5 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Grecia - România: 3-1 Tricolorii, îngenunchiaţi în Grecia! Ce a declarat...

VIDEO. Grecia – România: 3-1 Tricolorii, îngenunchiaţi în Grecia! Ce a declarat Piţurcă

Naţionala României a disputat în această seară, de la ora 21.45, prima manşă a barajului cu Grecia, meci pierdut de tricolori cu scorul de 1-3. Ultimul act al calificării la Cupa Mondială din 2014 a debutat pe arena „Georgios Karaiskakis”, din Atena, urmând ca meciul decisiv să aibă loc pe Arena Naţională, pe 19 noiembrie.

 


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/ed3867611dc7e37adb749a49330b5407/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

Grecia a deschis scorul la o fază controversată, la care Mitroglou a înscris din ofsaid. Tricolorii au părut că au puterea de a egala şi chiar au făcut-o la doar cinci minute, printr-un gol de excepţie a lui Stancu. Grecii au speculat momentul de relaxare din naţionala României, şi au înscris din nou la nici un minut distanţă. Tricolorii au greşit din nou în minutul 66 când grecii au înscris la o nouă fază fixă, iar jocul tricolorilor s-a încheiat la scorul de 1-3.

„Ştim rezultatul, am pierdut. Urmează rezultatul de la Bucureşti. Sigur că şansele noastre sunt foarte mici deocamdată, însă vom face totul pentru a reuşi calificarea. Mă aşteptam de la echipa Greciei să ne pună probleme, ştiu că are jucători valoroşi, însă nu mă aşteptam să primim trei goluri. Am reuşit să egalăm, din păcate după 40 de secunde am primit iar gol, iar de golul trei ce să mai vorbim, am primit gol ca în curtea şcolii. Însă asta e fotbalul. Fotbalul greşeală aşteaptă, iar noi am greşit”, a declarat Victor Piţurcă la conferinţa de presă.

„Cu siguranţă că cei doi jucători care vor lipsi sunt o mare pierdere pentru noi. Din păcate nu avem mulţi jucători de valoare care să-i înlocuiască pe cei pe care i-am pierdut în seara asta. Dar vom încerca, cu cei pe care îi avem în lot, să facem un joc bun şi de ce nu să şi câştigăm.”

România, îngenunchiată de brigada de arbitri

Grecia, antrenată de portughezul Santos, a avut totuşi de partea ei brigada de arbitri, aleasă foarte neinspirat, tot din Portugalia. Centralul, Pedro Proenca, a avut o serie de greşeli care nu se fac nici într-un meci de divizia B: ofsaid neobservat la primul gol, cartonaşe galbene acordate prea uşor românilor, eliminarea lui Lazăr, acordarea a doar două galbene jucătorilor greci.

După meciul de la Atena, tricolorii au mai rămas doar cu returul, când vor trebui să se impună cu 2-0 pentru a merge la baraj. Totuşi România nu-i va avea disponibili în retur pe Bourceanu şi Lazăr, din cauza catonaşelor date de brigada de arbitri din Portugalia.

Live TEXT Grecia – România: 21.45 (difuzare tv: RTV, livetext pe romanialibera.ro)

Vezi în imaginile de mai sus care sunt şi cât costă cei mai scumpi jucători ai grecilor

Live TEXT Grecia – România: 3-1 (Mitroglou 14′,66′, Salpingidis 21′ – Stancu 19′)

FINAL DE MECI

Min 90+5 Corner Grecia. Centrare în careu, Samaras preia spre poartă din şase metri, mingea trece la o palmă de transversală.

Min 90+4 GALBEN Raţ.

Min 90+3 Lovitură liberă Grecia.

Min 90+2 ROŞU ROMÂNIA: Lazăr este eliminat, a luat al doilea galben în 5 minute.

Min 90+1 Lovitură liberă România. Maxim bate bine, grecii interceptează, pornesc pe contraatac.

Min 90 GOL Grecia. Gol anulat, a fost ofsaid.

Min 90 Lovitură liberă Grecia. 

Min 89 Aruncare de la margine pentru Grecia.

Min 88 Lovitură liberă Grecia: Se execută cu întârziere.

Min 88 GALBEN România: Lazăr vede cartonaşul.

Min 86 Schimbare România: Intră pe teren Maxim.

Min 86 Schimbare Grecia: Katsouranis este înlocuit.

