Printre cei care au beneficiat de sprijinul moților s-a numărat căpitanul Diamandi Ionescu, unul dintre așii Aviației Regale Române din cel de-al Doilea Război Mondial.
Unul dintre cele mai interesante episoade ale rezistenței anticomuniste s-a produs în anul 1948, într-un context foarte tulbure, în care comuniștii pregăteau suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Documentele, inclusiv cele din arhiva Securității, arată că Sfânta Fecioară Maria i s-ar fi arătat unei călugărițe din mănăstirea greco-catolică din Obreja a Congregației Surorilor Maicii Domnului.
Sora Maria Constantina le-a povestit celorlalte călugărițe că Fecioara Maria le-ar fi cerut românilor să se ridice la luptă împotriva comunismului. Viziunea sorei Maria Constantina a stârnit o mare tulburare, pentru că Regele Mihai I fusese deja alungat de pe tron, iar prigoana împotriva Bisericii Greco-Catolice cunoștea o intensificare fără precedent. Episcopii, preoții, călugării și călugărițele începeau să fie hărțuiți și arestați, iar școlile confesionale fuseseră deja confiscate de autoritățile comuniste. De aceea, călugărițele din Mănăstirea Obreja au redactat și multiplicat un manifest în care relatau viziunea sorei Maria Constantina. Manifestele au fost răspândite în zona Blajului și a Munților Apuseni de către preotul greco-catolic Aurel Leluțiu, ajutat de Alexandru Maxim și Petre Mărgineanu, iar fiul lui Petre Mărgineanu, Eugen Mărgineanu, care era student la Cluj, a răspândit manifestele printre studenții clujeni. Preotul Aurel Leluțiu împărțea manifestele împreună cu rozarii.
Ce conțineau manifestele anticomuniste
Iată care era conținutul manifestelor: „Comunicarea Sfintei Fecioare către Armata Albă a inimii Sale neprihănite.
Preacurata vorbește: îţi dau o misiune grea de îndeplinit pentru tine. Fii bun și comunică conducătorilor și luptătorilor Inimii Mele neprihănite să înceapă cât mai curând lupta pentru apărarea credinţei, pentru salvarea Bisericii și a Ţării noastre. Să nu se gândească la nimic. Eu sunt în mijlocul lor și lupt împreună cu ei, fără prea multă vărsare de sânge.
De va fi o armată cât de mică, Tatăl Ceresc Își va arăta puterea dumnezeiască prin Inima Mea neprihănită.
Această armată mică va învinge în cele din urmă armata numeroasă a Satanei.
Înainte de a porni la luptă, întreaga Armată să se consfinţească Inimii Mele neprihănite și fiecare să poarte la sine iconiţa sau o medalie cu inima mea, ca să se poată vedea că prin inima mea se face totul și pentru ca luptătorii să fie feriţi de toate nenorocirile.
Doresc să înceapă lupta fără întârziere, căci eu sunt cu voi, iar credincioșii sunt gata să vi se alăture, numai să le vadă credinţa și energia cu care luptă.
Vor fi mulţi chiar și din cei mai mari dușmani ai credin-ţei care se vor alătura lor. Și veţi fi copiii triumfători ai Inimii Mele. Iar eu voi fi Mama și Regina Bisericii și a ţării voastre. Rugaţi-vă mereu Rozarului, jertfiţi-vă și păstraţi-vă inima curată, căci nu ura, minciuna și păcatul vor birui, ci iubirea, dreptatea și credinţa”.
Grupurile de rezistență au luat amploare
Tulburarea stârnită de manifestele călugărițelor greco-catolice a determinat moții să se coaguleze în grupuri de rezistență anticomunistă, mai ales că unele dintre aceste grupuri erau conduse de ofițeri valoroși ai Armatei Regale Române, care se refugiaseră în munți pentru a scăpa de arestare.
Printre aceștia s-au numărat maiorul Nicolae Dabija și căpitanul aviator Diamandi Ionescu. Ultimul fusese unul dintre așii Aviației Regale Române. Diamandi Ionescu s-a născut în 1913, la Tulcea, apoi familia sa s-a mutat la Galați.
