La Arad a fost semnat actul constitutiv al Confederaţiei Naţionale Rutiere de către Federaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 şi Federaţia Operatorilor Români de Transport. Momentul constituirii acestei confederaţii naţionale reprezintă cel mai important pas din ultimii ani făcut de transportatorii rutieri de mărfuri şi persoane. Actul este cu atât mai important, cu cât situaţia la nivelul breslei transportatorilor este extrem de gravă atât din punct de vedere social, cât şi economico – financiar. Cu ocazia semnării actului constitutiv al noii confederaţii au fost trecute în revistă şi posibilităţi concrete de colaborare şi acţiune pentru transportatorii români.
Acţiuni de forţă
Din asociaţie fac parte peste 80% din transportatorii de mărfuri şi de persoane din România. Augustin Hagiu, preşedintele confederaţiei, spune că transportatorii se pregătesc de acţiuni în forţă, după modelul celor din Grecia şi Spania. „Guvernul trebuie să înţeleagă că dacă va apărea o asemenea blocare, situaţia transportatorilor este extrem de gravă, mai ales că cei care vor efectua acţiunile de protest sunt patronatele, nu sindicatele”, a spus Hagiu. El acuză faptul că în România preţul carburantului este mult prea mare, iar taxele şi impozitele cresc mereu.