Dacă te-ai întrebat vreodată de unde vin stereotipurile de genul „ardelenii gândesc încet”, „moldovenii sunt proști” sau cel cu care se mândresc timișorenii, spre exemplu, când spun că „Banatu-i fruncea”, un posibil răspuns ar fi următorul: de la niște cercetători români interbelici care timp de circa șapte ani, între 1934 și 1941, au studiat „inteligența românilor” și au produs în final una dintre cele mai controversate cărți având ca subiect poporul român. Atât de controversate încât zeci de ani după lansarea ei, care a avut loc în 1948, subiectul a devenit tabu. Dar la acea vreme era nu doar aplaudată, ci și promovată de la cea mai înaltă tribună a științei și culturii autohtone: Academia Română.
Studiul, semnat de C. Rădulescu Motru și I.-M. Nestor, se intitulează Cercetări experimentale asupra inteligenței la români și în el găsești două mari seturi de date culese de pe teren și analizate cu rigoarea științei de-atunci, unul despre dimensiunea craniului românilor și al doilea, mult mai elaborat, despre coeficientul lor de inteligență.
Cele două tipuri de date n-au fost întâmplător puse în același studiu pentru că ele, conform teoriilor la modă în Europa, se află într-o corelație destul de puternică. Studiul craniului, susțin autorii, ține de „sectorul somatic”, iar cel al coeficientului de inteligență de „sectorul psihic”. Doar împreună cele două sectoare pot alcătui, cuantificându-le, o „antropologie” numită de autori „psiho-somatică” a poporului român.
Principalul motiv pentru care un asemenea studiu nu se putea bucura de popularitare după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial nu e greu de ghicit. În spatele unor asemenea cercetări stăteau teorii de tip „rasial”, intens vehiculate în perioada interbelică, în mediul academic și nu numai, și pe seama cărora avea să fie pusă inclusiv ascensiunea nazismului.
Cu toate acestea, dincolo de spiritul timpului și de interpretările posibile, avem de-a face cu niște date concrete, așa cum au fost ele culese și măsurate pe teren.
Românul brahicefalic
În ceea ce privește „dimensiunea craniului”, măsurătorilor au fost făcute pe o populație de 143.857 de etnici români (bărbați, femei și copii) cu vârste între 3 și 100 de ani, din toate zonele țării până la nivel de județ și din ambele medii, rural și urban (luându-se în calcul însă locul în care s-a născut fiecare, la țară sau la oraș, și nu rezidența curentă). Rezultatele, interpretate prin prisma teoriilor rasiale ale vremii, nu sunt printre cele mai îmbucurătoare, deși autorii nu se pronunță în niciun fel.
Astfel, conform măsurătorilor, românii de-atunci se încadrau în tipul rasial numit „brahicefalic”, considerat de unii teoreticieni ca fiind „inferior”, deasupra lui aflându-se tipul „dolicocefalic” (cu indice sub 75) și „mezocefalic”. Sub tipul rasial brahicefalic se află cel numit „hiperbrahicefalic”.
Clasificarea acestor tipuri de cranii s-a făcut luându-se în calcul un așa numit „indice cefalic” reprezentând raportul dintre „diametrul transversal cranian și diametrul antero-posterior cranian”.
Indicele cefalic la românii măsurați atunci era de 84,1. Aceste tipuri de cranii, brahicefalice, dau un aspect de așa numit „cap plat” iar cele dolicocefalice de „cap alungit”.
Indicele cefalic de 84,1, corespunzător tipului rasial brahicefalic atribuit românilor, reprezintă însă o medie, distribuția eșantionului pe toate cele patru tipuri fiind următoarea:
– dolichocefali – 3,2 %
– mezocefali – 25,6%
– brahicefali – 30,3%
– hiperbrahicefali – 40,9%
Cum stăteam cu inteligența
Dar partea cea mai consistentă a studiului se referă la măsurătorile asupra inteligenței românilor prin aplicarea a patru tipuri de teste, pe o populație de 50.817 etnici români, bărbați, femei și copii, cu vârste cuprinse între 10 și 44 de ani, din toate județele și din ambele medii, rural și urban.
Cei care au realizat cercetarea au urmărit doi indicatori: calitatea inteligenței și rapiditatea ei.