Min 84 Răzvan Raţ trimite lui Măţel, avansează, schimbă cu Raţ, Marica se bate pentru minge, dar pierde balonul.

Min 82 România aruncă de la margine. Lazăr întoarce pentru Măţel, Goian avansează, verticalizează, resping grecii. Gardoş are minge, Lazăr avanseaz, Cociş, Tănase, tricolorii sunt deposedaţi.

Min 81 Grecii combină, tricolorii interceptează, Grozav recuperează, Lazăr, Măţel, Stancu atacă, grecii intervin, pasează în centru.

Min 81 Tricolorii ajung la balon. Degajează Lobonţ.

Min 80 Grecii bat lovitura liberă.

Min 80 Schimbare Grecia: Mitroglou, este înlocuit.

Min 79 Lovitură liberă Grecia. Grecii trag de timp. Se mai face o schimbare.

Min 77 Schimbare Grecia: Maniatis, înlocuit de Karagounis.

Min 76 Corner România. Din şase metri, RATĂM. Tricolorii au balonul, Goian, Raţ, Marica greşeşte.

Min 74 Schimbare România: Lazăr îl înlocuieşte pe Bourceanu, Torje este înlocuit de Grozav.

Min 72 Mingea este în posesia tricolorilor, Bourceanu combină cu Gardoş, Tănase avansează, mingea ajunge la COciş, Măţel, pasă la marginea careului, Marica, Măţel, Torje, foarfecă a lui Stancu peste poartă.

Min 70 Corner Grecia. Respingem, Marica degajează la întâmplare. Grecii combină, au început să joace fotbal, tricolorii sunt la pământ.

Min 69 Lovitură liberă Grecia. Mitroglou periculos din nou, scoate senzaţional Lobonţ.

Min 68 Holebas centrează, Salpingidis singur cu Lobonţ, dă pe lângă minge.

Min 66 GOL Grecia: Mitroglou înscrie.

Min 66 Lovitură liberă Grecia. Bate Samaras, minge la 11 metri.

Min 66 Lobonţ degajează. Grecii ajung la balon, combină.

Min 65 Aruncare de la margine România. Tănase centrează, Raţ, Samaras recuperează din apropierea propriei porţi. Minge jucată de la o echipă la alta.

Min 64 Out Grecia. Grecii nu se grăbesc la această fază.

Min 64 Aruncare de la margine România. Măţel avansează, Stancu, pasă greşită.

Min 63 Lovitură liberă România. Torje şutează, centrează în faţa porţii, resping grecii, Gardoş, Tănase.

Min 63 GALBEN GRECIA. Katsouranis a intervenit urât la Marica.

Min 62 Lovitură liberă Grecia. Mingea este bătută, recuperăm prin Cociş, Marica, pasă înapoi.

Min 60 Stancu s-a ciocnit cu Socratis. Jocul este întrerupt. Publicul român face spectacol pe Karaiskakis.

Min 59 Lovitură liberă Grecia. Aceeaşi schemă ca la primul gol, de această dată tricolorii se descurcă, România pe contraatac. 

Min 58 Stancu are mingea, Tănase, Torje, Bourceanu trage catastrofal la poartă.

Min 57 Corner Grecia. Mingea este bătută rapid, Stancu scoate mingea din careu. Lobonţ degajează greşit, grecii sunt pe contraatac.

Min 56 Grecii au balonul, Cristi Tănase intervine, joacă excepţional în apărare stelistul. Holebas controlează, intervine Măţel.

Min 55 Degajează grecii la mijlocul terenului, apare Cociş, Bourceanu, construim în propria jumătate, avansează Gardoş, Goian trece în terenul advers. Raţ trimite la Stancu. Raţ este în ofsaid.

Min 54 Marica este atacat puternic, nu se dă nimic, Grecia contraatacă. Samaras, Holebas centrează în careu, respinge Goian. Marica este în continuare la pământ, meciul este întrerupt.

Min 53 Bogdan Stancu a căzut în careul grecilor, dar nu primeşte nimic. Reluările arată că a fost împins.

Min 53 Out România. Aruncăm de la margine. Stancu este cu mingea la picior, îl blochează un adversar. Mingea ajunge în apărarea noastră. Lobonţ degajează.

Min 52 Lovitură liberă Grecia. 

