie sa le revina partea lor de raspundere”.
… "Sa ne legam soarta de interesele mari europene”
Inca din anii premergatori Primului Razboi Mondial cele doua reforme cardinale: agrara si electorala gandite de conducatorii Partidului National Liberal, in frunte cu Ion I. C. Bratianu au gasit in persoana lui Vintila I. C. Bratianu unul dintre cei mai aprigi sustinatori, iar contributia lui in explicarea ratiunii infaptuirii acestora s-a exprimat nemijlocit prin popularizarea proiectelor de reforma, prin conferinte, dezbateri, articole de presa si alte cai. In calitate de director al Cercului de Studii Liberale pe care l-a infiintat, Vintila I. C. Bratianu era mereu preocupat ca societatea romaneasca, simplii cetateni dar si oamenii politici, sa fie pregatiti teoretic de necesitatea unor mari schimbari, sa nu se produca socuri emotionale sau de alta natura in momentul aplicarii reformelor amintite. In guvernul Ion I. C. Bratianu , timp de peste patru ani: 19 ianuarie 1922 – 9 martie 1926, Vintila I. C. Bratianu a ocupat postul important de ministru de Finante. Este un fapt unanim recunoscut ca guvernarea amintita a avut merite incontestabile pe multiple planuri si in asigurarea unei stabilitati politice atat de necesara pentru Romania intr-o opera de constructie si de desavarsire a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. La baza acestor insemnate transformari a stat Programul Partidului National-Liberal la a carei concepere Vintila I. C. Bratianu a avut un rol insemnat. Programul adoptat la Congresul general al P.N.L. din 27 noiembrie 1921 prevedea: "… adoptarea unei noi Constitutii, unificarea administrativa si legislativa, limitarea apartenentei capitalului strain in economia Romaniei si aplicarea doctrinei "prin noi insine”, inlaturarea abuzurilor comise cu prilejul aplicarii reformei agrare, dreptul taranilor de a folosi padurile pentru lemne de foc si constructii usoare, impozit progresiv pe venit, imbunatatirea situatiei clasei muncitoare (ziua de lucru de opt ore, contract colectiv, participarea la beneficii s.a.), dezvoltarea invatamantului, lichidarea analfabetismului, egalitatea in drepturi pentru toti cetatenii indiferent de nationalitate. La sfarsitul celor patru ani de guvernare liberala se putea conchide ca Romania reusise sa-si asigure o independenta economica si politica, devenise un stat care cu mari eforturi isi vindecase ranile provocate de razboi si pasea pe un fagas al stabilitatii. Om politic si de stat modest, Vintila I. C. Bratianu avea in vedere ca succesele inregistrate in acesti patru ani sunt consecinta unor activitati ce apartineau unei guvernari echilibrate comuna deopotriva tuturor factorilor responsabili, el neasumandu-si un rol aparte. Consideratiile pe care le facea cu prilejul unei conferinte intitulate sugestiv " Pentru cei mai tineri. Ce am vazut in Romania Mica si ce vad in Romania Mare” tinuta la Ateneul Roman sub cupola prestigioasei institutii de cultura sublinia ca existenta factorilor: geografic, politic si economic si interconditionarea acestora sunt o chezasie a progresului tarii: " In hotarele noastre nationale suntem azi nu numai o entitate politica de sine statatoare prin omogenitatea rara a neamului nostru, prin configuratia geografica si prin menirea ce avem la gurile Dunarii, dar si una economica, avand in hotarele noastre tot ce trebuie unui stat modern ca sa traiasca liber si sa fie un factor viu, Valea Dunarii, sesurile Moldovei si Basarabiei, Campia Banatului si Crisanei dau Romaniei unul din solurile cele mai bogate ale Europei; dealurile cu podgoriile si pometurile lor, muntii cu padurile si pasunile lor, pescariile si terenurile inundabile ale Dunarii completeaza economia rurala; subsolul nostru abia cercetat, si indeosebi cel din Ardeal, ne da nu numai carbunele ce ne lipsea, dar si materii prime industriilor de baza; iar pentru energia necesara acestei economii nationale, caderile de apa din Carpati, inauntrul tarii de aci inainte si pe care incepem abia acum sa le punem in valoare , gazul metan, carbunele, lignitul, petrolul folosite si coordonate prin electrificare, pot da energie mai multa decat avem nevoie, pentru amplificarea activitatii bratelor si priceperii nationale”. Ca un laitmotiv revine in expunerea lui Vintila I. C. Bratianu ideea potrivit careia destinul Romaniei ca stat este strans legat de Europa si valorile ei fundamentale, amintind: "Daca vom sti sa ne legam soarta de interesele mari europene, cum am facut-o si in vechiul regat, nu mai avem sa ne temem de aci inainte de imixtiunea de ieri a celor mari” sau despre "insusirile capabile de cultura pentru a lua locul ce il se merita in civilizatia europeana”.
