Perioada interbelică a fost una însângerată în România. Au existat numeroase atentate teroriste. Persoanele care comiteau astfel de atentate aveau motivații diverse. În Dobrogea și în Cadrilater, atacurile erau puse la cale de teroriști bulgari care erau nemulțumiți de faptul că Regatul României alipise Cadrilaterul la finalul celui de-al Doilea Război Balcanic.
În Basarabia și în Bucu-rești, au fost comise atentate teroriste motivate ideologic: teroriștii erau comuniști care nu erau de acord cu eliberarea teritoriului românesc dintre Prut și Nistru. Alte atentate teroriste au fost comise de extremiștii de dreapta, care reprezentau organizații criminale precum Garda de Fier. „Tradiția“ atentatelor teroriste din România a fost însă începută din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin asasinarea prim–ministrului Barbu Catargiu, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. După formarea României Mari, comuniștii au fost cei care au deschis seria asasinatelor politice.
Omul cu cârligul
Primul atentat terorist a fost organizat de comunistul Max Goldstein. Originar dintr-o familie modestă de comercianți evrei din Moldova, el s-a mutat la București, unde s-a înrolat în Partidul Comunist. Max Goldstein a fost condamnat la închisoare pentru activitate politică ilegală, însă a reușit să fugă peste Prut, în Imperiul Rus. A ajuns la Odessa, unde comuniștii l-au pregătit în domeniul fabricării și utilizării bombelor artizanale. În timpul pregătirii pentru atentate teroriste, el și-a pierdut o mână, care i-a fost înlocuită cu un cârlig, de unde și porecla de „omul cu cârligul“.
Max Goldstein a revenit în România pe fondul ostilității dintre Regatul României și Rusia Sovietică, generată de faptul că Armata Regală Română dezarmase hoardele de bolșevici la finalul Primului Război Mondial, apoi participase la eliberarea Basarabiei. Max Goldstein a încercat mai întâi, în noiembrie 1920, asasinarea ministrului de Interne, Constantin Argetoianu. El a amplasat o bombă cu ceas sub vagonul de tren cu care călătorea ministrul. Bomba a explodat, însă a distrus doar jumătatea de vagon care era neocupată de călători. Acest eșec nu l-a descurajat pe Max Goldstein. Teroristul comunist a pregătit, împreună cu complicii săi, un nou atentat. În 7 decembrie 1920, el a confecționat o nouă bombă cu ceas, pentru care a folosit două proiectile germane de artilerie. Cu un șperaclu, împreună cu complicii săi, a intrat în Senatul României. S-a ascuns în zona vechilor latrine, apoi, noaptea, a intrat în sala de ședințe. A amplasat bomba cu ceas după o perdea. Ținta atentatului era poetul Octavian Goga. Pe 8 decembrie, la ora 14.40, bomba a explodat. Poetul Octavian Goga a scăpat teafăr. Norocul său a fost că un alegător l-a abordat pe holul Senatului și, astfel, a ajuns cu câteva minute mai târziu în sala în care trebuia să țină un discurs. Însă în acest atentat au murit trei persoane. Este vorba de senatorul Spiridon Gheorghiu, de ministrul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, conservatorul Dimitrie Greceanu, fost primar al Iașiului, și de episcopul greco-catolic de Oradea, Demetriu Radu. În același atentat a fost rănit președintele Senatului, generalul Constantin Coandă.
Max Goldstein a reușit să fugă din țară. A fost însă arestat un an mai târziu, pe când încerca să se întoarcă în România din Bulgaria, pe la Ruse. După arestarea sa, a urmat unul dintre cele mai cunoscute procese din istoria interbelică: procesul comuniștilor din Dealul Spirii. Peste 300 de lideri comuniști au fost condamnați la diferite pedepse cu închisoarea. Max Goldstein a fost condamnat la muncă silnică pe viață. El a murit în 1924, la închisoarea Doftana, în urma unei pneumonii.
Erou al Unirii, victima bolșevicului Max Goldstein
Cea mai importantă victimă a atentatului din Senatul României a fost unul dintre eroii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Episcopul Demetriu Radu a fost primul ierarh al Bisericii Greco-Catolice ucis de comuniști. Alți șapte episcopi aveau să fie uciși după instalarea comunismului, după cel de-al Doilea Război Mondial.
Episcopul Demetriu Radu s-a născut în 1861 în satul Uifalău, azi Rădești, în comitatul Alba Inferioară. Și-a făcut studiile mai întâi la școlile franciscanilor din Aiud, apoi a mers la Școlile Blajului. Student eminent, a fost trimis la Roma. Acolo, a studiat la Institutul Sfântul Atanasiu, apoi la Colegiul De Propaganda Fide. La capătul a șase ani de studii intense, tânărul Demetriu Radu obținea doctoratul în Teologie. În anul 1885, a fost hirotonit preot la Roma. Apoi a fost trimis la București să servească drept preot pentru românii ardeleni de confesiune greco-catolică stabiliți în capitala Regatului României.
Biserica Română Unită cu Roma se confrunta cu o situație foarte proastă în România, din cauza ostilității unor lideri precum Ion C. Brătianu, care refuzau să permită construirea unei biserici greco-catolice în București. În aceste condiții, preotul greco-catolic ardelean a fost numit de către arhiepiscopul romano-catolic Paul Iosif Palma, unul dintre apropiații Regelui Carol I al României, în funcția de director al Seminarului Teologic de la Cioplea. Apoi, Demetriu Radu a devenit director al Seminarului Arhiepiscopal din București. De asemenea, a devenit emisarul Regelui Carol I, care era el însuși catolic, la Vatican, pentru a aplana unele tensiuni intervenite între Regatul României și Sfântul Scaun din cauza politicii anticatolice duse de unii dintre guvernanții de la București.
În aceste condiții, membrii Curiei Romane au remarcat calitățile deosebite ale tânărului ardelean, iar în 1897 au decis să îi ofere scaunul episcopal al Lugojului.
Demetriu Radu a fost hirotonit episcop la 9 mai 1897, în catedrala arhiepiscopală din Blaj, de către mitropolitul Victor Mihaly de Apșa, un nobil român din Maramureșul de dincolo de Tisa, azi în Ucraina. În calitate de episcop greco-catolic de Lugoj, calitate pe care a deținut-o până în anul 1903, Demetriu Radu a contribuit la renovarea a numeroase lăcașuri de cult. Printre acestea s-a numărat și mănăstirea greco-catolică de la Prislop, restaurată în anul 1901. Această mănăstire a fost confiscată Bisericii Române Unite cu Roma după anul 1948 și dată în folosința Bisericii Ortodoxe Române, iar după anul 1990 a devenit centrul unui fenomen controversat, centru de pelerinaj la mormântul unui preot ortodox, Arsenie Boca. Cultul popular al acestuia nu a fost aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar unii dintre ierarhii ortodocși au criticat maniera în care este idolatrizat acest preot, care avea o charismă deosebită, după cum spun unii dintre cei care l-au cunoscut în timpul vieții.
În anul 1903, Demetriu Radu a devenit episcop de Oradea. În perioada în care a păstorit Eparhia Română Unită cu Roma de Oradea, el a renovat Palatul Episcopal din capitala Crișanei, s-a îngrijit de domeniul din Beiuș al eparhiei, din veniturile căruia a susținut numeroase opere de caritate și culturale, și a restaurat reședința episcopală din Stâna de Vale, stațiune fondată de episcopii greco-catolici de Oradea. În anul 1909, Demetriu Radu a contribuit cu o sumă imensă pentru acei ani, 100.000 de coroane austro-ungare, pentru construrirea bisericii greco-catolice de pe strada Polonă din București, azi sediul Eparhiei Române Unite cu Roma.
Primul Război Mondial a adus încercări grele pentru Demetriu Radu. Acesta a rezistat presiunilor Guvernului de la Budapesta, care a cerut legăminte de fidelitate din partea ierarhilor români din Transilvania. Trei episcopi ortodocși, în frunte cu mitropolitul de Sibiu, Vasile Mangra, și cu viitorul patriarh, Miron Cristea, au semnat astfel de legăminte, iar mai apoi, în 1916, ei au condamnat cu cuvinte grele Armata Regală Română care trecuse Munții Carpați pentru a dezrobi Transilvania. Demetriu Radu și ceilalți episcopi greco-catolici au refuzat să facă asemenea compromisuri. În 1918, la 1 Decembrie, el a fost ales să facă parte din prezidiul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a decis Unirea cu Regatul României a Transilvaniei, Maramureșului, Crișanei și Banatului. Din prezidiu mai făceau parte Gheorghe Pop de Băsești și episcopul ortodox al Aradului, Ioan Papp. De asemenea, în calitate de decan al episcopatului român unit, Demetriu l-a întâmpinat și l-a îmbrățișat pe generalul Nicolescu, care conducea trupele române care au intrat în Blaj. În 1919, Demetriu i-a întâmpinat la Oradea pe Regele Ferdinand I și pe Regina Maria. A devenit apoi senator de drept, iar participarea la lucrările Camerei Superioare a Parlamentului i-a adus moartea. Demetriu Radu a avut parte de funeralii naționale. A fost înmormântat în biserica pe care o ctitorise el, în 1910, în satul său natal, care a adoptat numele de Rădești în onoarea sa.