Min 51 Avem balonul la centrul terenului. Bourceanu combină cu Răzvan Cociş, piruetă a lui Măţel. Grecii interceptează, nu mai reuşesc să plece pe contraatac.

Min 49 Grecii atacă. Tricolorii interceptează la mijlocul terenului.

Min 47 Tricolorii au balonul, dare grecii interceptează. Grecia încearcă un atac, Goian, avem mingea. Grecii resping o centrare care îl căuta pe Marica.

Min 46 Repriza SECUNDĂ. S-a reluat jocul.

Min 45 Pauză. Televiziunile arată că primul gol al grecilor a venit din ofsaid.

Min 44 Grecii au mingea, Holebas este blocat de Măţel, tricolorii au mingea. Marica este faultat, nu se acordă nimic.

Min 43 Contraatac al României, pasă greşită, interceptează grecii.

Min 42 GALBEN ROMÂNIA: GOIAN. Grecia va bate din nou cornerul.

Min 42 Corner Grecia. Holebas centrează în careul de şase metri, reuşim să respingem.

Min 41 Grecii au balonul. Se joacă mult mai deschis decât era de aşteptat.

Min 40 Lovitură liberă. Torje execută în faţa careului, mingea trece pe lângă poartă. Torje a şutat prost.

Min 39 GALBEN Grecia, Siovas.

Min 38 Lovitură liberă România. Mingea ajunge la Raţ, deviere a lui Marica, Tănase, Cociş primeşte în careu, ŞUTEAZĂ pe lângă poartă!

Min 38 Grecia aruncă de la margine. Balonul este deviat pentru Samara, respinge Măţel, Bourceanu, Stancu aleargă, grecii intervin. Stancu este foarte insistent, pune presiune pe defensiva grecilor.

Min 36 Grecii atacă. Salpingidis şutează pe poartă, Lobonţ scapă şi de această dată.

Min 35 GALBEN Cociş. Tricolorii i-a pus piedică lui Samaras.

MIn 34 Tricolorii combină în atac, Stancu face piruete, trimite în careu pentru Marica, Samaras în duel cu Bourceanu, Goian îl deposedează pe un grec, Tănase, Stancu, Torje la colţul careului, centrare şutată. Luptă Marica, Raţ, centrare, minge respinsă, contraatac Grecia.

Min 33 Torje avansează, pasă spre Măţel, şutează, mingea scoasă de către greci.

Min 33 Tricolorii sunt în careul de 16 metri al grecilor. Este aruncare de la margine pentru Grecia.

Min 32 Gardoş are mingea, trimite lui Măţel, intrare foarte urâtă la Măţel. Arbitrul portughez nu dă nimic.

Min 30 Un jucător grec este la pământ, tricolorii trimit în out.

Min 29 Samaras scapă spre poartă, TRAGE, prinde Lobonţ. Tricolorii au scăpat ieftin.

Min 28 Tricolorii aruncă de la margine. Raţ centrează, tricolorii combină, mingea ajunge la Marica, trage, minge blocată, grecii contraatacă.

Min 27 GALBEN Bourceanu. Căpitanul Stelei nu va mai fi prezent în returul de la Bucureşti.

Min 26 Corner România. Torje centrează la 11 metri, grecii resping, facem presing, Bourceanu faultează.

Min 25 România aruncă de la margine.

Min 24 Stancu faultează. Lovitură liberă pentru Grecia. Mingea este bătută repede, tricolorii interceptează, continuăm acţiunea la mijlocul terenului.

Min 23 Jucătorii greci atacă, combină la marginea careului nostru, interceptăm, mingea e la Stancu, portarul grec prinde mingea.

Min 22 Grecii combină la mijlocul terenului. Meciul a căpătat un ritm nebun.

Min 21 GOOOL Grecia: Salpingidis. Tricolorii au fost suprinşi, iar grecii au înscris.

Min 19 GOOOL România: Stancu înscrie dintr-un unghi imposibil, SUPERB!

Min 16 Lovitură liber Grecia, de la 30 metri. Holebas trimite, Raţ preia mingea cu capul, o deviază în braţele lui Lobonţ. Probleme mari pentru România la loviturile libere.

MIn 14 GOL Grecia. Mitroglou înscrie din şapte metri, rămas singur cu Lobonţ.

Min 13 Lovitură liberă obţinută de Samaras. Holebas trimite în marginea în careul nostru.