Prim-ministru al Romaniei si presedinte al PNL
Moartea neasteptata a lui Ion I. C. Bratianu a produs o adanca consternare in societatea romaneasca, un moment de cumpana asupra destinelor Partidului National Liberal care odata cu disparitia la 24 noiembrie 1927 a conducatorului sau dar si sef al guvernului, va incredinta cele doua importante raspunderi fratelui mai mic al lui Ionel. Vintila I. C. Bratianu va fi nevoit sa preia o mostenire importanta de capital politic si de stat al celui considerat cel mai reprezentativ om politic din istoria Romaniei. Era oare pregatit Vintila I. C. Bratianu sa-si asume o asemenea raspundere si sa continue o traditie si o experienta de o anvergura atat de ampla ? Dupa cum aprecia un contemporan al sau si un cunoscator al climatului politic al vremii, M. Theodorian Carada "Vintila I. C. Bratianu nu era zamislit (…) din aluatul din care se dospesc carmuitorii de tari si de noroade”. Intr-adevar, arta conducerii de partid si de stat pe care Ion I. C. Bratianu o stapanea la perfectie ii lipsea lui Vintila adaugandu-se la unele limite ale priceperii sale in puterea de a dirigui tara si Partidul Liberal si problemele dificile care tineau de situatia interna si externa cu care se confrunta Romania in acei ani: ofensiva politica declansata de Partidul National Taranesc condus de Iuliu Maniu pentru a accede la putere, intoarcerea in tara a principelui Carol care la mijlocul anului 1930 va fi proclamat rege si criza economica mondiala de mari proportii care va zdruncina si Romania. S-au mai adaugat la tensiunile existente in viata politica si economica a tarii si situatia incordata din Partidul National Liberal provocata de asaltul tinerilor liberali impotriva vechii garzi din care facea parte si Vintila I. C. Bratianu, precum si relatiile extrem de incordate dintre acesta si nepotul sau Gheorghe I. Bratianu, istoricul de inalta reputatie stiintifica interna si internationala. Aceste relatii au purtat amprenta starilor de lucruri tensionate petrecute in Partidul National Liberal si a atmosferei din tara dupa revenirea lui Carol pe tronul Romaniei. Gheorghe I. Bratianu se va desprinde de P.N.L. si implicit de conducatorul acestuia, Vintila I. C. Bratianu, la 10 iunie 1930 impreuna cu un grup de senatori, gruparea respectiva avand aceeasi denumire cu cea traditionala a vechiului partid, dar intrucat unitatea liberalilor cu vechime in partid nu era in pericol de a se destrama si pentru a se evita confuziile in epoca, s-a utilizat denumirea Partidul National Liberal (georgist). In prima parte a anului 1930, la 11 iulie, Vintila I. C. Bratianu in calitate de presedinte al Partidului National Liberal a lansat o circulara catre sefii organizatiilor judetene ale partidului, in urma audientei sale la Regele Carol al II-lea. Documentul depasea insa cu mult cadrul strict al acestui episod; el cuprindea consideratii pertinente despre rolul liberalilor in istoria tarii si schita in acelasi timp si raspunderile acestui partid in perspectiva istorica. Dupa ce motiva reluarea raporturilor cu Coroana, Vintila I. C. Bratianu arata ca o astfel de atitudine este fireasca si necesara ca si intreaga atitudine a P.N.L. in chestiunea constitutionala. In continuare se sublinia rolul istoric al P.N.L. in dezvoltarea Romaniei pe caile progresului si democratiei, se critica politica economica si sociala a P.N.T. aflat la putere si se schitau coordonatele dezvoltarii tarii spre un viitor asupra caruia pluteau norii incertitudinii. " Ca partid monarhic si de ordine insa, constient de legatura indestructibila ce exista intre Monarhie si interesele permanente ale Statului, P.N.L. a afirmat de la inceput ca atitudinea lui nu va fi niciodata un izvor de tulburare a ordinei in Stat sau de impiedicare a operei de consolidare nationala”. Mai departe, Vintila I. C. Bratianu sublinia faptul deosebit de important pentru un partid care isi pastreaza verticalitatea pe scena politica, identitatea si o pozitie de sine statatoare intr-un stat de drept, democratic: " Partidul National Liberal nu este partidul atitudinilor echivoce determinate de meschine calcule de oportunism. De aceea, el in toate imprejurarile si fata de toate problemele vitale ce privesc dezvoltarea normala a Statului, isi spune cuvantul limpede, hotarat si cinstit, cu unica preocupare a intereselor obstesti pe care este dator sa le slujeasca „. Dar incercarile grele prin care trecea presedintele P.N.L. si-au pus fatalmente amprenta asupra unei sanatati care incepuse sa dea semne de deteriorare fizica. La sfarsitul lunii decembrie 1930 in noaptea de 22 spre 23 decembrie, Vintila I. C. Bratianu a incetat din viata in urma unui atac de apoplexie la resedinta sa de la Mihaiesti si a fost inmormantat la Florica, in incinta bisericii Ð mausoleu unde odihnesc intru vesnicie tatal sau Ion C. Bratianu, fratele Ion I. C. Bratianu si alti membri ai ilustrei familii.
