CFR Cluj a câştigat, duminică, cu 4-0 meciul cu FC Braşov şi a dat semnalul unei posibile reveniri în lupta pentru titlu. Ardelenii s-au distrat cu adversarii, şi-au permis să rateze şi un penalty şi au făcut spectacol pentru fanii prezenţi în tribunele stadionului din Gruia. Suporterii CFR-ului, însă, au trebuit să-şi pună serios memoria la încercare pentru a-şi aduce aminte de când nu au mai plecat de la stadion mulţumiţi de o victorie atât de clară a favoriţilor. Iar acest lucru se întâmpla tocmai de pe vremea când Ioan Andone era antrenor. Pe 23 februarie 2008, CFR Cluj câştiga cu 4-1 meciul cu Universitatea Craiova, prin două goluri marcate de Christian Fabbiani şi câte o reuşită a lui Antonio Semedo şi Eugen Trică, toţi plecaţi, între timp, de la alb-vişinii. De atunci, ardelenii au mai disputat încă 44 de partide pe arena proprie până când fanii feroviarilor au mai putut asista la un meci în care favoriţii au marcat patru goluri. Aerul italian de pe banca CFR-ului din ultimii doi ani a fost una din explicaţiile jocului nu prea spectaculos al campionilor en-titre din ultimele campionate.
Motivare „a la Mureşan”
Odată cu revenirea unui român ca antrenor, ardelenii par că au găsit, din nou, cheia spectacolului. „Puteam chiar da mai multe goluri, dar aş fi preferat să batem doar cu 1-0, iar câteva din aceste goluri să le mutăm la meciurile cu Târgu-Mureş sau „U” Cluj. Cu Braşovul ne-am creat multe ocazii, am atacat poziţional, am creat şi spectacol. Sper că am ieşit din pasa proastă pe care am avut-o. Am jucat ca o campioană”, a declarat antrenorul clujenilor, Sorin Cârţu, cel care a reuşit să-şi pună amprenta pe jocul unei echipe de nerecunoscut în startul sezonului. Mulţumit de prestaţia noului CFR a fost şi preşedintele Iuliu Mureşan, cel care s-a şi felicitat pentru că a avut inspiraţia să îl schimbe pe Andrea Mandorlini. „Se simte şi se vede în jocul echipei faptul că avem alt antrenor. Ne creem mult mai uşor ocazii şi, chiar dacă ratăm destul de mult în continuare, mai apar zile când îţi mai reuşesc şi câteva dintre ele. Am jucat foarte bine cu Braşovul şi s-a demonstrat că Sorin nu este un antrenor defensiv. Am mers în vestiar înainte de meci şi le-am arătat clasamentul jucătorilor. Le-am spus că locul 15 nu este demn de o campioană şi trebuie să dea totul pentru a urca mai sus în clasament”, a spus şi oficialul din Gruia. Ardelenii vor juca în acest week-end un meci amical cu FC Zalău, înainte de o nouă perioadă de foc, în care vor reapărea meciurile din trei în trei zile.