Începutul anilor 1920, o perioadă deosebit de fastă pentru România, a fost umbrită de două evenimente. Primul dintre ele a fost reprezentat de decizia Principelui Moștenitor Carol al II-lea de a renunța de facto la căsătoria cu Principesa Elena, născută Principesă a Greciei și Danemarcei. Principele Moștenitor Carol al II-lea a renunțat apoi la tronul României și s-a mutat în Franța. În locul său a fost proclamat Principe Moștenitor fiul său, Mihai I. Al doilea eveniment trist a fost moartea Regelui Ferdinand I, în 1927.
Apoi, pe tronul României a urcat Regele Mihai I, însă atribuțiile Suveranului erau exercitate de fapt de o Regență condusă de unchiul său, Principele Nicolae al României. Prima domnie a Regelui Mihai I a durat până în anul 1930, când Carol al II-lea a decis să se întoarcă în țară. El a fost proclamat Rege al României, iar Mihai I a redevenit Principe Moștenitor, iar pentru el a fost creat un titlu special, acela de Mare Voievod de Alba Iulia.
Citește și: Ediție de colecție Rl. 10 mai: Părinții unei națiuni
Deși a început sub auspiciile unei crize economice fără precedent, dublată de o criză politică de proporții, domnia Regelui Carol al II-lea avea să ducă la redresarea economică rapidă a României. Anul 1938 avea să fie cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria de până atunci a României.
De asemenea, din punct de vedere cultural, această perioadă a fost una de aur pentru România, în care s-au afirmat la nivel internațional sculptorul Constantin Brâncuși, muzicianul George Enescu, poetul și filosoful Lucian Blaga și savantul Mircea Eliade. Marele diplomat român Nicolae Titulescu a fost singura personalitate care a fost aleasă de două ori președinte al Societății Națiunilor.
România devenise unul dintre pilonii păstrării sistemului tratatelor de pace de la Versailles, în contextul în care era pivotul Micii Antante, care grupa România, Iugoslavia și Cehoslovacia, și al Înțelegerii Balcanice, care grupa România, Iugoslavia, Grecia și Turcia. România mai era legată prin alianțe bilaterale și cu Polonia, precum și cu Franța. Calitățile diplomatice extraordinare ale lui Carol al II-lea au făcut ca Regele României să fie în acea epocă unul dintre cei mai respectați monarhi europeni. Însă, din cauza ascensiunii regimurilor dictatoriale din Europa, situația diplomatică a României s-a deteriorat, în contextul în care una dintre aliatele sale, Cehoslovacia, s-a destrămat ca urmare a Acordurilor de la München din 1938.
Citește și: De ce este 10 Mai o sărbătoare națională
Regele Carol al II-lea se confrunta cu ascensiunea adepților unei mișcări politice de extremă dreaptă, Mișcarea Legionară. Pentru a preîntâmpina venirea la putere pe calea alegerilor a acestei mișcări extremiste și antisemite, Regele Carol al II-lea a schimbat Constituția și a promulgat o nouă lege fundamentală, care instituia un regim regal autoritar.
În anul 1939, a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial. România a fost locul unde s-au refugiat guvernul și armata Poloniei, țară atacată de Germania nazistă și Rusia Sovietică. Într-un gest de noblețe, Regele Carol al II-lea a refuzat propunerea lui Hitler de a participa la împărțirile Poloniei și Cehoslovaciei, deși ar fi putut obține câștiguri teritoriale substanțiale pentru România. Această atitudine avea să atragă mania dictatorului nazist.
În anul 1940, ca urmare a împărțirii sferelor de influență între Germania și Rusia, România Mare s-a destrămat. Rusia a ocupat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, Ungaria a ocupat Transilvania de Nord, iar Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. Regele Carol al II-lea a fost silit să își părăsească tronul de către generalul Ion Antonescu, care, împreună cu Mișcarea Legionară, a instaurat un regim dictatorial.
Cel care avea să pună capăt acestui regim, în 23 august 1944, avea să fie Regele Mihai I.
Acest text a apărut în ediția de colecție 150 de ani cu Regii României.