Min 12 Grecia are out. Minge trimisă în lung de linie, recuperăm, pasă greşită spre Marica, grecii revin cu balonul la picior.

Min 11 România are aruncare de la margine.Raţ trimite în spate. Tricolorii fac presing agresiv.

Min 10 Gardoş iese la atac, cu mingea la picior, în stilul lui Chiricheş. Pasă greşită, grecii intervin.

Min 9 Facem presing, grecii se retrag, Marica nu reuşeşte să pună pericol pe poarta grecilor. Raţ respinge o minge, Gardoş degajează spre Marica şi Stancu, intervine Samaras. Ieşim din apărare cu joc de pase.

Min 8 Steliştii naţionalei combină la mijloc, balonul ajunge la Stancu, încearcă să obţină o lovitură liberă, dar nu primeşte nimic. Este doar repunere din marginea careului grecilor.

MIn 7 Torje ŞUTEAZĂ de la distanţă, balonul trece la doi paşi de buturile lui Karnezis!

Min 6 Tricolorii combină, pase lungi pentru ofensivă. Se descurcă foarte bine TĂnase în centru, Cociş, Tănase, Goian, verticalizează cu Marica, vârful lui Getafe nu controlează, recuperăm balonul. Mingea este la greci.

Min 4 Tricolorii sunt în faţa porţii adverse. Torje driblează, i-a ameţit pe greci, centrează lui Marica. Marica este în CAREU, nu controlează balonul, RATARE URIAŞĂ pentru România. Scorul rămâne 0-0.

Min 3 Holebas a călcat pe minge, mingea s-a dus în out. Aruncă Măţel, Bourceanu mută în stânga, Raţ, Bourceanu, trimite pe dreapta, Măţel spre Torje, Măţel primeşte, trimite înapoi la Lobonţ. Raţ – Tănase, Tănase este între trei jucători, pase înapoi. Gardoş, Tănase, învăluie Lazăr, Tănase combină cu Bourceanu.

Min 2 Grecii aruncă de la margine. Samaras, Torosidis, cade în careul nostru un jucător grec, nu se dă nimic. Raţ are balonul, trimite lui Marica. 

Min 2 Lovitură liberă executată de CĂPITANUL României, Răzvan Raţ.

Min 1 Grecii au interceptat balonul, combină între ei. Gazonul arată mai prost decât pe Arena Naţională.

Min 1 România are lovitura de începere, atacă de la dreapta la stânga. Tricolorii au echipament galben complet, iar grecii sunt în albastru.

Min 0 Au fost intonate imnurile celor două naţionale. A început meciul Grecia – România.

 

Au trecut 15 ani de când România nu a mai participat la un campionat mondial, astfel că o calificare la CM 2014 ar fi cel mai important eveniment din fotbalul românesc, din ultimii ani. Tricolorii vor întâlni o echipă obişnuită cu turneele finale, în timp ce România a mai evoluat în ultimii ani doar la Euro 2008, respectiv Euro 2000. Piţurcă declara că favorită este Grecia, în timp ce grecii consideră că nu există echipă favorită în meciul de diseară.  

Victor Piţurcă are o serie de surprize pentru greci, fiind foarte probabil ca pe teren să-l vedem în această seară pe fostul stelist, Bănel Nicoliţă, după doi ani de ultima sa prezenţă în tricoul naţionalei. De asemeni mijlocul va continua cu alţi jucători ofensivi, ca Maxim, care este într-o formă foarte bună în Bundesliga sau Tănase de la Steaua.

Echipele de start: ultima formulă

Grecia: Karnezis – Torosidis, Siovas, Papasthatopoulous, Holebas – Maniatis, Katsouranis, Tziolis – Salpingidis, Mitroglou, Samaras. Antrenor: Fernando Santos

Rezerve: Sifakis, Kapino, Vyntra, Tzavellas, Manolas, Karagounis, Ninis, Christodoulopoulos, Fortounis, Tachtsidis, Samaris, Gekas.

UPDATE România: Lobonţ – Măţel, Goian, Gardoş, Raţ – Bourceanu, Cociş – Torje, Stancu, Tănase – Marica. Antrenor: Victor Piţurcă

Rezerve: Tătăruşanu, Pantilimon, Luchin, Găman, Grigore, Latovlevici, Hoban, Maxim, Grozav, Niculae, Keşeru.

