1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportAtletism3Dacia, din epoca fierului în epoca virtualului

3Dacia, din epoca fierului în epoca virtualului

500 dintre cele mai valoroase relicve găsite în cetățile dacice din Munții Orăștiei, aflate în patrimoniul UNESCO, au fost scanate în premieră mondială și incluse într-o expoziție digitală.

Pasionații de civilizația dacică au motive să jubileze. 500 dintre cele mai valoroase artefacte dacice sunt incluse într-una dintre cele mai inovatoare expoziții organizate vreodată în această parte a Europei.

Obiectele găsite de arheologi au fost organizate într-un mod special, după ce au fost scanate și reconstituite virtual de către ingineri.

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj găzduiește această expoziție care folosește noile tehnologii pentru a pune în va­loare artefactele dacilor. Cei care vizitează „Când viața cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO“ pot să vadă expuse fizic unele dintre cele mai valoroase obiecte descoperite în cadrul săpăturilor făcute la cetățile dacice din Munții Orăștiei.

De asemenea, pot să interac­ționeze cu variantele virtuale 3D ale acestor obiecte, care completează expoziția clasică. Pe de o parte, vizitatorii pot să vadă reconstituiri pe calculator care sunt proiectate pe perete, pot să participe la jocuri bazate pe artefactele și monumentele dacice, cum ar fi o masă interactivă cu touch-screen, pe care pot fi făcute puzzle-uri inclusiv cu ima­gini video ale obiectelor sau, cu ajutorul unor dispozitive de urmărire, vizitatorii pot să rotească sau să exploreze reconstituirile 3D ale artefactelor.

De asemenea, prin intermediu unor ochelari de tip Google 3D și cu QR Code-uri scanate pe telefoanele mobile sau tablete, oamenii pot afla mai multe informații despre obiectele expuse, iar cu ajutorul unor dispozitive robotizate pot să palpeze virtual obiectele și să simtă reconstituirea virtuală a texturii artefactelor.

În premieră mondială, o­biectele dacice trec astfel din epoca fierului în era digitală.

Finanțare norvegiană

Expoziția este rodul colaborării dintre Muzeul Naționale de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea „Babeș-Bolyai“. Concret, arheologii au săpat, au descoperit și au adus în muzee 500 de artefacte cu o va­loare deosebită.

Tot ei au explorat pe teren 20 dintre cele mai valo­roase monumente dacice. Toate acestea au fost scanate 3D de către specialiștii Universității Tehnice, care au reconstituit virtual clădirile și obiectele care fac parte din expoziția virtuală organizată de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

„Muzeul nostru deține cea mai mare colecție de obiecte dacice descoperite în Munții Orăștiei, iar scopul acestui proiect este acela de a face cunoscute aceste obiecte foarte valoroase în întreaga lume“, spune dr. Carmen Ciongradi, directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Artefactele și monumentele istorice sunt parte din inventarul Cetăților Dacice din Munții Orăștiei, care au fost incluse în patrimoniul mondial al umanității.

Este vorba de fortărețele de la Sarmizegetusa Regia – Grădiștea de Munte, Costești – Cetățuie, Costești – Blidaru, Lunca – Piatra Roșie, Bănița și Căpâlna.

Ele apărau în antichitate un teritoriu cu o suprafață de 150 de kilometri pătrați, în inima căruia se afla reședința regală de la Sarmizegetusa. Toate aceste activități au fost realizate de specialiștii din Transilvania cu ajutorul unei finanțări norvegiene.

Ce operațiuni au fost realizate în cadrul proiectului

Operațiunile au însemnat digitalizarea celor 500 de artefacte, conversia modelelor 3D digitalizate, sistematizarea informației istorice și arheologice, alcătuirea unei baze de date cu artefactele scanate, realizarea unui muzeu virtual, reconstituirea 3D a celor 20 de monumente reprezentative pentru civilizația dacică, înființarea a două spații expoziționale multimedia capabile să găzduiească expoziții mixte reale și virtuale, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Na­poca și la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, realizarea unui catalog, crea­rea aplicațiilor de realitate virtuală și dezvoltarea unor noi capacități de digitalizare.

Expoziția de la Cluj va fi deschisă publicului în data de 28 iulie, iar cea din Deva din 29 iulie.

Artefactele expuse se numără printre cele mai valoroase obiec­te dacice din lume. La Cluj, vizitatorii vor putea vedea una dintre celebrele brățări dacice, precum și kossoni, cunoscutele monede dacice de aur, un scut dacic, unelte, scule, dar și o matriță care era utilizată de meșterii daci pentru a produce bijuterii.

Muzeul clujean este în acest moment unic în țară. El găzduiește și o altă expoziție 3D interactivă, care pune în valoare monumente și obiecte din Sarmizegetusa romană și din Roma antică, astfel că vi­zitatorii muzeului au parte de o experiență cu totul aparte.

La rândul său, prorectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniela Popescu, spune că și din punct de vedere ingineresc, acest proiect a reprezentat o mare provocare.

„Acest proiect s-a născut în urmă cu trei ani. Practic, este o armonizare a preocupărilor pe care Universitatea Tehnică, noi, ca ingineri le avem, prin laboratoarele și dotările în cadrul realității virtuale, iar aceasta constituie pentru noi o aplicație extraordinară, pasionantă. Și într-adevăr simțim că facem ceva pentru România“, a spus prof. univ. dr. Daniela Popescu.

De asemenea, prof. univ. dr. Gelu Florea, de la Universitatea „Babeș-Bolyai“, care coordonează șantierul arheologic de la Sarmizegetusa Regia, a vorbit despre faimoasa matriță a bijutierilor daci pe care a descoperit-o între rădăcinile unui copac doborât de furtună acum doi ani și care este expusă în cadrul muzeului clujean.

Matrița a fost scanată 3D, iar Gelu Florea spune că „această scanare este utilă nu numai pentru a fi prezentată publicului oriunde, dar și științific este o mare realizare. De ce? Pentru că oriunde în lume s-ar găsi, în depozitul unui muzeu sau pe un șantier arheologic, inclusiv la noi, o piesă care ar putea să fie „suspectată“ că ar proveni din acea matriță, imediat acest lucru poate fi verificat, pentru că avem măsurători de foarte mare precizie a acestor imagini de pe matriță“.   

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă