5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialMămicile au protestat împotriva Guvernului

Mămicile au protestat împotriva Guvernului

Câteva zeci de mame au ieşit, miercuri, în stradă, pentru a protesta împotriva modificărilor legislative care reglementează durata concediului de îngrijire a copilului de până la doi ani. Mamele, care au mărşăluit într-un protest tăcut între Casa Matei, din centrul Clujului, şi Prefectură, sunt mai ales supărate pe faptul că statul vrea să le oblige să se întoarcă la lucru mai devreme cu un an. Printre femeile adunate sub ferestrele Prefecturii se numărau însă, puţine gravide, care sunt principalul grup ţintă al modificărilor legislative, pentru că cel mai probabil acestea se vor aplica doar din 1 ianuarie 2011 şi doar femeilor care vor naşte începând cu această dată.

„Prostii” şi „genocid”

Mamele au catalogat ideile guvernanţilor drept prostii sau au folosit cuvinte şi mai dure. „Este un genocid. În primul rând ar trebui să se gândească să facă creşe sau cum să avem bone calificate, dar nici aşa nu ar fi destul pentru că majoritatea mamelor nu au salarii aşa de mari ca să-şi permită o bonă. Ar trebui să ia în considerare că un copil de un an exact atunci trăieşte teama de separare şi ei chiar în momentul acela vor să ne ia copiii”, a spus femeia.

Reintegrarea în muncă, o problemă personală

Femeile au mai criticat suma minimă care se dă unei mămici, pe motiv că nu se poate trăi cu 600 de lei în ziua de astăzi. De asemenea, ele au mai susţinut că primii doi ani de existenţă ai unui copil sunt foarte importanţi, deoarece în această perioadă micuţul învaţă să mănânce singur, să meargă şi să vorbească.
Mamele au mai spus, referitor la ideea că reducerea la jumătate a concediului de maternitate le va ajuta să se reintegreze mai uşor pe piaţa muncii, că este treaba fiecărei femei când vrea să se întoarcă la muncă şi că această decizie ar trebui luată de fiecare în parte.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă