Teatrul Maghiar de Stat din Cluj prezintă publicului în această seară, o nouă premieră din această stagiune. „Lysistrata sau oraşul femeilor” pe textul lui Aristofan, în regia lui Dominique Serrand.
„O piesă pe care nu am văzut-o niciodată. Nici nu am citit-o până nu de mult. Un elev catolic, de vârsta mea, nu putea citi în şcoală texte de o asemenea vulgaritate, pline de sexualitate, fără moralitate, numai acele cu valoare morală creştină. Până la urmă regret că nu am citit-o mai devreme, că mi-a scăpat senzaţia şocantă, experienţa tulburătoare. Când o descopăr în fine, sunt uluit şi uşurat în acelaşi timp. Reprezentarea îngrozitoare a a vârstnicilor amari şi egoişti, cinismul femeilor măritate, tinerii capabili de a manipula pentru a-şi atinge scopurile şi, nu în ultimul rând, ideea asta nebună, iarăşi cinică, potrivit căreia greva sexuală ar putea pune punct războiului, Aristofan ne înveseleşte cu o parodie coclită. Am rămas cu un simţ de regret că am descoperit-o aşa de târziu în viaţa mea, într-un timp în care cinismul său l-a uşurat pe al meu, pentru că mă simt ca şi cum aş plăti tribut tinereţei mele şi îmi las memoria să reinventeze ceea ce citesc, ca şi cum s-ar fi întâmplat la o vârstă când inima încă devine agitată şi lasă să fie păcălită de idei imperceptibile. Îmi place să cred cu naivitate că o grevă sexuală chiar poate termina războaiele.”spune regizorul Dominique Serrand
Povestea de la poalele Acropolei
Poestea se petrece în Atena, la apus, la poalele Acropolei. Lysistrata le-a chemat aici pe toate femeile din Grecia măcinată de bătălii, care ajung la întâlnire cu întârziere ca să afle despre ce este vorba. Ea le cere sprijinul pentru a termina războiul: femeile trebuie să facă un jurământ care le obligă la abstinenţă sexuală până când soţii lor, neputând să-şi satisfacă pornirile sexuale, vor îmbrăţişa pacea. Toate au jurat şi se îndreaptă spre stânca sfântă de la Acropole unde femeile mai în vârstă au luat deja poziţie. Societatea, bineînţeles, este în fierbere şi se opune unei astfel de acţiuni. Provoulos, furios, ajunge la Atena şi cere fonduri din trezoreria statului, care este sub protectoratul Lysistratei şi a susţinătoarelor ei, dar fuge panicat cand femeile, mai ales cele în vârstă, ţipă revoltate la el. Ele, totuşi, trebuie să-i înfrunte pe luptătorii de vârsta lor. Kinisias, primul bărbat întors de pe câmpul de luptă, revine în stare de urgenţă, şi îşi caută soţia, Mirini. Ea îi promite totul, urmând sfatul Lysistratei, foloseşte numeroase scuze şi, în cele din urmă, acesta victimă a propriei sale sorţi. În sfârşit, Lysistrata şi eroinele Greciei gustă victoria. Acum ele vor sărbători pacea cu soţii lor. Totuşi, spectacolul va continua, după cum subliniază Lysistrata, în dormitor pentru fiecare cuplu.
Distribuţie şi modoficări în program
Accesul la spectacolul „Lysistrata sau oraşul femeilor” nu este permis persoanelor care nu au 18 ani. Publicul îi poate urmării în distribuţie pe Hilda Péter, Andrea Vindis, Enikő Györgyjakab, Eszter Tompa, Tünde Skovrán, Éva Imre, Noémi Daróczi, Krisztina Bíró, Réka Csutak, Melinda Kántor, Andrea Kali, Júlia Laczó, Miklós Bács, Lehel Salat, Alpár Fogarasi, Ferenc Sinkó, Júlia Albert, Kati Panek, Lóránd Váta, Szabolcs Balla, Gábor Viola, Levente Molnár, Róbert Laczkó Vass, Levente Imecs, Anikó Pethő. Totodată premiera piesei „Alcoolicii” de András Visky, prevăzută iniţial pentru această seară, se amână pentru data de 15 octombrie.