La 6 septembrie 1522, ultima navă din flota lui Magellan, Victoria, ajunge înapoi în Spania, finalizând prima călătorie în jurul lumii. În 1940, regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său, Mihai. Iar în 1991, URSS a recunoscut independența celor trei state baltice.
Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea evenimentele care au avut loc la 6 septembrie în istorie.
1522. Nava Victoria, ultima din flota condusă de Magellan, a ajuns înapoi în Spania, devenind primul vas care a făcut înconjurul lumii.
1683. A murit Jean Baptiste Colbert, om politic francez (născut 1619).
1766. S-a născut savantul John Dalton, părinte al fizicii moderne. A studiat o anomalie a vederii în perceperea culorii, pe care el însuşi o avea (daltonism) şi a formulat prima teorie atomică.
1817. S-a născut Mihail Kogălniceanu, istoric și om politic (decedat 1891).
1819. S-a născut scriitorul Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii Vechi şi noi” (decedat 1865).
1863. A intrat în funcțiune, la Londra, primul metrou din lume, de-a lungul sectorului Victoria Street, cu o lungime de 6,3 kilometri. Tracțiunea o realiza o mașina cu aburi.
1885. Sub presiunea naționaliștilor bulgari, provincia autonomă Rumelia Orientală, cu capitala la Plovdiv, și-a proclamat unirea cu Principatul Bulgariei.
1892. S-a născut Edward Victor Appleton, fizician englez, laureat al Premiului Nobel.
1901. Anarhistul Leon Czolgosz îl împușcă fatal pe președintele SUA, William McKinley (va muri la 14 septembrie).
1907. A murit poetul Sully Prudhomme, laureat al Premiului Nobel.
1940. După instaurarea guvernului condus de Ion Antonescu, regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său, Mihai, “voievod de Alba Iulia”. A început cea de-a doua domnie a lui Mihai I.
1941. Naziștii le-au impus evreilor cu vârsta mai mare de șase ani să poarte insigna galbenă cu Steaua lui David.
1943. S-a născut Roger Waters, liderul grupului Pink Floyd.
1946. George Enescu și soția sa, Maria Cantacuzino, părăsesc definitiv România, ajutați de Yehudi Menuhin.
1983. Uniunea Sovietică recunoaște că a doborât avionul de pasageri KAL-007 aparținând liniei sud coreene, declarând însă că piloții nu au știut că era un avion civil atunci când a încălcat spațiul aerian sovietic.
1991. Orașul denumit, din 1924, Leningrad, al doilea ca mărime din Rusia, își reia numele său istoric, Sankt Petersburg.
1991. Uniunea Sovietică recunoaște independența statelor baltice: Estonia, Letonia și Lituania.
1997. La Londra au avut loc funeraliile Dianei, prințesă de Wales, moartă într-un accident de maşină la Paris.
1998. A murit regizorul Akira Kurosawa, „împăratul cinematografiei japoneze” (născut 1910).
2007. A murit tenorul italian Luciano Pavarotti (născut 1935).
2004. A murit matematicianul Grigore Gheba, veteran de război. Foarte cunoscut ca autor de manuale școlare.