România vs Grecia

Fotbalul elen nu este la mare distanţă de cel românesc, motiv pentru care presa internaţională consideră barajul dintre cele două selecţionate unul dintre cele mai echilibrate şi lipsite de spectacol, la polul opus fiind meciurile dintre Suedia şi Portugalia, care vor fi în lumina reflectoarelor.

Până acum tricolorii au mai jucat cinci meciuri decisive în compania grecilor şi de fiecare dată România s-a impus. Ultima întâlnire este cea din 1990, pentru calificarea la CM din Italia, când generaţia de aur se impunea la Bucureşti cu 3-0, unul dintre marcatori fiind şi Gică Hagi, după un 0-0 anost la Atena.

Grecia a câştigat experienţă între timp şi a crescut de la un turneu la altul, culminând cu Euro 2004, când a devenit campioană europeană. Stilul de joc al grecilor nu s-a schimbat foarte mult de atunci, cu toate că între timp a fost înlocuit selecţionerul.

Grecii folosesc aceeaşi strategie care le-a adus consacrarea la europeanul din 2004 şi anume un joc defensiv foarte bun, care să conserve un eventual avantaj de un gol. Elenii s-au învăţat să stea în apărare şi să înscrie doar pe greşeala adversarului. Pe de altă parte Fernando Santos preferă un rezultat de egalitate decât o victorie cu scor strâns.

Tricolorii vor avea o mare provocare, în condiţiile în care nu de puţine ori au fost surprinşi pe picior greşit în defensivă, în timp ce în atac singurul jucător care ar putea face diferenţa este Ciprian Marica. 

Valoarea de piaţă a loturilor:  66,7 milioane euro valorează naţionala elenă,  63,2 milioane euro este valoarea naţionalei lui Piţurcă, potrivit transfermarkt.com.

Cote pariuri 

Grecia este dată ca favorită nu doar de Piţurcă, ci şi de casele de pariuri. Pentru o victorie la Atena elenii primesc o cotă de 2.10, în timp ce victoria tricoloră este cotată cu 3.50. Un egal între cele două primeşte o cotă de 3.30.

Care sunt cei mai periculoşi greci

De departe Giorgios Samaras şi Kostas Mitroglou sunte cei mai periculoşi jucători ai naţionalei elene. Fundaşii lui Piţurcă şi mai ales Tătăruşanu vor avea de furcă, în această seară, cu cei doi greci. Samaras, cel mai tehnic din naţionala lui Santos, este unul dintre cei mai ofensivi jucători ai lui Celtic, iar la naţională poate pune pericol mai ales prin pasele sale precise. Unul dintre cei mai buni atacanţi ai momentului din Europa de Sud-Est, Mitroglou, de la Olympiakos, este golgheterul primei ligi din Grecia, iar media sa este de 1-2 goluri pe meci. 

Un rival pentru Tătăruşanu este portarul grec, cel mai bun pe care îl are la dispoziţie Santos. Orestis Karnezis, împrumutat de Udinese la Granada, la cei 28 de ani ai săi, este unul dintre cei mai experimentaţi jucători, cu toate că spre deosebire de portarul stelist care joacă meci de meci, grecul a stat mai mult pe tuşă în ultima vreme.

Un fel de Chiricheş al grecilor, Sokratis Papasthopoulos, 25 ani, fundaş central, care evoluează la Borussia Dortmund, are deja 44 de selecţii la naţională. Este cel mai scump jucător al grecilor şi totodată cel mai bun dintre toţi. Un plus pentru Grecia este că el va fi pe teren în meciul din această seară.

Obiectivul grecilor, în această seară, este să marcheze măcar o dată şi să nu primească gol, în timp ce pentru tricolori şi un egal ar fi un rezultat pozitiv.

Cele mai citite

Datoria externă a României a crescut cu 17,8 miliarde euro în primele nouă luni ale anului 2024

Conform datelor prezentate de BNR, datoria externă totală a României, incluzând atât sectorul public, cât și cel privat, a înregistrat o creștere de 17,8...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

Datoria externă a României a crescut cu 17,8 miliarde euro în primele nouă luni ale anului 2024

Conform datelor prezentate de BNR, datoria externă totală a României, incluzând atât sectorul public, cât și cel privat, a înregistrat o creștere de 17,8...
Ultima oră
Pe aceeași temă