Diamandi Ionescu a devenit ofițer de aviație și a luptat atât pe frontul de est, cât și pe cel vest. Ca urmare a bravurii sale, el a fost decorat cu Virtutatea Aeronautică de Război și cu Crucea de Fier clasa a II-a. Pe frontul de est, el s-a făcut remarcat în duelurile aeriene cu aviația sovietică din timpul campaniei pentru eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, apoi în bătălia pentru Odesa. Pe frontul de vest, el a fost luat prizonier la Kosice, în Cehoslovacia, în toamna anului 1944. După terminarea războiului, el s-a întors în țară și a fost repartizat la Flotila a II-a de aviație din Turda. Acolo, el a intrat în conflict cu autoritățile după ce a protestat împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946. Diamandi Ionescu era simpatizant al PNȚ și a reclamat numeroasele fraude care au generat victoria mincinoasă în alegeri a alianței politice conduse de comuniști. Drept urmare, a fost dat afară din armata care intrase sub controlul bolșevicilor. O perioadă, Diamandi Ionescu a lucrat la morar în comuna Moldovenești, din apropiere de Turda. În acea perioadă, l-a rugat pe unul dintre colegi, căpitanul aviator Gheor-ghe Spulbatu, să facă niște zboruri de recunoaștere deasupra Munților Apuseni. Diamandi Ionescu dorea să găsească cele mai bune locuri pentru organizarea unor grupuri de rezistență armată. Diamandi Ionescu a fost prevenit în repetate rânduri că a intrat în vizorul Securității. Însă a continuat să se manifeste în mod deschis împotriva comuniștilor, drept urmare a fost arestat.
Căpitanul rebelilor din Munții Apuseni
Căpitanul Diamandi Ionescu a fost dus în arestul Siguranței din Turda. Acolo, însă, el a fost protagonistul unei evadări spectaculoase, alături de alți doi deținuți: Iosif Codoreanu și Simion Gălbează. Aceștia fuseseră muncitor la Uzinele Solvay din Ocna Mureș și au încercat să treacă Dunărea în Iugoslavia și de acolo să se refugieze în Occident. Au fost însă prinși de grăniceri și trimiși în Penitenciarul din Timișoara, iar apoi transferați la Turda. Cei trei arestați au reușit să evadeze spectaculos și să se refugieze în zona Valea Ierii. Acolo, Diamandi Ionescu a început să recruteze grupuri de susținători din satele din zonă. Cu ajutorul preotului greco-catolic Laurențiu Pop din Moldovenești, el a atras de partea sa o serie de locuitori ai satului, precum și săteni din Cheia, apoi din Muntele Băișorii, Iara, Mașca, Băișoara, Ocoliș, Runc, Agrișu, Șchiopi, Bistra, Cacova Ierii sau Lunca Runcului. Căpitanul Diamandi Ionescu a intrat în legătură cu maiorul Nicolae Dabija, care construise un centru de comandă în zona Muntele Mare și care dorea să îi reunească pe toți luptătorii anticomuniști din Munții Apuseni sub comanda sa. Mai întâi, Diamandi Ionescu i-a cerut colegului său Gheorghe Spulbatu să îi facă rost de un avion. Diamandi Ionescu dorea să zboare până în Iugoslavia și să transmită Occidentului mesajul că luptătorii anticomuniști din Munții Apuseni se vor uni și că au nevoie să fie sprijiniți cu arme și cu muniție.
În epocă, acești luptători erau convinși de iminența unui război între puterile occidentale și Uniunea Sovietică și doreau să acționeze drept trupe de gherilă care să ajute armatele occidentale să elibereze România de sub ocupația rusească.
Însă Gheorghe Spulbatu nu a reușit să procure un avion. În acest context, Diamandi Ionescu a decis să acționeze deschis împotriva comuniștilor. În contextul în care grupul maiorului Nicolae Dabija fusese atacat și distrus de securiști în martie 1949, el i-a luat sub comanda sa pe unii dintre luptătorii care supraviețuiseră confruntărilor cu Securitatea. Printre aceștia s-a numărat Traian Ihuț și Mișu Salagea. Căpitanul Diamandi Ionescu a organizat o acțiune în forță în Muntele Băișorii.
„Să trăiască partizanii, Regele și-americanii!“
Luptătorii înarmați au intrat în sat pe 21 iulie. Au arestat jandarmii, precum și autoritățile comuniste. Pe unii dintre cei care fuseseră deosebit de agresivi cu sătenii i-au bătut. Cei arestați au fost obligați să defileze prin sat, să cânte Imnul Regal și Deșteaptă-te, române! și să strige „Să trăiască partizanii, Regele și-americanii!“. Apoi, cei arestați au fost închiși într-o magazie. Căpitanul Diamandi Ionescu a distrus registrele în care se aflau înscrise cotele datorate de săteni statului, apoi a dat foc portretelor liderilor comuniști și lozincilor prin intermediul cărora bolșevicii încercau să îi spele pe creier pe săteni. De asemenea, au tăiat firele telefonice, pentru a întârzia cât mai mult răspândirea veștii despre acțiunea în forță. Trei milițieni din Muntele Băișorii s-au ascuns în pădure de frica luptătorilor și au ajuns în Iara, unde au putut anunța Securitatea. Trupele de Securitate au intervenit la Muntele Băișorii abia după 24 de ore. Ca să prevină un schimb de focuri de arme cu luptătorii anticomuniști, securiștii au adunat femei și copii din sat, pe care i-au folosit drept scut uman. La fel au procedat și luptătorii anticomuniști, care i-au folosit drept scut uman pe cei pe care îi închiseseră în magazie. Au urmat însă mai multe episoade de confruntare armată, cum ar fi cel de la Șesul Cald. Apoi, pentru că rămăseseră fără îmbrăcăminte, luptătorii anticomuniști au atacat o cabană turistică, de unde și-au procurat încălțăminte și îmbrăcăminte, precum și un camion, cu ajutorul căruia voiau să străbată regiunea și să îi ridice pe moți la luptă. Planul lor a eșuat din cauza prezenței unor mari detașamente de Securitate.
În aceste condiții, Diamandi Ionescu a făcut rost de bani de la un susținători Teodor Țerfea, și a luat trenul până la Galați, unde a reușit să se întâlnească cu fratele său, apoi, cu ajutorul acestuia, a plecat spre București, unde voia să intre în contact cu Ambasada Statelor Unite ale Americii. A eșuat, însă, din cauza supravegherii la care era supusă ambasada din partea securiștilor.
Diamandi Ionescu și-a dispersat luptătorii, pentru a scăpa de raidurile tot mai dese ale Securității. El și-a procurat un buletin de identitate pe nume Ioan Turov și s-a angajat la Sovrom-ul de construcții din Cluj.
O eroare fatală
Cu ajutorul unei învățătoare din satul Strâmba, Floarea Pop, l-a contactat pe fratele său din Galați, căruia i-a cerut să vină la Turda, să se întâlnească în casa în care continua să locuiască soția lui Diamandi Ionescu. Însă fratele căpitanului de aviație era supravegheat de Securitate. La Turda, au fost arestați Diamandi Ionescu, fratele său și soția sa. A urmat o represiune cruntă din partea Securității. Peste 500 de persoane au fost arestate și torturate. Șapte oameni au fost uciși fără nici un fel de proces, din ordinul locotenent-colonelului Mihai Patriciu-Weiss din Cluj.
Echipa de asasini a fost condusă de Octavian Voicu, de la Securitatea Turda. Numele celor executați în stil mafiot sunt Victor Mare, Vasile Mare, Samson Munteanu, Avram Ihuț, Traian Ihuț, Ioan Ihuț și Gligoruț Cirebea.
Apoi, 71 de persoane au fost trimise în fața Tribunalului Militar Cluj. Magistrații militari i-au judecat și condamnat retroactiv inclusiv pe cei șapte care fuseseră deja executați. Diamandi Ionescu, Iosif Codoreanu și Simion Gălbează, ultimul judecat în lipsă, au fost condamnați la moarte. Simion Gălbează a reușit să fugă în Occident. Diamandi Ionescu și Iosif Codoreanu au fost executați în data pe 15 mai 1951.
De asemenea, Samson Vâtcă și Ștefan Vâtcă, condamnați la câte 10 ani de închisoare, au fost împușcați de securiști. Ceilalți membri ai grupului lui Diamandi Ionescu au fost condamnați la ani grei de închisoare. Totuși, opoziția hotărâtă față de comuniști a avut și efecte durabile. Zona Muntele Băișorii nu a fost niciodată colectivizată, spre deosebire de satele din jur, ceea ce a permis localnicilor să aibă o viață mai bună decât alți moți.