"Era in stare sa faca orice pentru altii, dar nu cerea nimic pentru el”
Astfel l-a caracterizat sora lui mai mare, Sabina Cantacuzino, si o atare formulare cuprinde sintetic un mod de viata si gandire care l-au calauzit permanent pe Vintila I. C. Bratianu de-a lungul unei vieti in care altruismul a fost trasatura dominanta a personalitatii sale. A fost un om de o rara modestie, un timid incorigibil, o fiinta indragostita de frumos si de natura, un iubitor al cartilor, al muzicii de buna calitate. Vintila I. C. Bratianu a cultivat prietenii cu oameni importanti ai vremii sale, in primul rand cu Nicolae Titulescu si cu scriitorul Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti. Nicolae Titulescu marturisea ca alaturi de Take Ionescu, Vintila I. C. Bratianu a fost unul din importantii sai mentori spirituali. Recunoasteri despre meritele incontestabile pe care Vintila I. C. Bratianu le-a avut pentru tara sa au fost exprimate de multi dintre contemporanii sai. Fara indoiala ca Vintila I. C. Bratianu nu a fost un om perfect. Si el ca si altii avea si defecte si neimpliniri, nu totdeauna a gasit cele mai potrivite metode in rezolvarea unor situatii personale, de natura politica sau obsteasca si nu era un bun orator. Manifesta de multe ori o incapatanare neproductiva, lucru semnalat si de Regina Maria intr-o intrevedere avuta cu el la Iasi in timpul refugiului din 1917. Alteori atitudinea de incapatanare s-a dovedit insa benefica, in 1919 de pilda in situatia cand Ion I. C. Bratianu dorea sa mute capitala Romaniei de la Bucuresti undeva in tara Fagarasului, Vintila I. C. Bratianu s-a impotrivit cu indarjire argumentand ca Bucurestii sunt un centru istoric si economic de notorietate, caruia nu trebuie sa i se schimbe un vechi statut castigat de-a lungul secolelor. La temelia intregii sale activitati Vintila I. C. Bratianu a pus cu un patos greu de egalat de contemporanii sai, munca, activitatea productiva incarcata de ardoare si neintrerupta, menita sa se finalizeze iar atingerea scopului propus era pentru el o datorie sacra. Consacrat cu intreaga lui fiinta Cetatii, binelui obstesc, Vintila I. C. Bratianu ramane un luminos exemplu nu numai pentru generatia sa dar si pentru vremurile de astazi. A fost un om inzestrat cu un pronuntat spirit justitiar, un adversar neimpacat al minciunii, traficului de influenta, arbitrariului, obtinerii de foloase necuvenite, imbogatirii prin frauda, lenei si chiulului. Au ramas de notorietate masurile sale referitoare la statutul functionarului public, al respectarii stricte a legilor si regulamentelor si indeosebi a Constitutiei tarii. Vintila I. C. Bratianu a trait si a muncit intr-o lume ale carei trasaturi si particularitati nu se mai regasesc in societatea noastra de la inceputul mileniului trei. Sunt la fel de actuale ca odinioara si de nezdruncinat valorile democratiei, ale statului de drept, increderea in energiile proprii, despre care Vintila I. C. Bratianu facea dese referiri, la fel ca principiile in care el a crezut cu sinceritate: onoare, adevar, cinste. Prin viata si opera sa Vintila I. C. Bratianu ramane contemporanul nostru.