Fără a insista prea mult asupra aspectelor tehnice și metodologice ale studiului, vom prezenta în continuare cele mai importane concluzii.
Topul „inteligenței” pe regiuni istorice
1. Banat – 56,32
2. Bucovina – 53,69
3. Dobrogea – 52,54
4. Moldova – 49,72
5. Muntenia – 49,68
6. Transilvania – 49,60
7. Oltenia – 48,78
Topul „rapidității gândirii” pe regiuni istorice
1. Banat – 61,70
2. Transilvania – 56,95
3. Dobrogea – 56,30
4. Muntenia – 55,69
5. Moldova – 55, 62
6. Oltenia – 55,37
7. Bucovina – 54,70
Din cele două tabele rezultă că unul dintre stereotipuri, cel cu „Banatu-i fruncea” era susținut pe acea vreme și de realitatea din teren, pe când altele două, cel care spune că „ardelenii gândesc încet” iar „oltenii sunt iuți” par să fi fost infirmate.
Dar lucrurile încep să se nuanțeze pe măsură ce datele sunt grupate mai riguros. Astfel, conform repartiției celor doi indicatori, inteligență și rapiditatea gândirii, după gen, provincie și mediul în care s-au născut, rural sau urban, avem următoarele rezultate:
Femei
– Dintre femei, cele mai inteligente la nivelul țării erau ardelencele din mediul urban. De altfel acestea erau și singurele femei mai inteligente decât bărbații din aceeași provincie, în restul țării bărbații depășind-le într-o măsură mai mică sau mai mare
– Cele mai încete în gândire erau tot ardelencele dar cele de la țară în timp ce cele mai rapide erau bănățencele de la oraș
– Cele mai puțin inteligente dintre femeile românce erau, conform studiului, muntencele de la țară
Bărbați
– Cei mai inteligenți bărbați erau bucovinenii din mediul urban
– Cei mai rapizi în gândire erau în schimb țăranii bănățenii
– Cei mai "puțin inteligenți" bărbați erau muntenii de la oraș
– Cei mai înceți în gândire erau țărani moldoveni
Autorii studiului au realizat o clasificare a celor doi indicatori ai inteligenței si pe județele țării din acea perioadă. Iată și principalele topuri:
Topul general al „inteligenței” pe județe (primele și ultimele locuri)
1.Caraș
2. Brașov
3. Trei Scaune
4. Timiș -Torontal
5. Câmpulung-Bucovina
6. Sibiu
7. Rădăuți
…
55. Romanați
56. Baia
57. Făgăraș
58. Târnava Mică
Elitele și inferiorii
O altă clasificare realizată de autori se referă la ceea ce ei numeau „elite și inferiori”, luând în calcul doar extremele din punctul de vedere al coeficientului de inteligență (primii 10%, respectiv ultimii 10%)
-Provincia cu cel mai mare procent de „elite” era Banatul, urmată de Bucovina care împreună, apreciau autorii studiului, ar constitui „Rezervoriile de superiori”
– Moldova și Oltenia erau în schimb provinciile cu cel mai slab procent de „elite”
– Tot Oltenia era provincia cu cel mai mare procent de „inferiori”, urmată de Muntenia, iar cel mai mic procent de „inferiori” avea Banatul
Topul „elitelor” pe județe (primele și ultimele locuri)
1. Caraș
2. Timiș-Torontal
3. Câmpulung-Bucovina
4. Rădăuți
5. Ciuc
6. Iași
7. Brașov
…
55. Putna (zona Vrancea)
56. Maramureș
57. Făgăraș
58. Odorhei
Topul „gușaților”
Autorii amintesc în studiu despre o teorie celebră în epocă conform căreia exista o corelație puternică între nivelul de inteligență și bolile glandei tiroide. Statisticile pe baza căreia a fost emisă teoria, spun autorii studiului, sunt concordante cu rezultatele obținute de ei. Astfel, în județele în care există cea mai mare rată de „gușați" (cum erau numiți bolnavii respectivi), există și un procent mare de persoane cu coeficient de inteligență inferior.
Iată și topul „inferiorilor” pe județe (primele trei, respectiv ultimele trei)
1. Târnava Mică
2. Arad
3. Făgăraș
…
56. Timiș-Torontal
57. Trei Scaune
58. Brașov
