20 C
București
sâmbătă, 7 septembrie 2024
AcasăSpecialCursuri de educare specială a copiilor cu ADHD

Cursuri de educare specială a copiilor cu ADHD

Unul sau doi copiii dintr-o clasă suferă de ADHD sau sindromul tulburărilor de atenţie şi hiperactivitate, spun statisticile mondiale.

Centrul clujean „Paşi înainte”, care se ocupă de tratarea tulburărilor de ordin psihologic ale copiilor şi adolescenţilor, va derula în acest an, în şcolile din Cluj-Napoca, o campanie de conştientizare a pericolului pe care îl presupune acest sindrom.

Psihologul Andreea Pop a explicat că o dată ce trec pragul şcolii, copiii cu ADHD sunt oarecum scăpaţi de sub control, în sensul că dascălii nu au specializarea necesară pentru a-i recunoaşte şi pentru a adopta faţă de ei anumite metode educaţionale.

Copiii cu ADHD nu au probleme cognitive

„Învăţătorii iau personal şicanele pe carele pot face copiii care suferă de ADHD, se supără şi îi trimit pe elevi în ultima bancă şi astfel se pierde definitv contactul cu ei. Copiii cu ADHD nu au nicio problemă din punct de vedere cognitiv, ei sunt capabili să înţeleagă foarte bine ceea ce li se predă şi nu este nevoie să fie trimişi la şcoli speciale, cum se întâmplă destul de des. Din contră, trebuie menţinuţi în şcolile normale, pentru că în acest mediu se vor îndrepta, cu metodele potrivite de predare”, a spus Andreea Pop.

Ea a mai explicat că problemele intervin ori când părinţii refuză să conştientizeze că au o problemă, ori când învăţătorii nu ştiu să gestioneze o problemă legată de un copil care suferă de tulburări de comportament.

Campania demarată de Centrul <<Paşi înainte >> presupune tocmai rezolvarea acestor probleme. În cadrul ei vor fi organizate cursuri pentru 40 de învăţători, dar şi pentru părinţii a 50 de copii diagnosticaţi cu ADHD. Psihologul clujean a atras atenţia că acest sindrom, netratat, poate determina, la maturitate, probleme serioase de ordin psihic. Pe de altă parte, cu o supraveghere adecvată, problema poate fi rezolvată în totalitate.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă